Eminescu – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Aniversare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Motto: Moldovean: persoană care
face parte din populația de bază a
Moldovei sau este originară de acolo; moldav.
(Dicționarul explicativ al limbii
române, București, 1996)
Avem de toate: pâine și la pâine,
doine mai vechi și doine mai bătrâne,
păduri adânci prin care umblă cerbii
și pasc în voie firul dulce-al ierbii,
izvoare ce răzbat din miez de hume,
să ne potoale setea grea anume,
maiestre păsări ce cobor din timpuri
fără aceste patru anotimpuri.
Avem de toate: strop de cer albastru,
de rouă strop și strop cinstit de astru,
vinuri alese, cele mai alese,
puse pe mese la împărătese;
mere domnești, ușor, ce pleacă ramul,
când fata mea, în zori, deschide geamul;
și cărți de poezie scrise bine,
cu sufletul și vremea care vine.
Avem de toate! Dar cu-aceste toate
săraci de-a pururi lumea ne-ar socoate,
de n-ar fi-al nostru marele, Poetul,
care și-a scris cu-n colț de stea caietul
și care, ca un moldovean, firește,
dacă a plâns, a plâns moldovenește,
și tot așa s-a bucurat, și iară
moldovenește doru-a fost să-l doară.
Poetul e al nostru pân-la sânge!
Ah, versul lui, cum știe a ne strânge
în prag de casă, neamul tot, cel care
o vatră are și-o nădejde are.
O, versul lui cum știe a ne face
graiul de pâine, sufletul de pace;
și-a ne-ntâlni cum știe într-o soarte
și dincoace, și dincolo de moarte.
Mărinimos, frumos Poetul suie
de la pământ la ceruri și descuie
înalte porți pentru un nu știu cine,
pentr-un aed din urmă care vine
El ne alege, el ne înțelege,
el este rege, vorba lui e lege,
el ne citește fiecare carte
și spini ne-mparte, lauri ne împarte.
Al nostru e Poetul azi și mâine,
precum al nostru aerul rămâne,
cel totdeauna-nmiresmat și încă
bradul semeț ce crește-n vârf de stâncă;
El e mândria noastră, omenia
străbunului pământ, destoinicia
plugarului culegător de stele.
El este Zeul rugăciunii mele.
Dușmanii lui au fost dușmani de țară:
l-au murdărit cu vorba de ocară,
l-au arătat cu degetul în stradă,
desculț când alergat-a prin zăpadă.
Ca niște câini de răi erau dușmanii:
nu i-au furat doar slavă, ci și banii!
Și, grav bolnav, Poetul s-a ales cu
un simplu nume-n piatră, Eminescu.
Opt litere, atât. Ca opt semințe
sub zăpadă, de pământ, ca opt sentințe,
sau poate ca opt raze de lumină
ce trec prin vreme și o însenină.
Opt litere. Și toate împreună
o carte, una singură adună,
o carte, cea mai bună, cea mai carte,
o viață mare, cea mai mare, fără moarte.
Și scrisă-i cartea nicidecum cu pana,
pentru Ion e scrisă și Ioana!
La ziua lui de naștere eu ies cu
pieptul deschis: Trăiască Eminescu!
Afară-i iarnă, ninge, se topește.
Răzbate glas din ceruri: El trăiește!
Încerc să număr anii. Care-i rostul?
Poetu-i foarte tânăr. Și-i al nostru!
Și iar mă-ntorc la cartea lui frumoasă:
cine eram de n-o aveam în casă?!

