metafore religioase – Versuri.pro

Dragonu - Epilepsie Religioasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt statuia libertății în variantă românească
Ce e nenăscut cunosc, probez fiecare mască
Albul și negrul se usucă când privesc Vega
Cain și Abel îmi aduc aminte de Alfa și Omega
În oglindă zilnic când privesc fantoma
În buzunare am bilete de la evanghelia lui Toma
E filmul omenesc, ăla prețului creștinesc
Soluția a doua naște ce remarcă, prevestesc
Cad cortina peste lumina lui Eminescu
Bacovia mi-a scris demult destinul, iar restul
Sunt branduți din alt halo, de pe alt panou
De pe alte oase din alt cavou
Altă nuvelă depou
Toamna mă unește cu Brahma, unde-i bama
A, uite viața, tabloul și-a schimbat rama
Privește, fac panoramă
Obrazul mi-a înroșit palma
Copiii mă privesc calmi
Biblia face criză de epilepsie cu spume de psalm
Deocamdată tot pe front, soldat de nevoie
Predau cursuri de marină lui Magellan și lui Noe
Ce e sfânt rămâne în sufletul meu, nu la Vatican
Ce e-n biblie se transformă în coral
E Dragonul lui Buddha, vulturul lui Garuda
Topește-l pe Iisus într-un cocktail cu arginții lui Iuda
Ești pregătit pentru marele alchimist
Care transformă unicul în concept universalist
Care face diferența într-un mod dualist
Plin de saturi și profani
Gata să zbori ca Peter Pan
Împușcați-mă cu săgeți
Vreau să mor ca Sfântul Sebastian
Acum plec la cina cea de taină
Să beau din sacrul vin
Rămâneți cu beat-ul lui Axes
Și cu Sfântul Augustin.

Stefan Tanase - Psalm Apocrif

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

M-am răstignit, în mine, întocmai ca Hristos,
Mulțimii curioase părându-i mai frumos,
Iambi și trohei, povară, ca lemn destul pe-o cruce,
Iar drumul spre Golgota, de-aicea, nu mai duce.
Pe dealul Căpățânii, poemele, tăciuni,
Așteaptă, cu lumina, de-acum să le cununi,
Iar ochii, mură coaptă de nimenea culeasă,
Privesc mereu spre lume și tot mereu spre casă.
Am obosit de-atâtea urcușuri în spirală,
Dar mâinile, tot simple, cu gesturi de sfială,
Cădelnițează-ntr-una așa cum știu doar ele,
Întregul râs și plânset al poeziei mele.

Johann Wolfgang Von Goethe - Taina Învederată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mistică limbă, numitu-te-au,
Pe tine, Haviz cel sfânt,
Și nu pricepură bucherii
Prețul aflat în cuvânt.
Mistic îți dară porecla,
Sminteală și rău
Și vinul lor plin de prihană
Îl toarnă în numele tău.
Tu însă ești mistic-curatul.
Ei nu pot pricepe, cum vine,
Să nu fii pios, dar ferice!
Ei asta nu iartă, la tine.

Georg Trakl - Biserica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îngeri pictați păzesc altare; umbră
Și calm; și rază din priviri albastre.
Trist șovăie în gol făpturi sihastre.
Fum de tămâie și leșie sumbră.
Pe scăunel în rugi Madonă pare,
Cu pali obraji, mica prostituată.
Figuri de ceară nimb de aur poartă;
Domnul cu barbă albă, lună, soare.
Par moi coloane și schelete. Dulce,
Corul băieților acuma tace.
Culori afunde lin se mișcă-n pace:
Pe gura Magdalenei roșu curge.
Colindă-n vise grele o gravidă
Amurgu-acesta plin de măști, stindarde,
Și umbra-n calea sfinților îi cade
Și-n pacea îngerilor văruită.

Georg Trakl - Crucifix

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

El, Dumnezeu – săracii i se-nchină,
Oglindă-a sorții lor lumești de chin,
Pal Dumnezeu, scuipat, târât în tină,
Sfârșit pe golgota rușinii-n spini.
Se-nchină cărnii lui în caznă grea,
De el smerirea lor să aibă parte,
Și noaptea, moartea din privirea sa
Să-i oțelească-n gheața dorului de moarte –.
Și – simbol al metehnei noastre – porții
Spre raiul sărăciei să-i dea drumul
Cununa lui de spini ca noaptea morții;
Pali îngeri o salută și cei duși ca fumul.

