Versuri corectate și adnotate
Câte porturi, totuși, și-n toatecâte porți, așteptându-te poate,câte ferestre prin care s-ar vedeaefortul tău, viața ta.Câte semințe de viitor,în furtuna, azi, zburătoare,într-o calmă zi de sărbătoarenu-ți vor aduce înflorirea lor.Câte vieți, ce mereu își răspund;câte-ntâlniri destinul ți-a prescrisîn drumul vieții, în această lume,ce adânc neant niciodată atins.
Fiindcă toate trec,să facem melodia trecătoare;să găsim un rostchiar în a noastră dezalterare.Să cântăm ce de noi se desprindecu artă și iubire;să fim mereu cu un pas mai înaintedecât apropiata despărțire.
Cea care doarme.O femeie în somnul ei,închisă, parcă se-ntindeîntr-un zgomot nici unui altuia asemănătorcare întreagă o cuprinde.Din corpul adormit, sonorîși trage astfel plăcereade a fi acest murmur ușorpe care-l admiră tăcerea.
Această lumină ar puteao-ntreagă lume să redeaSau poate mai degrabănoua umbră – tremurătoare, tandrăce ne leagă de ea?.Ea, nouă atât de asemănătoare,revenind, tremurândîn jurul unor stranii ajutoare.Umbre ale frunzelor fragede,pe drum și pe pajiștegesturi deodată familiarecare ne prind, ne amestecăluminii mai noi și mai clare.
În multipla întâlniresă facem oricui al său loc,astfel ca ordinea să se arateprin al hazardului joc.Totul în jur vrea să-i dăm ascultare,să-l ascultăm până la moarte;căci livada și cărareasuntem toți și fiecare, în parte.
Din voi, prieteni, nu reneg nici unul;nici pe acel ce-n viață nu mi-a datdecât o vorbă sau doar o priviresau mai puțin – un zâmbet ezitant.De câte ori și fără voia noastrăoprim din ochi sau gest un trecător;imperceptibila-i, fugara trecerela noi în suflet tremură izvor.Necunoscuții. Au în noi o parte,în soarta noastră intră zi de … Citește mai mult
În iarnă, ucigătoarea moarteprin care se strecoară;caută un tată, o soră, un fratele cântă la vioară.Dar când al primăverii hârlețpământului îi redeschide poriimoartea curge pe străzisalutând trecătorii.
Întregul nopții cuprinsse-nalță pe-al prieteniei suspin,o scurtă mângâiereparcurge cerul surprins.E ca și cum între planeteo forță elementarăredevine mamăiubirii ce se pierde.
Între masca de brumăși cea de verdeață –iată, momentul în care naturaîși sporește sublima ei față.Ah, frumoasa! Priviți-i umeriiși această sinceritate clară ce îndrăznește…În curând din nou își va juca rolulîn piesa încâlcită pe care vara obișnuit o urzește.
În seara aceasta, inimaface să cânte îngerii care își amintesc….O voce, aproape a mea,de atâta liniște ispitită,se înalță și hotărăștecă nu va mai reveni;tandră și cutezătoareoare cu ce se va uni?