lipsa de sens – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Suferința

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E de neimaginat
cum programarea-i falsă;
nu merge tot rotund cum pasă
de jucător abil şi bine antrenat.
Traseul este scurt
şi-i totuşi, mult, mult, chin
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu-i recompensă
Chiar de efortul pui şi dăruinţă,
norocul nu-ţi surâde, nici credinţă;
obstacole sunt, lumea e adversă.
E multă nedreptate
la măsura de răspuns ce-o dai
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi la mult, la cantitate.
Balanţă nu-i,
Nu ştiu de este vreun criteriu
când alţii pot să vândă apa.. deuteriu
iar tu nici pâine n-ai pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată,
Unii au sortit bilet de-nalt
pe banii tăi! Nu se zdrobesc în salt
când ţie abisul veşnic ţi se-arată.
Nu ştiu morală
căci de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s copil de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire, viaţa-i goală.
Rămâne resemnarea,
adică nu mai cer să pot, să am.
Ursita-mi de eşec o propovăduiam
eu predispusul la nimic.. Sunt vis şi încercarea.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Plictis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De câte ori n-ați obosit de silă,
Când nu mai este țel, de tine nu-ți e milă
Și-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă,
Fără ambiții sau valori… De sex ți se apleacă?..
Când totu-i în zadar la bine și la rău
Și viitor și muncă au destin de hău,
Furat de-agoniseală, de speranță,
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanță?!.
Te pierzi printre străini, tu, ce-ai crescut copii,
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu ești dintre cei vii,
Părinții te-au dezmoștenit pe vorbe ticluite..
Nici școala nu-ți servește-n diplome-nvechite!.
Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut,
Ești paria, refuz anticipat, un neștiut
Trăiești înșelăciuni de la prieteni și hoție;
Nu vrei să mai exiști… Vrei lenea-veșnicie?!.
Ești o depresie, o decădere de moral,
Un inutil recunoscut, un nul universal..
Și nu ai vină, e-un concurs de circumstanțe
De mii d-eșecuri… Cu-nceputuri în speranțe!.
Paradoxal, nu ești nicicum sinucigaș,
Ai doar simptom de emetic, nu ești un laș;
Ești un cobai al sorții, ocazional
În insuficiență… Cu eventual sfârșit fatal?!.
Ești tare-n caracter de te-a menține,
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine..
Cu multul stoicism tot poate să reînvie;
Rămâne sila! Pentru altă dată… fă-o să se știe!!!

Cheloo - Cronica Unei Senilități Premature

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vers 1:
Ai orizonturi largi, însă-i o mică problemă
Căci fereastra camerei tale are vedere la ghenă
Stai cu ochii-n tavan, înfipt în pat
Reflectezi beat la ce kkt mare ai fi realizat
Ți-e lene să te miști, constați că puți
Și n-ai nicio idee-n cap, deci ai vrea-o, normal, să puți
Vecinii te plac și te prefaci că-i respecți
Da’ ești sătul de câinii și copiii lor infecti
Te piși pe pereți, gândindu-te la mâncarea preferată
Și ce bine era în liceu cu vodkă și țigări la bucată
În nopțile în care nu pui geană pe geană
Stai călare pe damigeană cu mâna tremurând pe cană
Gândește-te cum să treci un kil de marfă prin vamă
Ai sparge o bancă, da’ știi că ești prea prost
Și nu poți să-ți faci de azi pe mâine un rost
Schimbi canalele tv, da’ nu schimbi șosetele cu zilele
Îți dă mața bani de țigări, bei cola cu kilele
Din calendar degeaba zboară filele.

Refren (x2) :
Asta-i cronica unei senilități premature
Și reacția întârziată a unei minți imature
Prea bolnav să muncească, prea fricos să fure
Prea mândru să ceară, mulțumit să-ndure.

