eroism – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu - Apel de Urgență în Țara Fără Răspunsuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Semnal de dăruire din cap de teritoriu
De la sfârșit de corp în irecuperabil,
Ce-și vrea, măcar în parte, reînviat, capabil
Să fie iar o șansă de-o viață-n probatoriu.
Și spirite au născut să sprijine speranțe
Și înaripând, eroi prozaici de slujbași
Cu suflet cât o țară, breslașii enoriași
Ce împart ce știu mai bine, cum un rapsod romanțe..
.. Se urcă-n nori de ceață bărbați, în număr șase
Și-și iau ca să-i păzească, cum pe Iisus, fecioară,
O fată, un discipol, ce-n vis nu întâia oară
Se vrea să fie leac.. și-a patriei se dase.
Sunt zbor cu toții, gând în hainele subțiri,
Înghesuiți în trupul de pasăre înghețată..
Metal tăind abis în negura crispată
Se-ncrețind pe aripi broboane în poleiri..
.. Și-i tot mai greu periplul, iar blândul strunitor
Se pune în zălog să nu își piardă semeni
Și-și lasă proprii sorți, se dăruind asemeni
Cum un Icar se-arzând, să nu cedeze zbor.
Îi rupe pisc de brazi pe culmea împădurită
Și acele de cetini și-mpunsături de frig,
Dar nu se pierd cu firea, cei șapte.. iar eu strig,
În locul lor, că-s rău și au inima rănită!.
Stau cu ochii vizi de lacrimi, că nu-i văd pe pierduți,
Dar mor cât timp îmi trece și recele a înnoptat,
Iar bravii singuratici așteaptă neașteptat
S-ajungă, să-i ajute.. eroii frânți, căzuți.
Din marele popor, cu-ncoronate tiare,
Nimeni nu are habar în țara cu mioare..
Stau doar la caldul foc, să vadă de se moare
Și mor de timp și frig; Icar și fata-n floare.
Doar sufletul, se pare, ajunge vindecări,
Că atât popor dă ramul, să poarte fruct, sămânță;
El singur care știe bocit și râs Săpânță,
Dar stă cu coasa în mână și va cosi trădări..
În genunchi mă închin la o fată și bravi aviatori!.
Închinăciune fără margini pentru Aura Ion, Adrian Iovan și medicii eternității unui popor frânt.
22. 01. 2014

