grai – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Ursitoarele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Stau nevăzute, și-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăși se naște – și-aceasta
întruna se-ntâmplă, și-n taină –.
ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, și gustării menit;
sâmburii, însă, țărânii: căci numai
atunci – voievod care-și ține
țara și oamenii-n crengi, – ridica-se-va
tânărul pom. Tot așa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,
spuneți-mi! zvârle în țarină sâmburii
limbii – să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primenește,
și ține-n rostire poporul?
Cel ce sădește uda-va cu lacrimă.
Nu orice lacrimă însă va fi
stingere-a lacrimei: numai Poeții,
când plâng, ne răscumpără plânsul.
Mume, voi – suflet de neguri al mamelor! –
voi ce-auziți – când atât de adânc
bubuie timpul, că-n voi e tăcere –
pe cei ce-ntr-o limbă virgină
schimbă grăind ale Patriei scutece,
dați, Măsuratelor! verbului lor,
celui de sânge și foc, bunătate,
să-i pară poporului cântec.

Grigore Vieru - Graiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu mă întrebi, copile,
Ce-i cu graiul al lui muma,
Cu care intri-n casă
Ori vara pleci la buna.
Lemn dulce e! Lemn tare!
Din el vioara-i scoasă
Și leagănul, și pragul
Și grinzile la casă.
Păstrează-se pământul
Pe verbele-i de stele.
De-aceea cad eroii
Cu pieptul spart pe ele.
Și aerul e-n ele!
De-aceea, până-asfințe,
Poetul stă cu gura
Lipită de cuvinte.
Și pâinea, pâinea albă
Din lutul lui răsare.
De-aceea i se-nchină
Bătrânii ca la soare.
Putem întreg să-l punem
Pe muzică, ah, prunce,
Ori muzica pe dânsul
Așa-i de clar și dulce!
E piatră cu semințe
De aur cald în miezu-i.
E cremene fierbinte
Ce scapără de-o-nghesui.
Nu-s văi în floare fără
Cuvânt, nici albe creste.
Și-un steag ce nu cuvântă
O apă moartă este.
Un grai e când din vale,
Pe-a văzduhului unde,
Ecoul te întreabă
Iar gura ta răspunde.
Un grai cu tot ce are
Mai mult decât priință-i.
Când uit un verb, eu parcă
Nu mi-aș vedea părinții.
Sau mi-aș uita bunicii.
Să nu uităm, copile,
Pe-acei ce azi sub țară
Sunt iarbă și zambile.
Ei dintr-o zi în alta,
Cu sapa și mălaiul,
Mutându-se ca oameni
Luau cu ei și graiul.
Și graiul! Ah, te uită:
Pe apa lui cea caldă
Manole se apleacă,
Luceafărul se scaldă.
De veacuri crește-mi-se,
Plivește-se și-adună,
Ca azi s-avem această
Avere, cea mai bună.
Nu este, nu, mai mare
Decât alt grai de frate,
Nimic nu e mai mare
Din câte-s jos lăsate.
Chiar cerul! Boltă albă
Măreț desfășurată
E-n palma nesfârșirii
Un bulgăr de zăpadă.
Un grai e un strop de sunet
Topit ca într-o mare
În zvonul veșniciei,
În muzica cea mare.
Ci în cuprinsu-i rodnic,
Cu cele vechi și nouă,
Noi încăpem cu toții
Și nu ți-e frig când plouă.
Mă-ntrebi de unde vine
Cu spicul lui și apa
Arzându-mi, umezându-mi
Și fruntea și pleoapa?!
Din munții omeniei,
De-acolo curge râul!
Și nu-i cântar să poată
Să-i cântărească grâul!
Și iarăși zic: comoara-i
Nu ni s-a dat de-a gata.
Ce încă să mai spună
Mirării tale tata?!
C-o slovă fără seamăn
Nu i-am sporit frumosul.
Dar cred că nici rănit-am
Simțirea lui și osul.
Și sunt slăvit: prin ziua
Cea dulce datu-mi-sa
De-a vețui în graiul
Ce-l spune Miorița!
Mai bun noroc și-avere
Mai mare eu nu am
Decât în suflet graiul
Acestu-i pașnic neam.
Primește-l sfânt, copile,
Căci el ți-e moștenirea.
Și sapă-l pân-la lacrimi
Păzindu-i strălucirea.