Vers 2:
Când n-ai la ce să renunți, simți
Că ai putea să muți munți
N-ai făcut nimic, n-ai cu ce să ne-ncânți
O arzi ca un sinucigaș laș cu gându’ la sfoară
Ca un gras în impas după decepția alimentară
Să știi că și încă o sănătate mentală precară
Poa’ să moară-n p**a mea dacă-așteaptă să moară
Cât ești tânăr n-ai bani, după aia poate ai
Te f**i în ei, te bucuri prea târziu și puțin
Căci acum vrei să stai singur cu părinții la masă
Să umbli poate de nebun în p**a goală prin casă
Să nu te-ntrebe nimeni dacă mănânci, ce-ai făcut, unde te duci
Să te trântești de dimineață în patu’ tău beat muci
Zâmbiți un pic, vă rog, a mai trecut un an
Mintea e la pădure deja și a rămas fără plan
Cum ziceam, când ziceam, ce ziceam?
Între timp am uitat despre ce vorbeam.

Refren (x2)

Costel Zăgan - Erezia Imposturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tragedia noastră cotidiană, am ajuns niște împiedicați.
Moral vorbind, de trăit probabil vor trăi așa urmașii urmașilor noștri.
Noi, grăbiți din fire, suntem doar niște împiedicați în propriile noastre idealuri.
Elanul nostru social, cultural, sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte, în practică socială cotidiană.
Gândim bine, dar simțim prost realitatea sau visul.
Între cuvinte, gânduri și fapte s-au interpus niște ecrane psihologice.
Suntem o generație de deziluzionați de gradul trei.
Una vorbim, alta gândim și cu totul altceva înfăptuim.
Suntem sfâșiați nu doar social, ci și psihic, sufletește.
Se bucură de aceasta nu doar neprietenii, ci și prințul de culoare al acestei lumi.
Credința ne-a rămas undeva în urmă și nu mai avem timp s-o așteptăm.
E grav! Aveam suflet pentru că aveam timp și nu invers, vai, din păcate!
Ne-am îngrijorat din cauza timpului și-am uitat totul.
Ne-am bucurat de Declinul Apusului și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară.
Nu mai există niciun fel de coeziune.
Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni.
Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine.
Iubirea a dispărut, dar nu ura, indiferența i-a luat locul.
Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indiferenței absolute.
Nu ne mai impresionează nimic, nici măcar cinismul celorlalți sau al nostru.
Trăim ca niște cadavre ambulante.
Comunicăm cu ceilalți doar prin simțuri și cinism.
Trăim în concubinaj cu propriile noastre neveste.
Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat.
Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști.
Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut.
Nici Orientul nu-i mai breaz.
Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre.
Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini.
Privim soarele și ne întunecăm.
Nu suntem bineveniți nici în paradis, nici în infern.
Purgatoriul nostru e fără capăt și, din fericire, fără coadă.
Deziluzia e folosită ca armă de nimicire în masă.
Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții și ne descurcăm de minune.
Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni.
Între noi și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie, un gol istoric.
Cineva vrea să ne fure destinul.
Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus.
Doamne, iartă-l și ajută-l!
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Radu D Rosetti - Teatru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Așa e, lumea e un teatru
Și noi suntem actorii ei.
Da, dar în celelalte teatre
Când ești pe scenă știi ce vrei.
Pe câtă vreme, teatrul lumii
Îl joci cu rolul ne-nvățat
Și nu e nici măcar suflerul,
Să-ți sufle când te-ai încurcat.

