Unde ești, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăcește
mereu de lângă somnul tău departe?.
Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut își leagănă
candela lui nocturnă
și mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.
Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi pașii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra și amăgirea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și sentimentul de pierdere al unei iubiri trecute. Naratorul se simte rătăcit și singur, invocând imaginea iubitei ca pe o lumină călăuzitoare într-o lume întunecată.