Grigore Vieru - Limpede Ca Lacrima

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Mihai Cimpoi.
Mama și copila și crăiasa – Astfel este
Limba cea de-acasă!
Mama și regina și
Fecioara – Astfel este
Limba cea din
Țara,
Limba
Română!
De departe vine – din colinde,
Din
Psaltiri și din condeie sfinte.
Ei îi îndrăgim întâi scânteia
Și doar după
Ea iubim femeia.
Limba
Română!
În privirea
Ei întâia oară
Am văzut c-avem și noi o
Țară.
Și în cântul
Ei urcând
Parnasul
Auziram
Țării noastre glasul. În
Limba
Română!
Dacă hoarde ne-au prădat păgâne,
Am găsit în ea și foc și pâine.
De-ar seca și
Mureșul și
Prutul,
Tot în ea ne-am dibui-nceputul – În
Limba
Română!
Câini de gheață și dulăi de piatră
De din zări spurcate o mai latră.
Ci în zarea
Ei ce rourată
Mari oștiri de lumânări se-arată – În
Limba
Română!
Privegherea –
Ea.
Tot
Ea – și somnul.
În cuprinsul ei cântăm pe
Domnul,
Umplem vremii cu luceferi haul
Și iubim și ne-nfruntăm cu zmeul.
În
Limba
Română.
Ard pe cruce urmele de sânge,
Dar urcăm și cazna nu ne frânge.
Și chemăm prin volburi viitorul
Și-ntruparea lui e
Ea.
E dorul
Limbii
Române.
Niciodată!
Știm că niciodată
Steaua
Ei de aur n-o să cadă,
Peste românime-o să lucească
Limba
Română!

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - XLIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi place graiul lor, copil din flori,
Al vechii limbi latine, un sărut
Pe-o gură de femeie, lin, ușor,
Ca pe mătase scris și străbătut
De suflul sudic; pare din vapori
Lichizi cuvântul cântător făcut,
Nu aspru ca în nordu-nnegurat,
Bolborosit, scuipat sau șuierat.

Tudor Arghezi - Decât Grai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Decât grai de vorbe goale / și un ifos vehement, / O fărâmă de sfială ... →

Alexei Mateevici - Limba Noastră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră-i aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Alexei Mateevici - Unora

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă
S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi,
Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă,
Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi.
Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească
Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori,
Războaie-mpodobite de-o mână meșterească
Vă par sărăcăcioase mantale de păstori.
Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate
Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, –
Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate –
Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri.
Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie
Și miroase a leacuri luate din dugheni,
În limbă doftorească a voastră latinie
Preface graiul slobod din codrii moldoveni.
Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește,
Nevoie nu mai are de ajutor străin,
Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește,
Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân.
Destulă înflorire păstrat-a limba noastră
Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos,
Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră
Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos.
Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară
Și parc-ar fi să tragem și noi învățături,
Să nu ne-aducem graiul la stare de ocară,
Să tăvălim pe uliți cântarea din păduri.
Priviți: acei cu limba bolnavă, chinuită
Cu drag și cu mirare ne-ascultă când vorbim;
Iar cântăreți și meșteri cu pana iscusită
Fug de latina nouă, ca de un țintirim..
Noi nu ne înțelegem: dar de-ați simți ca mine
Ce patimi limba trage dintr-un străin puhoi,
Atuncea n-ați urni-o din temelii bătrâne,
Atuncea, mi se pare, ne-am înțelege noi.

