Degetele-ți smirnă și tămâie
Și sub gene ochii-ți negri, goi,
Nu mai simți de-acuma nici durere
Și nici milă pentru noi…
Vestitoare-a dulcei primăveri
Și a ultimului vis –
Dumnezeu pe-o scară albastră
Te va duce-n Paradis.
Un biet diacon descifrează
Slova sfintelor canoane,
Măturând cu barba-i albă
Vechiul praf de pe icoane.
Sensul versurilor
Piesa descrie o imagine poetică a morții și a trecerii într-o altă lume, folosind simboluri religioase și un ton melancolic. Sugerează o acceptare senină a finalului, văzut ca o ascensiune spre divinitate.