invocatie – Versuri.pro

Sappho - Invocație Către Zeița Afrodita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană,
Tu din tronul tău scăpărând lumină,
Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână,
Nici în aleanuri.
Zeița: „Cine te supără?
Persuasiunea pe cine vrei să convingă?
În curând cea care fuge acum de tine te va urmări,
și, dacă nu te iubește, te va iubi.”

Mircea Dinescu - Invocație Nimănui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În piatră toarnă fluturi și-n trupul meu dovezi
și munții melancolici vor bate-n felinare,
noroiul poate-ascunde un înger prin cirezi,
e altul adevărul dacă nu-i dat cu sare?
Mi-ar trebui o viață să pot cădea felin,
în plasa vorbei șade păianjenul cu cruce,
purtat pe alte buze mi-e sufletul mai plin
(din mărăcinii serii nu știu ce-o să-l descurce).
Colind copilăria cum viermele un fruct,
iar dacă-mi scutur umbra, aștept măcar o frunză,
ca Tantal întind mâna, dar cerul parcă-i rupt
și seara mă descrie frumos pe nicio pânză.

Radu Cârneci - Invocație Târzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stăpâna mea, primordială,
zee purtând în chip sublimul de femee
urcând adâncul vieţii de din moarte – iar eu,
Osiris, datul tău de soarte –
tu ai rămas ca vârful în idee
purtând în chip sublimul de femee
(altarul tău îl voi sluji-n veghere
misterizând la marile-ţi mistere
statura ta mă va-mplini-n statură
cu numele-ţi sfinţi-voi aspra gură
imnificând puterii prin putere
misterizând la marile-ţi mistere)
când am să mor – şi zeii mor, fireşte! –
tu să mă-aduni din pulberi, omeneşte
şi să-mi descânţi şi sângelui să-mi stărui
tu, focul meu, de foc să mi te dărui
ca iar să luminez în cer zeieşte
tu să mă-aduni din pulberi omeneşte

Radu Stanca - Invocație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Apropie-te-n tăcerea de toamnă funerară!
Îți voi deschide poarta și-ți voi așterne-n drum
Mănunchiuri de lumină și raze moi. Pe-afară
Căderile de frunze s-au înmulțit acum.
De astă noapte cerul s-apleacă pe ferestre
Și se aud molifții în inimă cum gem.
Să-mi fi rămas în suflet o de demult poveste
Sau în urechi se plimbă un viitor poem? ….
Acele văi, desigur, s-or fi făcut de ceară!
Un verde mort se lasă cuminte pe hotar.
Și nu știu ce mă-ndeamnă (sau pasăre, sau vioară)
De-ți dibui frumusețea prin întuneric iar.
Nu peste mult vor trece cele din urmă rațe.
O să le-auzi în seară izbindu-se de nori!
Dar tot nu pot pricepe de ce aceste brațe
De câtva timp într-una se-ntind în gol și mor….
Apropie-te-n tăcerea de toamnă funerară!
Ca mâine vor apune grădinile din zări,
Iar noi purtând pe frunte trecuta primăvară
Vom coborî în noapte ca două lumânări….

Phoenix - Invocație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Text: Șerban Foarță / Andrei Ujică; Recită: Florian Pitiș.
Vouă, celor din hronici, pecetii și herburi,
fiarelor nepăscătoare de ierburi,
nepăsătoare de carne de fiară, neumbrite de nour,
earse de soare: Pajură, Bour,
cu schiptru și tiară, –
mă rog, să vă iviți!.
Pre voi, fiare heralde:
alde Pardosu’, alde
Irog-inorogu’, vă rog, să vă iviți!.
Fiarelor de bună și de rea priință,
pe cari vânătorul dac-o să le prindză,
n-o să mi-se-aleagă cu pleavă și abure,
cu niscai sfarog: Fiarelor din fabule,
din eticești și de zăbavă cărți,
mă rog, să se ivească!.
Vouă, cinstitelor, ție, sperjure,
șarpe sân-pomului jur-împrejure,
fiarelor omului semiasemine:
alde Sirenei, celui Chentaur
cu gură de aur, ca a Hrisostomului,
mă rog, să se ivească!.
Fiare cuminți, cu-o mie de dinți,
cu coadă de pește, cu gheare la dește,
cu unghie de țap, cu cap, făr-de-cap,
cu blana ca sfecla, cu ochii ca stecla,
cu ochii de vâlc, fiare cu tâlc,
cu duhori suave, fiare filozoafe.. Ave!.
.. A psevdofiarelor cânt viața-neviața
care nu se trece ca topită gheața,
nu se risipește în văzduh ca ceața,
nice nu se rumpe ca subțire ața,
au se ovilește ca bătrână fața;
căci de zboară-mi zboară altfel decât rața,
se ivesc pe lume nu din ou ca rața,
nici nu-mi pasc fâneața-n toată dimineața,
ci-și păstrează pururi harul și verdeața,
taina și dulceața, –
fiindcă nici viață nu le e viața!.
Eu vă cânt și vă descânt,
vă invoc și vă evoc,
de noroc, de nenoroc,
Vasilisc și Inorog,
Aspidă și Zgripțor-Roc.
Eu vă agrăiesc, vă isc,
Inorog și Vasilisc,
frate Dulf cu ochi de sulf,
dimpreună cu Adelfă,
soru-ta, eu v-aduc jertfă.
Și tot eu îi țin ison,
Păsării Calandrinon,
Păsării de da sau ba,
ca și ție, dumneata,
Scarabee, scara mea..
Eu vă cânt,
eu vă trec pragul,
eu vă strig la ceasul fix
și tot eu vă uit de dragul
împăratului Finics!.
Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaște, curățit prin jar,
din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
astăzi, ca și mâine, pururi și acum.

Ion Vinea - Invocație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unde ești, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăcește
mereu de lângă somnul tău departe?.
Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut își leagănă
candela lui nocturnă
și mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.
Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi pașii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra și amăgirea.

Alexandru Alexianu - Invocație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din portul tău de fleanduri şi bulendre
Mi te-am întors pe limba românească
Şi ţi-am lucrat cojoc de adamască
De parcă-ai fi, leit, hatmanul Şendre.
Nădragi ţi-am dat, călţuni înalţi, ciuboate,
În loc de un pumnal subţire, frânc,
Jungher ţi-am pus în brâu şi la oblânc
Şi-un contoş scump, pe umeri, rupt în coate.
Mi te-am schimbat de straie şi cuvânt
Şi te-am purtat prin viile culese,
Să joci cu talaniţe podărese,
Să bei, la han, din oale de pământ.
Ţi-e mersu-acum răsăritean, de paşe!
Nu mai eşti sprinten! Porţi işlic şi fes.
Dar cartea ta, cu slove papistaşe
Şi gluma-ţi mucalită-s pe-nţeles.
Eşti pământean de-al nostru, azi, Villon:
Vorbeşte dar, pe şleau, acum, în graiul
Rumânilor ce ştiu s-alinte naiul,
Rostirea-ţi s-o priceapă veri-ce om.