Vasile Copilu-Cheatră - Balada Graiului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe un motiv de Cotruș.
Nu e grai pe lume, nu-i
Ca graiul românului;
Când ajunge să se prindă
În doină și în colindă
Celui ce îi face tindă.
Când în pârgă încă dam
Zorile strigau-le-am
Și-odată cu zorile
Munții și izvoarele
Și tot ce era aproape
Între munți și între ape.
Cu mâinile amândouă
Ne-am spălat cu-ntâia rouă
Să ne fie graiul grai
Ca pe un picior de plai.
Drumărind și drumărind
Duși de pași și duși de jind,
Pe unde umblat-am craina
Să-i smulgem graiului taina
Munți și ape iscodind
Vânturile întrebând
Peste-nvolburarea grea
Îmi răspundeau vinerea,
Marția și cu mercurea,
Carpații și Dunărea,
Carpații și Dunărea.
*.
Peste-ntinsul gol și crud
Ca din alte lumi aud,
Clopotele bătând în dungă,
Dangăte ce se alungă
Peste vremea rea și lungă
Năvălește-napoi
Viu trecutul către noi.
Greu de sori cu mers fierbinte,
Dunări iuți cu ape sfinte,
Căprioara Domnului
lângă cerbii visului
Și vulturii gândului,
Bourii trecutului
Din străfundul timpului
Peste sufletul oricui
Sună ca-ale nimănui,
Sună clopotele lui
Sună fluerele lui.
*.
Fără tine, graiule,
Cine toate știe-le;
Fără tine pe aci
Nimeni n-ar putea ghici
Nimeni pe pământ n-ar ști
Și la lume povesti,
Că aici ne-am zămislit
Și cu tine ne-am trezit;
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n grai doarme.
N-ar mai fi povești și șoapte,
De-am perit ori nu în noapte
Și nici vis
Cu sânge scris
Sub peceți de cărți închis
Și nici doină și nici vers
Pe unde urma ni s-a șters
După-atâta mers și mers.
*.
Câți n-au vrut fără de duh
Să-l doboare din văzduh
Ca pe-o pasăre măiastră
Taină în inima noastră;
În restriști ne-a adunat
Ca un glas de împărat,
Ne-a fost chiot și lui, lui
Goarna năzdrăvana-a lui
Ne-a venit din cer ca mana
Ferindu-ne de Satana.
Graiule, Măria-Ta
lângă tine-oi adăsta
Până-n veacul veacului
Ca la Curtea Dorului.
Scris mi-a fost să fiu al tău
Și la bine, la rău,
Pe granița sângelui
Pe granița gândului
De unde scăpare nu-i
De unde scăpare nu-i.
*.
Glas aș vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc,
Și profetic văz să văd
Cum învingi orice prăpăd
Și să simt, nu-mi pară rău,
Că sunt trup din trupul tău,
Din acest pământ, pe care
Numai cântecul nu moare
Sub flamura-ți, Craiule,
Grai carpatic, graiule!.
*.
De la cine l-am deprins,
De la care mag sau ins?
De la flori de rouă ude,
De la mama sau de unde?
Că-i atâta de frumos,
Când ceresc, când mătăsos,
Când e flacără și pară,
Curcubeu e peste țară
Și în tainițele lui
S-ascund munții visului
Și merindea mea de cer
Tot lui trebuie s-o cer.
*.
Ca să te cânt, graiule.
În poeme, Craiule,
Mi-am spălat gura cu rouă
Și mâinile amândouă,
În Dunărea doinelor
În laptele oilor
Și-am pus aură și dor
În cuvinte ce mă dor;
În cuvinte care cântă
Să ne pregătim de nuntă.
*.
Graiule, aș vrea să-ți pui
Stemă floare gândului,
Străinii să te cuprindă
În doină și în colindă,
Să guste și ei mai bine
Mustul care fierbe-n tine,
