O, nebunia orașului mare, când seara
Arbori schilozi stau încremeniți lângă zidul negru,
Prin mască de argint privesc spiritul răului;
Cu bici magnetic lumina șfichiuie noaptea de piatră.
O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!
Cu spaimă înghețată prostituata naște copilul mort.
Spumegând, mânia Domnului biciuie fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea, sparge ochii verzi.
O, râsul respingător al aurului!
Dar în vizuină întunecată
O umanitate mai tăcută sângerează în liniște,
Modelează din metale vârtoase creștetul care se eliberează.
Sensul versurilor
Piesa descrie nebunia și suferința unui oraș mare, unde răul și disperarea sunt omniprezente. În mijlocul acestui întuneric, există o speranță tăcută de eliberare și transformare.