Limitări – Versuri.pro

Fernando Pessoa - Nu Doar Acei Care Ne Invidiază

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu doar acei care ne invidiază sau urăsc
Ne trasează limitele şi ne asupresc; cei care ne iubesc
Ne limitează nu mai puţin.
Fie ca zeii să-mi garanteze, eliberat de toate
Iubirile, libertatea îngheţată din înălţimile
Vidului. Dorind puţin,
Omul are totul. Nedorind nimic,
El este liber. Neavând şi nedorind,
El este egal, deşi doar om, cu zeii.

Odisseas Elytis - Cartea Semnelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Legea care sunt – nu mă va subordona.

Un trup gol este unica prelungire a liniei de înțelegere care ne unește cu misterul.

Să faci o săritură mai repede din înjosire.

Infinitul există pentru noi, precum limba pentru surdomuți.

Nu s-a născut încă Magellanul unui trandafir.

Johann Wolfgang Von Goethe - Necesitate - Străvechi Cuvinte Orfice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și iată, iarăși e cum scrie-n stele:
Condiții, legi, voința, chiar tenace,
O vrere-i doar, sub obligații grele,
Iar bunul plac în fața vrerii tace;
Multe iubim, dar renunțăm la ele,
Din dor și chef cerința sclavi își face.
Părem, doar, liberi; anii iau aminte
Că suntem mai constrânși ca înainte.

Marin Sorescu - Concurs

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.
Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie şi Dumnezeu.
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.
Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.
Cel mai sprinten,
Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.

Marcela Benea - Marte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Priveam mersul tău smucit,
poticnit:
cine-și aruncase lațul
pe luminoasele raze,
prinzându-le strâns?
Cuprins de furie,
te zbăteai, precum bivolii
își scutură coarnele,
dar supusă,
supusă în boltitul ocol ai rămas,
liniștindu-te.
Nici Universul nu-i scutit de angoase,
nici libertatea de limite.

Marcel Breslaşu - Apartenența

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din orice nor care trece
îți poți făuri un radvan –
să-ți poarte spre șetaua cea rece
fierbintele vis năzdrăvan.
Nu crede-n stihia-i domoală,
în pașnicii-i pași de bătrân.
Furtună duc norii în poală
și-ascund câte-un fulger în sân.

Din orice dangăt de clopot
îți poți face-o scară la cer.
Al sângelui repede ropot
e singurul tău temnicer.
E inima ta pământeană
făcută să bată aici;
spre-a cerului palidă geană
doar ochii ți-e dat să-i ridici.

Din orice copac al pădurii
se poate ciopli un catarg –
dar cruntul sărut al securii
e prețul plecării spre larg.
În rănile veșnic deschise
mai gâlgâie sevele-adânci.
Alminteri, corabia cu vise
își spulberă prora de stânci.

Mihail Steriade - Privind Printre Zăbrelele de Visuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă uit printre zăbrelele de visuri
la viață,
așa cum un copil se uită printre gratii
în soarele de dimineață
la cușca unei păsări.
Și când trudit mi-acopăr ochii
privesc atunci adânc în mine
și înțeleg menirea sorții:
cu suflet strâns în colivii de trup,
cu trupuri strânse-n colivia vieții,
ne irosim privirile cerșind
o zare fără zid și gratii.

C. O. D - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Strofa I:
Vezi tu, n-a fost să fie,
Admiram valuri triste ca velele îmbătrânite.
Simte lipsa urmelor trecute și strivite,
Totul se repetă, însă, acum n-a fost să fie.
Anii trec de parcă n-a uitat nimic la fel ca tine,
Cândva, poate trecem peste, simțurile îmi joacă feste,
Ca gata să manifeste, dar se opresc la fix,
Declin polemic.
Trăim, mint, ne rezumăm la antonim,
Murim de dragul de a arăta că am fost fără rost,
Oare chiar așa a fost să fie?
Fericirea minte, nu căuta sinonim.
Indiferent de stare, răsplată, întâmplare,
Acel ceva lipsește, poate că nu-l accepți.
Până înveți a-ți orna pașii către pustiu,
Așa a fost să fie sau așa a fost să fiu?

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Strofa II:
Film de scurt metraj, ce falsă-i revenirea,
Pentru ce dai ceasul înapoi, acoperă-ți privirea.
Cât ai să aștepți, atât cât am așteptat,
Rolul meu aici încet, încet a clacat.
Plângi de o secundă, au trecut eternități,
Flori în număr par, am notat acele dăți.
În care eram în stare de orice, pentru nimic,
Așteptam, așteptarea a fost contra timp.
Contra mea, contra pusă în ace secunde,
Bate atât de sadic, așa a fost să fie?
Mișcări în indigo, unde te-ntrebți acum?
Închide ușa, trântind, rămas bun.
De ce ai plecat, ceasornicar pierdut,
De ce ai ales să simt fiori în amănunt?
Însă ceva îmi coase membrele de pământ,
Singurătatea-i minimală, om nu mai sunt.

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Strofa III:
De care mă feresc, ca de mine însumi,
Tu nu mă cunoști, nici eu,
Dar încerc să trec inimi de linii, destinații prevăzute,
Eu pe ambele părți, tu, nicăieri.
Așa a fost să fie, nu-i momentul să zâmbești,
Final trist, reluăm, găsim răspunsul,
Ce păcat că-l știu și e plin de neajunsuri,
Nu-i momentul să plângi, poți să zâmbești!
Amuzant, de parcă-s indigoul meu opus,
Oglinda peste cerneală, răsărit sau apus?
Eternul s-a limitat într-un monolog voit,
Așa a fost să fie, așa a vrut să admit.
Nu-mi pasă, știi prea bine că mă mint,
Gratiile-mi limitează, viziunea-n vid.
Viața mea se rezumă la un jalnic refren,
Cumplit și ochi imaginari, încă mai sper.

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Johann Wolfgang Von Goethe - Sonetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E-o sfântă datorie căutarea
De forme noi, și asta ți se cere:
Dar poți, ca noi, să judeci în tăcere,
Și pas cu pas să-ți drămuiești mișcarea.
Căci îngrădirea însăși, când e-n stare-a
Supune spiritele, dă plăcere;
Și opera-i deplină și-n putere
Când îți alină-n sine însetarea.
Și eu aș vrea-n artistice sonete
Să fac plin de-ndrăzneală dintr-o dată
Tot ce-i mai bun în mine să exulte.
Dar nu prea știu să tai cu gesturi nete
Din lemnu-ntreg o singură bucată,
Și sunt silit s-o fac lipind mai multe.

Richard Bach - Îți Stă în Putere Să Faci Orice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îți stă în putere să faci orice, / în afară de următoarele două lucruri: / ... →