Versuri corectate și adnotate
După viscol o linişte mareDe jur împrejur se coboară.Odihnindu-mă, trag cu urecheaLa glasul puştimii de-afară.N-am dreptate, orbirea m-a prins,Am greşit, fără minte cum sunt!Ca o albă femeie de gipsCade iarna cu faţa-n pământ.Se admiră din cer lucrăturaPleoapelor moarte, lipite strâns.Sub zăpadă-i acum bătătura,Pe lăstari e podoabă de-ajuns.Gheaţa, gara şi vechea platformă,Şanţul, şinele, pădurea uitată,Ce ireproşabilă … Citește mai mult
Ascultă liniștea.Cuvinte nu, nu căuta.Tăcerea, te rog, n-o alunga.Dă-mi mâna doar, iubirea meaȘi-ascultă cu mine liniștea.Căci numai așaAi să auzi cum inimaÎți spune totul mult mai clarCa vorbele.De gândul tău mi-e așa de dor,Dar gândul în vorbe-l pierzi ușor.Ca să-nțeleg ce sunt, ce-mi ești,Liniștea nu, să n-o gonești.Căci numai așaAi să auzi cum inimaÎți spune … Citește mai mult
Spre țărmul udat de valuri înalteAș sta către seară s-audCum noaptea se frânge pe stâncile albeȘi-mi plânge pe umărul ud.Privesc către largul cuprins de culoareÎn timp ce cu pasul egalMăsor liniștită fâșia de mareZbătându-se rece pe mal.În briza de seară simțeam mângâierea ta.Unde pleci, noapte albastră?Te aștept să-mi bați la fereastrăȘi să-mi spui unde suntToate … Citește mai mult
(A treia carte a Împăraților, 19, 11-13).Eu am văzut întunecimeÎn cer — și surd gemea pământul.Furtuni, a cețurilor desime,Urlând, ducea cu sine vântul.Păduri voinici, ca-n secerare,Și munți în ape au căzut.Spre cer strigat-am cu glas tare,Dar în furtuni și tulburare,Pe Dumnezeu nu L-am văzut.Și iată: — Văi nemărginiteȘi dealuri-nalte, depărtate,Cu stânci de munte-acoperiteȘi zori, ca-n … Citește mai mult
Dedicat mamei mele.Cu aripile-argintate,Stropi stârnind din unda clară,Peste apele-nspumatePescărușul tânăr zboară.Crini pe apă țes beteală,Blândul soare o mângâie,Peștișorii la ivealăIes din apa azurie.Norii-s duși de vânt. Acolo,Sus, cocorii-ncep să treacă,Imn înalță lui Apollo,Lin rogozul se apleacă.1894Din volumul Versuri alese 1956
Cerne, Doamne, liniștea uităriiPeste nesfârșita suferință,Seamănă întinderi de credințăȘi sporește roua îndurării. Răsădește, Doamne,Dragostea și crinulÎn oborul năpădit de urăȘi așterne peste munți de zgurăLiniștea, iertarea și seninul. Cerne, Doamne, liniștea uităriiPeste nesfârșita suferință,Seamănă întinderi de credințăȘi sporește roua îndurării.
Ea vrea doar pe cineva…Tu vrei doar pe cinevaCu liniștea, câtă agitație aiTu vrei doar pe cinevaCare să vadă tot ce aiȘi ar fi orb să nu vadăAr fi prost să nu creadăAșa ceva nu găsești pe orice stradă.Când amândoi sunt o singură persoanăOricine intervine, e maxim escapadăRestu’ sunt detalii, uită-le și haiRestu’ vor doar … Citește mai mult
Îmi place să privesc afară.– Când au căzut aceste frunze?Și arborii se scuturară,Și-n vizuini adânci, ascunse.Stau vulpi roșcate. Stoluri, salbe,Peste pădure nori de ceață,Ca niște zburătoare albePlutind, de vârfuri se agață.Negru pământul se arată;Pe câmpuri vântul iar adoarme.O ciută cade fulgeratăDe trăsnetele unei arme.Și liniștea cu-aripi ușoare,Prin mii de pori respiră-n toamnă.Doar plopii mistuiți în … Citește mai mult
Cei ce șed în tihnă undeva,Răchita peste care s-apleca,Pe mormânt o torță pâlpâie,Ei chinul demult au uitat.Noi plângem, dar lor le e bine.Pe al căsuței micul geamAți privi-o pe mama mea!În jur torțele nu sunt aprinse.Oh, dar cele care își plâng mortulLângă, de liniște sunt cuprinse.
În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea,Privighetoarea peste un trandafir cânta.Nu simte, nu ascultă frumosul trandafirCând imnul de iubire îl leagănă pe-un fir.Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți?Poete, -n van te strădui făptura să-i dezgheți!Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns –De-o chemi, când înflorește n-ai să primești răspuns.1827