Parazitii - Cronica Unei Senilități Premature

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

CRONICA UNEI SENILITĂȚI PREMATURE.
Ai orizonturi largi, însă-i o mică problemă
Căci fereastra camerei tare are vedere la ghenă
Stai cu ochii în tavan, înfipt în pat
Reflectez beat la ce c**at mare ai fi realizat
Ți-e lene să te miști, constați că puți
Și n-ai nici o idee în cap, deci ai vrea normal să poți
Vecinii te plac și te faci că-i respecți
Da’ ești salutat de câinii și copiii lor infecti
Te piși pe pereți gândindu-te la mâncarea preferată
Și ce bine era în liceu cu vodkă și țigări la bucată
În nopțile în care nu pui geană pe geană
Stai călare pe damigeană cu mâna tremurând pe cană
Gândindu-te cum să treci un kil’ de marfă prin vamă
Ai sparge o bancă, da’ știi că ești prea prost
Și nu poți să-ți faci de azi pe mâine un rost
Schimbi canalele TV, da’ nu schimbi șosetele cu zilele
Îți dă ma-ta bani de țigări, bagi cola în tine cu kilele
Din calendar degeaba zboară filele.
Când n-ai la ce să renunți simți că ai putea să muți munți
N-ai făcut nimic, n-ai cu ce să ne încânți
O arzi cu un sinucigaș las, cu gândul la șfoară
Ca un gras în impas după decepție alimentară
Să știi, că cei cu sănătate mentală precară
Poa’ să moară dacă-n p**a mea așteaptă să moară
Cât ești tânăr n-ai bani, după aia poate ai
Te fuți în ei, te bucuri prea puțin și târziu
Ca acum vrei să stai singur, nu cu părinții la masă
Să poți să umblii de nebun în p**a goală prin casă
Să nu te întrebe nimeni dacă mănânci, ce-ai făcut, unde te duci
Să te trântești de dimineață în patul tău beat muci
Zâmbiți un pic vă rog, a mai trecut un an
Mințeai la pădure deja și am rămas fără plan
Cum ziceam, când ziceam, ce ziceam
Între timp am uitat despre ce vorbeam.

Ref : (2)
Ăsta-i cronica unei senilități premature
Și reacția întârziată a unei minți imature
Prea bolnav să muncească,
Prea fricos să fure,
Prea mândru să ceară,
Mulțumit să îndure

Konstantinos Kavafis - Monotonie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O zi monotonă-i urmată de-o zi monotonă,
la fel. Și faptele-aceleași
se-ntâmplă mereu și mereu –
aceleași clipe vin și dispar.
O lună care trece aduce-o altă lună.
Nu-i greu de ghicit ce urmează:
aceleași plictiseli, cele de ieri.
Iar mâine nu mai seamănă a mâine.

Anne Sexton - Piesa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt singurul actor.
Este dificil pentru o femeie
pentru a interpreta o piesă întreagă.
Piesa este viața mea,
actul meu solo.
Alergarea mea după mâini
și nu mă prinde niciodată.
(Mâinile sunt la vedere –
adică în afara scenei.)
Tot ce fac pe scenă rulează,
alergând pentru a ține pasul,
dar niciodată făcând-o.
Deodată încetez să alerg.
(Acest lucru mișcă un pic de-a lungul unui pic.)
Dau discursuri, sute,
toate rugăciunile, toate solilocile.
Spun lucruri absurde precum:
egss nu trebuie să se certe cu pietre
sau, țineți-vă brațul spart în mânecă
sau, stau în picioare
dar umbra mea este strâmbă.
Și așa și altele.
Mulți boos. Mulți boos.
În ciuda acestui fapt, merg la ultimele rânduri:
A fi fără Dumnezeu înseamnă a fi un șarpe
care vrea să înghită un elefant.
Cortina cade.
Publicul se grăbește.
A fost o performanță proastă.
Asta pentru că eu sunt singurul actor
și sunt puțini oameni a căror viață
va face o piesă interesantă.
Nu sunteți de acord?

Aleksandr Puskin - Viața Fără Rost

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Viață, fără rost, zadarnic dar,
Pentru ce mi-ai fost tu hărăzită?
Ce destin necruțător și-amar
Morții te-a supus să fii sortită?.
Ce putere dușmănoasă, rea,
M-a chemat din haos, și-a turnat
Patimă în inima mea grea,
Mintea cu-ndoieli a tulburat?.
N-am un rost, o țintă cel puțin,
Inima și mintea – o pustie,
Și mă sfâșie, cu tristu-i chin,
Monotona vieții gălăgie.