De câte ori n-ați obosit de silă,
Când nu mai este țel, de tine nu-ți e milă
Și-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă,
Fără ambiții sau valori… De sex ți se apleacă?..
Când totu-i în zadar la bine și la rău
Și viitor și muncă au destin de hău,
Furat de-agoniseală, de speranță,
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanță?!.
Te pierzi printre străini, tu, ce-ai crescut copii,
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu ești dintre cei vii,
Părinții te-au dezmoștenit pe vorbe ticluite..
Nici școala nu-ți servește-n diplome-nvechite!.
Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut,
Ești paria, refuz anticipat, un neștiut
Trăiești înșelăciuni de la prieteni și hoție;
Nu vrei să mai exiști… Vrei lenea-veșnicie?!.
Ești o depresie, o decădere de moral,
Un inutil recunoscut, un nul universal..
Și nu ai vină, e-un concurs de circumstanțe
De mii d-eșecuri… Cu-nceputuri în speranțe!.
Paradoxal, nu ești nicicum sinucigaș,
Ai doar simptom de emetic, nu ești un laș;
Ești un cobai al sorții, ocazional
În insuficiență… Cu eventual sfârșit fatal?!.
Ești tare-n caracter de te-a menține,
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine..
Cu multul stoicism tot poate să reînvie;
Rămâne sila! Pentru altă dată… fă-o să se știe!!!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de plictis și inutilitate profundă, cauzat de eșecuri repetate și lipsa de sens în viață. Vorbește despre alienare, pierderea speranței și dorința de a evada într-o stare de lene veșnică.