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul Secret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La senat s-adună capii cei mai bravi,
Soli germani, soli unguri, deputaţi moldavi,
Preoţi venerabili cu păstorul mare,
Nobilă junime plină de-nfocare.
Dar Mihai cu faţa nobilată-n dor,
Cel întâi se scoală şi le zice lor:
— „Astăzi turcii calcă drepturile sfinte,
Schimbă viaţa-n moarte, ţările-n morminte.
D-astăzi peste faţa dalbelor câmpii
Pe ruine-nalţă splendide geamii.
Câmpul schimbă faţa şi se-mbracă-n doliu;
După dânşii urmă flăcări, moarte, spoliu.
Prin altare sfinte vasele zdrobesc;
Intră prin familii, pe copii turcesc;
Mume şi fecioare ruşinos insultă;
De nici o putere barbarii n-ascultă.
Suflete-njosite ce-n lume trăiesc
Ca să ruşineze neamul omenesc,
În această ţară calea lor arată
Şi de dorul ţării fierbântat se-mbată.
Neamul nostru piere; dar ce e mai rău,
Cade cu ruşine pe mormântul său!
D-astăzi înainte numai cu arma-n mână
Va scăpa de moarte patria română.
Între viaţa sclavă ş-un mormânt fălos
Nu-întârzie-un suflet nobil, generos.
Astfel totdauna ţara liberară
Vechi eroi ce-n fală se glorificară.
Inima lor mare să vieze-n noi!
Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!”
Astfel zice domnul. Un boier răspunde:
— „Dorul ţării noastre sufletu-mi pătrunde.
Vorbele-ţi sunt mândre, dulce mă răpesc
Din amare gânduri unde rătăcesc!
Dar, înalte doamne! mult ar fi mai bine
Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line.
Ţara-i obosită ca un trist mormânt,
Aur, arme, braţe, doamne, nu mai sânt.
Apărarea noastră, cât de dalbă fie,
Ar scorni pe ţară zile lungi d-urgie.
Inimile noastre zboară călduros
Peste-al bărbăţiei zid alunecos,
Dar înţelepciunea caută-a ne duce
Prin furtuni turbate către ţelul dulce.”
Zice. Dar eroul astfel a vorbit:
— „Înţeleaptă-mi pare vorba ce-ai grăit,
Dar de-nţelepciunea robului ce-n fiare
Tremură să piarză zilele-i amare.
Poate-al ţării tale nobil, sfânt amor
A putut să-ţi facă gând îndoitor?
Este-nchisă calea pacea dulce-a cere.
Turcii pleacă fruntea numai la putere;
În lumina minţii orbi sunt ochii lor;
Singuri îşi prepară negru venitor.
Frica d-a ne pierde pare slab prepus.
Nimeni cu-arma-n mână ţara n-a supus.
Ne-nvoirea noastră, setea de domnie
Inimilor sclave datu-ne-a-n sclavie.
Fraţii de Moldova, dalbi, leali eroi,
Gintele vecine vor veni cu noi.
Dar de-am fi chiar singuri, încă-ar fi mai bine
Să murim cu fală decât cu ruşine!”
Capul legii noastre cere-a cuvânta.
Flacără divină luce-n faţa sa:
— „Legea ni se calcă, ţara se robeşte
Ş-armia română tot mai vieţuieşte.”
Zice şi realţă braţu său în sus,
Arătând pe cruce chipul lui Isus:
— „Crist muri pe cruce pentru-umanitate
Şi prin moarte dete lumii libertate.
Nu-i creştin acela ce nu ştie-a da,
Pentru-al ţării bine, pacea, viaţa sa!
Dincolo de moarte radios străluce
Soarele măririi eroilor, dulce.
Ochii-nţelepciunii, cei de moarte plini,
Nu pot să pătrundă dulcile-i lumini.
Astfel este omul ce-njosirea-abate
Tremură să moară pentru libertate.
Dar poporul nostru, nobil, generos,
Rupe cu-a lui viaţă lanţul ruşinos.”
Astfel le vorbeşte. Domnul oaste strânge,
Luptă mare-ncepe, pe barbari înfrânge.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Dincolo De Sacrificiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cunosc o fată, ce o știi și tu, copil, femeie, dragă mamă,
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
și alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
și-o port în flori și-o țin pe brațe, praguri s-o trec, că-mi e și după moarte, ea, femeie,
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o știu că numai ea mă poate crește, cu tot ce-am, pe mine și pe toți ai mei,
curați în simțuri, falnic dedicați, toți curajoși să-i țină flacără aprinsă, niște Prometei,
și-o oblojesc, că-mi este mamă și visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are,
iar azi mă închin stând în genunchi și mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei și n-am alt dar, să-i dau ‘ndeajuns.. Te iubesc Țară!
Îți jur în veci, podoaba mea, să-ți port demn nume.. să nu moară!
01. 12. 2014

Doine - Doina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doina, doinița!
De-aș avea o puiuță,
Cu flori galbene-n cosiță,
Cu flori roșii pe guriță!
De-aș avea o mândrulică
Cu-ochișori de porumbiță
Și cu suflet de voinică!
De-aș avea o bălăioară
Înaltă, veselă, ușoară,
Ca un pui de căprioară!
Aș face-mă privighetoare
De-aș cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
Doina, doinița!
De-aș avea o pungașiță
Și trei glonți în punguliță
Și-o sorioară de bardiță!
De-aș avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aș avea vreo șapte frați,
Toți ca mine de bărbați
Și pe zmei încălecați!
Aș face-mă un vultur mare,
De-aș cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!
Doina, doinița!
Și i-aș zice: „Mândruță,
Ma jur p-asta cruciuliță
Să te țin ca un bădiță!”
Și i-aș zice: „Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri și vălcele!”
Și le-aș zice: „Șapte frați,
Faceți cruce și jurați
Vii în veci să nu vă dați!”
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moșie
De pagani și de robie!

Dimitrie Bolintineanu - Coroba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Într-a nopții pace ei sărbătoresc
Până când în aer stelele albesc.
Dar atunci în sala cea de sărbătoare
Acoperit de răni un ostaș apare
— „Hanul cu tătarii vin p-acest pământ
Și îl schimbă-n doliu și-n trist mormânt!”.
Astfel zice bravul și sub răni s-abate.
Domnul îl sărută și cu bunătate
Zice: — „Mergi d-alină nobilul tău chin
P-al meu pat molatic în repaos lin!”.
Danțul urmă cursu-i: muzicile sună.
Ștefănică-vodă dănțuie c-o jună.
— „Dulce copiliță! Ștefan îi zicea,
Vrei să-ți dau coroana și cu viața mea?”
— „De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie,
Lasă desfătarea, mergi la bătălie!”.
Domnul stă pe gânduri, pare rușinat.
Cheamă căpitanii.. Toți a-ncălecat.
Zboară la Coroba, pe tătari lovește,
Îi fărâmă crâncen și pe mulți robește.
D-acolo se-nturnă către mândra sa
Și cu-a lui coroană îi dă mâna sa.