Cu nectarul tău aparte,
Peste viață, peste moarte,
Cu tot harul care-l ai,
Și fără sfială-l dai
Cui îl cere, cui îl vrea
La rever să-l prindă stea,
Păsul să-l mărturisească,
Visul să și-l pritocească.
*.
Mor în lume oameni buni,
De sâmbătă până luni,
Mor și oameni învățați
Cu stea-n frunte înstelați
Și mai mor râuri și ape,
Mai departe, mai aproape,
Mor și brazii în picioare,
Numai cântecul nu moare
În țară la noi sub soare.
*.
Pajură ne ești, Graiule,
Graiule, tu, Craiule,
Când în vers te potrivesc
Plată greu eu îți plătesc,
Că de-ar fi în aur plata
Ți l-aș vărsa cu găleata,
Nu m-aș uita cât îmi ceri,
Nici la ziua cea de ieri,
Nici la azi și nici la mâine,
Nici la trudă, nici la pâine,
Dar când vreau să te frământ,
De viu mă bagi în pământ
Că-mi ceri inima, drept plată,
În tine pe veci să bată.
*.
Graiule, Măria Ta,
Mă-ntreb oare cum ți-ar sta
Fără straie românești
Fără zmeul din povești?
Fără sori străvechi și noi,
În pădurile din noi
Pe unde am tot umblat,
Pământul în lung și lat
În lupte fără sfârșit
Și de pismași hărțuit,
Când cu ghioaga am izbit?
Nu-mi da, Graiule, răspuns,
Că răspunsul nu-i ascuns,
Ești acasă doar aici
De la mari, până la mici,
În toți care te grăiesc
Pe pământul românesc.
*.
Graiul meu, tu n-ai hotar,
Când vrei să ne faci un dar,
Cu vrăjite chei de dor
Descui casa tuturor
Și inima ne-o descui
Cu cheile cântului
Și ne faci să te zidim
În vetre și în chilim.
*.
Lui, lui și iarăși lui
Căprioara dorului
În prescura graiului,
E cântecul neamului,
Grâu din griul Graiului
Nu-i pe lume, nu-i și nu-i,
Mireasa pământului
Ca-n silabelele lui,
Ca-n chemarea cucului
Răsunetul codrului,
Pe volbura vântului,
Daruri ale oricui
Sunt darurile, Graiului.
*.
Trece cântecul, se suie
Din izvoare-n silhe șuie,
Să se culce-n cetine
Ușor să se legine,
Ba să gudură în fagi
Și din ochii celor dragi
Se-ncarcă de frumusețe
Să ne poată da binețe
Și să zică vers frumos
Din trișcă de lemn și os,
Și din tulnic, și din bucium,
Și de bine, și de zbucium,
Graiul care n-are stare
Nu-și găsește alinare,
Doar la noi când îi cântăm
Și în inimă-l culcăm.
*.
Glas aș vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc;
Și profetic văz, să văd,
Cum ne sui peste prăpăd
Și mă simt la bine-ori rău,
Că sunt duh din duhul tău,
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n noi doarme,
Cu strămoși crescuți în brazi,
lângă noi veghind și azi,
Cu tribuni suiți în plante
Și în stelele înalte
Ca de-acolo, Graiule
Să-ți vegheze straiele,
Nimeni să nu ți le spurce,
Pin’ la tine să nu urce,
Să rămâi mereu curat,
Ca cei ce te-au adăpat.
*.
Sus din munții visului
În care știi să ne sui,
Să privim senini în soare
Smeriți ca niște fecioare,
Viitorul țării noi,
Care clocotește-n noi.
Gem de sori cu mers fierbinte,
Crișuri iuți cu ape sfinte,
Până-ajung ca să ne prindă
În a gândului grea tindă,
În acest pământ pe care,
Nici un cântec nu mai moare;
Ci trăiește și tot crește
Și în noi mereu rodește,
În cântec se rotunjește,
Nici un verb nu-i ruginește,
