intuneric – Pagina 23

Pablo Neruda – Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze, / îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini. / Acolo, în … →

Dacă lumea are alcătuirea limbajului / și limbajul forma minții / mintea cu plinurile și … →

Noapte. / Nemărginită boltă-a nopții, / Deschide tainica ta carte / Și-ascultă-mi glasul zbuciumării / … →

Noaptea, în stația umedă de metrou / Când ultimul tren a plecat, înghețat sloi, / … →

Adorm cu demonii în mine / Pierduți demult, în vocea ta / Și trag în … →

A labei lor trândavă lunecare / Tăcere iscă, ameţitoare-n noi, / Ca, brusc, privirea-n jur … →

Sufletul atinge glasul primăverii albastre. / Sub umede crengi înserate / Fruntea-îndrăgostiților căzu în fiori. … →

Din viață, în de moarte, / Din aproape-n departe, / De la dragoste la ură, … →

Mută, prin întuneric / Umblu pe câmpurile goale de grâne: / Alături de tine, mândru, … →

Mint cei ce-au spus că luna pierdută-i pentru mine, / ce-mi prevestiră soarta cu firea-i … →