Omar Khayyam - Obrazul Tău de Roză-n Care Alah

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Obrazul tău de roză-n care Alah / A pus atâta sfântă puritate / Până și ... →

Ion Heliade-Rădulescu - Serafita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ești dulce ca viața, și viața fără tine
Nu are nici valoare, nici rație d-a fi.
Tot ce e om și știe vedea-ntre rău și bine
Dă viața să te aibă, preferă a muri.
Ești bellă, căci ești fructul ieșit din preștiință
Ce oferi femeia în paradis la om,
Și preferi să moară umana-i neputință
Spre a gusta din tine, din al științei pom.
Ești bellă, Serafita, bellissimă-ntre zee!
Tu ești al frumuseței și gemă, ș-ornament;
Te văz și văz Olimpul, grădinele-empiree,
Ești fericirea lumii și centru-n firmament.
A cerului rugină, polară constelație,
În giurul tău gravită zei, universu-ntreg,
Pe calea propagării, pe calea de creație;
Ești misticul triang ce-ador și înțeleg.
Imaginea-ți mă-nfioară d-angelica extaze.
Nu e așa de dulce nici însuși primu-amor;
Tu ești a lui sorginte, viață ș-a lui baze,
Al divelor orgoliu, adornamentul lor.
Orgoliul Iunonii și Iris de speranță,
Paladiul Minervei, al Proserpinei foc,
Splendoarea Aurorei, a Vinerii baldanță,
Grădină înflorită l-al grațielor foc.
În sânu-ți se procree misterele intime,
Ardoarea părintească, amorul filial,
Fierbintea tinerețe, amorul conjugal,
O, mater tinerelă virtuților sublime!.
Din sânul tău emană blândețea, haritatea,
Tot ce e simpatie, or grație, or dor,
Tot legământul sacru ce strânge societatea,
Tot ce numim frăție, tot ce numim amor.
Din sânul tău emană simțirea-egalității,
Tot estrul care face din om un semizeu
Și însuși eroismul, tăria libertății.
Pandora ești, dilecto, cu verul Prometeu.
Ești vergina-ntre stele, ești Venus-Urania
În prima ta creare, și-un Iupiter gelos,
Voind a mă combate, comise parodia
Cutiei dezastroase. Malicios Titan!.
A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă,
De voluptate peplu, ca crinii lui Amor,
Cu buclele lui Phebu te-ammantă, te circondă
Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!.
Coraliul e palid și rozele n-au soare,
Nici rumen n-au, nici lacrămi atâtea mii de flori
Pe lâng-a tale buze, umide, rumeoare,
Înamorat ridente, umbrite de fiori.
P-aceste buzișoare al său arc de coraliu
Amoru-a pus custode; și limbulița ta
Străbate ca prin lațe d-olimpian seralliu
Mai repede, ardente decât săgeata sa.
Aci află Amoru puterii sale locul
Din punta astei darde, sorginte de simțiri;
Din ast focariu sacru își împrumută focul
S-aprinză olocaustul divinilor uimiri.
La singura-ți vedere delirul creațiunii
Cu totul mă coprinde, mă simț zeu din atom,
Întreg realitate, nu fruct al ficțiunii,
Și fur din ceruri focul spre a crea pe om.
Sau daca ești, dilecto, acel viu tabernacol
Al templului vivente din coastă construit,
În verva Eloimilor, să dea primul oracol
Spre-a lumii populare, progresul infinit,.
Atunci eu în extaze, tremând în a ta față,
Sunt somnul sacerdote, eu consacrat deplin
Spre a deschide poarta ce duce la viață,
Eu execut misterul în sânul tău divin.

Ion Minulescu - Degetele-Ți Smirnă și Tămâie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Degetele-ți smirnă și tămâie
Și sub gene ochii-ți negri, goi,
Nu mai simți de-acuma nici durere
Și nici milă pentru noi…
Vestitoare-a dulcei primăveri
Și a ultimului vis –
Dumnezeu pe-o scară albastră
Te va duce-n Paradis.
Un biet diacon descifrează
Slova sfintelor canoane,
Măturând cu barba-i albă
Vechiul praf de pe icoane.

Ion Barbu - Oul Dogmatic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Oul dogmatic.
E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!.
Cum lumea veche, în cleștar,
Înoată, în subțire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă și cavou.
Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albușul
Atât de galeș, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin :
Sărutul plin.
*.
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi – întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolți pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ți-l aduc,
Om șters, uituc.
Nu oul roșu.
Om fără sat și om nerod,
Un ou cu plod
Îți vreau plocon, acum de Paște :
Îl urcă – în soare și cunoaște!.
*.
Și mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Și ou și lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar..
A morții frunte – acolo-i toată.
În gălbenuș,
Să roadă spornicul albuș,
Durata-nscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.
*.
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.
Și nici la cloșcă să nu-l pui!
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,.
Că vinovat e tot făcutul,
Și sfânt, doar nunta, începutul.