Konstantinos Kavafis - Celor Care-au Luptat Pentru Liga Aheeană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Viteji soldați, voi ce-ați căzut luptând glorios
și fără să vă temeți de dușmanii victorioși oriunde,
voi, cei fără de pată, chiar dacă Diaios și Kritolaos au făcut greșeli,
atunci când grecii să se laude dori-vor,
„Aceștia-s eroii ce-i are neamul nostru” vor spune
despre voi. Această proslăvire va fi adusă vouă.
Scris la Alexandria, de un grec din Ahaia,
când Ptolemeu Lathyros domnea de șapte ani.

Dimitrie Bolintineanu - Baia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

I
Trage-ți încă o dată spada fulgeroasă,
Țară de mari fapte, țara mea frumoasă.
Un minut în viață tu te-ai odihnit
Și pe păru-ți mândru florile-au pălit!
Dulcile surâderi pe buze fecioare
Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare.
Peste tot răsună cântece de dor
Cu suspine triste îngânate-ușor!.
II
Cetele maghiare pe câmpii s-adun,
La cetatea Baia tabăra lor pun,
Mateiaș solește marelui Ștefan
Ca să-l recunoască drept un suzeran.
Dar eroul nostru încă-i dă de știre:
— „Până ce românii, mândri de mărire,
Pentru țară moartea vor disprețui,
Mâinile de lanțuri nu-și vor umili!”.
III
În cetatea veche ungurii-au rămas
Și-n plăceri molateci inimile las.
Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare,
Ei înșeală dulce grija gânditoare.
Viața, dezbrăcată d-ale ei dureri,
Cură pentru dânșii plină de plăceri.
Dar p-atunci românii cu cel călcător
Nu beau dintr-o cupă viața țării lor.
P-a fecioarei frunte, aste sărbători
Nu puneau plăpânde și suave flori.
IV
Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare,
Moartea le-mprumută vălul de teroare.
Conjurați d-odată, în orgia lor,
Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor.
Ștefan pune focul. Flacăra s-unește
Cu teroarea morții și pe toți uimește.
Zorile se varsă. Pe cetatea lată
Către cer se-nalță flacăra turbată.
Junele bacante, bete, despletite,
Mai cătând cu gura sărutări dorite,
Cu amanții tineri, spectacol amar!
Într-un râu de flăcări, repede dispar.
Iar Corvin cel mare, revărsând suspine,
Cu trei răni și singur fuge cu rușine.

Corul Și Orchestra Ansamblului Artistic Doina Al Armatei - Bătrâne, Vino și Povestește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bătrâne, vino și povestește
De lupta de la Mărășești
Unde noi am învins
Unde noi am învins
Pe toți dușmanii
Ce-au vrut să-nfrângă
Al nostru steag
A noastră scumpă Românie
Pământul nostru drag.
În veci drapelul să ne-amintească
De strada de la Mărășești
Unde noi am luptat
Unde noi am luptat
Și-am înălțat cu vitejie
Spre mândrii nori
Și spre avânt
A noastră scumpă Românie
Pământul nostru sfânt

Dimitrie Bolintineanu - Ştefan la Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ştefan la moarte.
Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
– „Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân’ ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea să surpe legi şi dalbe date,
Să muriţi cu toţii pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai dispreţuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulţumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce doreşte viaţa cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni şi pământ
Faţa lor să-şi schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul să trăiască
Şi de-a lui ruşine lumea să roşească!”

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la Bătăie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mircea la bătaie.
Armia maghiară țara a-nvelit;
Soarele văzând-o, a îngălbenit.
Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă:
Cu o mică ceată de voinici s-avântă.
Nu că el voiește țara a scăpa,
Ci va să-mplinească datoria sa.
Unde este timpul cel de bărbăție
Când murea românul pentr-o datorie!.
Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale,
Printre zi și noapte el își face cale.
– „Frații mei! vorbește falnicul bătrân,
Dumnezeu voit-a ca să mor român.
Cel ce a sa viață țării sale-nchină
Piere ca lumina într-a sa lumină.
Ce e-n viața țării viața unui om?
Ce e-n primăvară floarea unui pom?
Ceea ce prin stele este-o stelioară
Și-n nemărginire un minut ce zboară.
Șoimul când se vede prins de vânători,
Spun că își sfărâmă cuib și puișori.
Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă,
Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă. „
Unde este timpul cel de bărbăție
Când murea românul pentr-o datorie?!