Că ți-e dat mereu cu spor,
Să rămâi nemuritor.
*.
Graiule, când îți grăiesc
Simt cum iară înfloresc
Și cum sunt iară în stare
Să sar ca arcu-n picioare,
În cuvânt să-ncui, pe veci,
Patru săbii în trei teci,
Vorbe străvechi și domoale
De glume și de zicale,
Credincios să ne rămâi,
Ca din ziua cea dintâi,
Că prin tine am răbdat,
Năpaste ce ne-au grăpat,
Ca pe țarini în trecut
Când peste noi au trecut.
Tot prin tine am răzbit
În luceferi de-am suit.
*.
Câte Ane n-am zidit
Toți cei care te-am iubit
Și la temelii ți-am pus
Inimi cu embleme-n sus.
Graiule, stema să-ți steie
Peste țară-n curcubeie.
*.
Lăudat ne fie Graiul
Că ni-e pâinea și mălaiul;
Vin cocorii gândului,
Vin cu cerbii visului,
Prinși la ruda carului
Bourii trecutului
Și în minte mi te-aduc
Din adânc, de nu apuc,
Rostul să ți-l rostuiesc
Gândul să mi-l limpezesc,
Dar atâta știu c-a fost,
Ca un vers spus pe de rost,
Vremea când numa-n pădure
Te-ascundeam, să nu te fure,
C-au fost hoți destui în lume,
Graiul ni-l cereau anume
Să ni-l dăm
Pentr-un titlu de noblețe
Și un blid de corobețe.
Mulți, Graiule, te-au vândut,
Cit pe bani, cât împrumut,
De tine s-au lepădat,
Pentr-un spurc de împărat,
Poporul nu i-a răbdat
Cu blestem i-au blestemat.
Cei mai mulți te-am apărat,
Chiar viața mulți și-au dat.
Nu te-am apărat cu arme
Cu trecutul ce-n noi doarme,
Rădăcinile de-oțel
Și mormintele din el.
*.
Eu sunt trup din trupul tău
Și la bine și la rău,
lângă tine-s strajă trează
Tu-mi iești cină și amiază,
Aerul când îl respir,
Tot din tine mă inspir,
Nici o poftă din vecini,
Nu-i în stare, prin străini,
De tine să mă despartă,
Lumea cu mine s-o-mpartă,
Că sunt trup, din trupul tău,
Și la bine, și la rău.
Măguri sunt cuvintele,
Munți de moaște doinele.
Astăzi când sui în poem,
Aș vrea să-ți înapoiem,
Ce ne-ai dăruit cu carul,
Dar n-avem pe semne harul,
Ne-a rămas un pic de soare
Să ți-l aștern la picioare.
*.
De când sunt atâta știu,
Că-n viață asta vrui,
Să fiu robul cântului
Și ostașul graiului
Pe granița sângelui,
Viața pentru el s-o dau,
Bucurie cui nu au.

Vasile Copilu-Cheatră - Graiul Nostru de la Iara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Graiul nostru de la Iara
Frige, de frumos, ca para;
Ca din flori de rouă ude
Se aude, se aude
Peste chiote şi trude,
Peste cazne şi năprasne,
Ogoit de mult în basme
Care-au fost străvechi istorii,
Graiul meu cel plin de glorii,
Se aude, se aude
Cu mirosne de flori ude.
Ude sunt cu mir şi har
Din Crezmezeu şi Hotar;
Se aude pân’ departe,
Până dincolo de moarte.
În furtună semănat,
Freamătu-i în lung şi-n lat
Se tot duce, se tot duce,
Când mai aspru, când mai dulce,
Cu aghiasmă de pământ
Din păduri ce nu mai sunt,
Din amiezele de gând
Trece peste ani cântând..
Mioriţele din grai
Când sunt fluiere sau nai,
Când sunt taină, când sunt dor,
Lacrima măicuţelor.
Când s-aude peste Iara,
Stă luceafăru-n loc de seară,
Să-l asculte, să-l audă,
Ca pe-o rugă, ca pe-o rudă..
Rădăcini ca de oţel
Sunt mormintele din el.