Duiliu Zamfirescu - Djali

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acolo unde râul plângând murea în mare,
Djali-şi găsise luntrea.
O dulce legănare
De vânt, încet, o duse pe tainicul canal.
Treceau întinse umbre de nori din val în val,
Furând razele lunii, şi-n zborul lor cel mare
Scriind pe faţa apei poveste, marinare.
Văzduhul amuţise. Se-ntuneca. Furtuna
Se-mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna.
Din când în când, un zgomot străin, din altă lume,
Ţipa; geniul mării striga totul pe nume:
Nori, vânt, curente, glasuri se deşteptau.
Djali
Desprinse de la barcă lopata şi-o zvârli.
Apoi vorbi:
“Ce-mi pasă de tinereţea mea
Când port fără de voie în pieptu-mi o ruină
De dor, de suferinţă, de-amărăciune plină?
Când nu pot nici să sufăr aşa precum aş vrea?
Ce-mi trebuie lopata când văd că fiecare
Născându-se-şi începe un cântec de-ngropare,
Când ştiu că-i dat să fie viaţa pe pământ,
Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt,
Când şi pe poarta vieţii ca şi pe-a morţii poartă
S-a scris cu slove negre aceeaşi vorbă moartă:
Durerea?
Deci furtuna şi vânturile sale
Să-mi ducă suferinţa pe-a valurilor cale,
Şi piară tinereţea-mi într-un ocean spumos
Cum piere-n dimineaţă un vis, cel mai frumos! ”
O.. Dante! de pe uşea infernului s-a şters
Şi-acum pe uşea vieţei s-a scris celebru-ţi vers!
Ea se-necă:
Se spune c-adeseori, când tună,
Pe mare se iveşte, ca geniu de furtună,
O tânără femeie.
Şi iarăşi câteodată,
Când marea vrea s-o ducă spre marginea-i uscată,
O văd luntraşii veseli pierind ca-ntr-un mormânt
În valuri.
Fuge vecinic departe de pământ.
August 1880

Dimitrie Bolintineanu - Herol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Herol la morminte se duce şi plânge,
Promisa lui moartă cu fruntea sub flori.
Din fruntea lui cură sudoare de sânge;
Iar stelele d-aur se-ngână cu nori.
O, rară minune! mormântul tresare
Şi-ndată deschide şi sânu-i de lut,
Frumoasa promisă de marmură pare,
Iar luna lumină din spaţiul tăcut.
Pe mantia-i albă, cosiţile-umbroase
Ca noaptea cu ziua se-ngână, apărând,
Şi brâul ei d-aur, cu raze lucioase,
Încinge ferice mijlocu-i plăpând.
Dar faţa-i străluce de-acea frumuseţe
Ce nu-i cunoscută la neam omenesc,
Şi rozele-s stinse pe dulcele-i feţe,
Cătarea-i perdut-a cel foc fecioresc.
— „Părinţii-mi nu vrură să fiu eu soţie
Acelui ce-n viaţă-mi atât am iubit,
D-atunci în durere, plăpânda-mi junie
Se stinse cu viaţa, cu tot ce-am dorit.
Dar relele tale mă turbură foarte
În lumea de pace din care sunt eu,
Şi viu să te mustru de ce laşi spre moarte
Să cază-al tău suflet, o, sufletul meu!.
Acela ce moare se perde-n uitare;
E lege-a naturei ce tot a coprins;
Un om nu se perde, căci alt om dispare;
Un crin nu se fană, căci alt crin s-a stins!”.
— „Prea dulce fantasmă! Pe lumea de doruri
Sunt singur… d-acuma, vai! nu mă lăsa!
Când eşti în locaşul cereştelor horuri,
O zi de plăcere mai pot eu gusta?.
Oh! fără de tine tot este durere;
Pământul şi cerul în doliu îmi par;
Şi sufletu-n viaţă nimica nu cere,
Oricare plăcere se schimbă-n amar.”.
Într-asfel amantul fantasmei vorbeşte;
Fecioara-l ascultă pătrunsă de dor;
Rădică la ceruri, ce-n aur luceşte,
Cătarea sa plină de plâns şi de-amor.
— „Vai! dacă crezi însuţi — mai zise răpită —
Că nu poţi în viaţă să fii fericit,
Dorinţa ta dulce să fie-mplinită!
Pe braţele mele dormi, suflet dorit!”.
Pe sânul fecioarei el capul înclină,
Se-mbată de vise şi dulci răsfăţări
Şi-n noapte s-aude şoptire divină
De blânde complângeri, cereşti sărutări.
Dar când aurora prin noapte se-arată
Şi varsă flori d-aur pe tristul pământ,
Drumaşii găsiră cu faţa-ntristată
Un june cadaver zăcând p-un mormânt.

Dorin Popa - Plimbare în Copou pe 15 Ianuarie 1999

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cumplit de greu
mi-a fost
greu, greu, greu
să-mi asum
cea mai mică fisură
a sufletului meu.
greu, tare greu îmi este
să-mi pot apropia
easemănarea cu lumea
asemănarea cu lumea
şi inima mea.
Astăzi pentru mine Copoul
e centrul Universului,
păşesc sfios şi cu încredere
ca în Rai
sunt în întregime chiar
în mine însumi
cum, odinioară, şi tu erai.
Astăzi este ziua
lui Mihai Eminescu
– el n-a mai împlinit
patruzeci de ani –
în ultima vreme îl simt
din ce în ce mai aproape
parcă-l pricep bine
şi parcă nu-l mai pricep.
greu, tare greu îmi este
să-mi pot apropia
easemănarea cu lumea
asemănarea cu lumea
şi inima mea
păşesc prin Copoul proaspăt
adânc şi curat
sunt chiar în întregime
în mine însumi
şi am mai mult decât vreodată
mi s-a dat.
cumplit de greu
mi-a fost
greu, greu, greu
să-mi asum cu smerenie
plânsul mocnit, întregul plâns
al sufletului meu

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La zidirea soarelui se știe,
Cerul a muncit o veșnicie,
Noi muncind întocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre maiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră,
Eminescu, Eminescu,
Mi-L furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de Dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară,
Cu străvechea și frumoasa țară,
Eminescu, Eminescu,

Ref.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
Eminescu..

Acum am și eu pe lume parte,
Pot îmbrățișa maiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești
Și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule tu, floarea mea albastră,
Eminescu, Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!!!

Dragoş Vrânceanu - Lui Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Te-ai purtat pe tine
în întâmpinarea infinitului
mai departe decât oricine.
Ca într-un codru
ai pășit fără frică și prihană,
până acolo unde au început să se audă
centaurii cruzi ai cunoașterii,
urlând după hrană.
Ajuns în aceste adâncuri ale mirării –
n-ai uitat niciodată drumul înapoi
al țării.
Versul tău curge prin mulțime,
cu fiecare om, cu fiecare an,
la o și mai întinsă adâncime.
ca un ocean.

Alexandru Andriţoiu - Ritmi Folclorice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dintr-un măr sărac și-o pară
ne era cina de seară.
O felie de gutuie
era cina amăruie.
Un ciorchine oarecare
ne servea la prânzul mare,
și o fructă pădureață
ne nutrea la dimineață.
Doar o vișină măruntă
ne-a fost darul de la nuntă,
lacrimă care-ntârzie
veștedă și purpurie.
Un tăciune și-un cărbune
fostu-ne-au încălziune
și din
Eminescu-un vers
ne-a fost hrană-n univers,
hrană vie și merinde,
ce, nestinsă, ni se-aprinde.

Nicolae Labiș - Prietenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Frate,
Ce-ai venit din Essen, în pocale-i soare roș
Bem cu brațe-ncrucișate
După datini din strămoși
I-auzi doina,
Vrajă multă toarnă-n ea, de ani, mereu
Tu privești poza asta
Unde-s draga mea și eu..
Fața asta..
țin la dânsa, precum floarea de cicoare,
iubind soarele,
De-a pururi tot se-ntoarnă către soare:
Nu știu cum să-ți spun
spre dânsa în ce chip m-aduse soarta..
Să-ți citesc din Eminescu:
„Tu nu ești frumoasă, Marta..”.
Mi-a zâmbit.. Citise-acasă,
împins și el de vreo iubire,
Din poetul țării noastre cel mai mare-o tălmăcire.
Dezvelind o poză veche cu o față de departe,
A-nceput să-mi spună-n șoaptă niște versuri fără moarte:
„Îndrăgi flăcăul fata,
Ea pe altul îl iubea..”
Versurile lui un cântec de pe Rin le însoțea.
Și prin tot ce-aveau ca oameni, una ne sminteam noi doi.
Eminescu și cu Heine se-nfrățiseră prin noi.
Chipurile dragi din poză le-am schimbat.
Și câte-o carte
Despărți-ne-vom
dar versul ne-o lega și mai departe.

Mihai Eminescu - Un Om de Stat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un om de stat, ce multe îți promite,
Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință,
Ci-i mulțumește cu-nchinări smerite.
Ca să nu-și dea prea multă silință,
Te fă că crezi orice el o să-ți zică.
Ajută-l însuți tu, ca să te mintă:
Destul folos, dacă măcar nu-ți strică.

Mihai Eminescu - Să Țin Încă O Dată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Să țin încă o dată
Mânuța ta la piept
Și-n ochii tăi să caut
Întrebător și drept.
O strânsă-mbrățișare
Vis dureros de foc
Și-apoi să plec în lume,
Copil fără de noroc.
Să nu se mai aleagă
De viața mea nimic,
Să mor uitat de oameni
E soarta ce-mi prezic.
©Mihail Eminovici (Eminescu)