elegie

Leo Butnaru – Elegie Pentru Hikmet

de

Undevaoamenii și-au ucis speranțași până la mine ajunge sângele cadavrelor albastreajunge ceața.Colorată elegie a văzduhuluipresărat cu praful melodiilor orientalealene suflat din clarinete..Îmi pun în fața ochilor inimași cântspre-a nu vedea despărțirea de țară.Rechem pe buze cuvinteleși cântspre-a înăbuși glasul minciunii… și cânttotdeauna avândo bucurie minusculăbaremcât umbra unei sărbători.

Lucian Blaga – Elegia Plopilor

de

Cinci semne de exclamație-n șirpentru strigătul inimii puse,crescură în curtea ta plopii.Vârful lor astăzi ce sus e!.Caut în van să găsesc pentru ceporuncă veni să fie tăiați.Vină nu le descopăr, decât că deasuprastele și nori le sunt frați.Gând de osândă le pune orașulzvelților plopi ce crescură-n senin.Să fie pentru că zilnic mai greaumbra lor cade … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Elegia a Zecea

de

Sunt.Sunt bolnav. Mă doare o ranăcălcată-n copite de cai fugind.Invizibilul organ,cel fără nume fiind,eauzul, nevăzul,nemirosul, negustul, nepipăitulcel dintre ochi și timpan,cel dintre deget și limbă, –cu seară mi-a dispărut simultan.Vine vederea, mai întâi, apoi pauză,nu există ochi pentru ce vine;vine mirosul, apoi liniște,nu există nări pentru ce vine;apoi gustul, vibrația umedă,apoi iarăși lipsă,apoi timpanele pentru … Citește mai mult

Lucian Blaga – A Unsprezecea Elegie

de

IInima mai mare decât trupul,sărind din toate părțile deodatăși prăbușindu-se din toate părțile înapoi,asupra lui,ca o distrugătoare ploaie de lavă,tu, conținut mai mare decât formă, iatăcunoașterea de sine, iatăde ce materia-n dureri ia naștere din ea însăși.Ca să poată muri.Moare numai cel care se știe pe sine,se naște numai cel care își estesieși martor.Ar trebui … Citește mai mult

Nichita Stănescu – A Treia Elegie

de

I. Contemplare.Dacă te trezești,iată până unde se poate ajunge:.Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntruca un tunel, privirease face una cu tine.Iată până unde poate ajungeprivirea, dacă se trezește:.Deodată devine goală, aidomaunei țevi de plumb prin carenumai albastru călătorește.Iată până unde poate ajungealbastru treaz:.Deodată devine gol pe dinlăuntruca o arteră fără sângeprin care peisajele curgătoare ale … Citește mai mult

Lucian Blaga – A Șaptea Elegie

de

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,schimb verdele pe galben șimă las pierit de toamnă.În numele pietrelor trăiesc și mă lascubic bătut în drumuri,cutreierate de repezi mașini.Trăiesc în numele merelor și amșase sâmburi scuipați printre dințiitinerei fete dusă cu gândul totdupă leneșe dansuri de ebonită.În numele cărămizilor trăiesc,cu brățări de mortar înțepenitela fiecare mână, în timp … Citește mai mult

Nichita Stănescu – A Cincea Elegie

de

N-am fost supărat niciodată pe merecă sunt mere, pe frunze că sunt frunze,pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.Dar merele, frunzele, umbrele, păsăriles-au supărat deodată pe mine.Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,tribunale rotunde, tribunale aeriene,tribunale subțiri, răcoroase.Iată-mă condamnat pentru neștiință,pentru plictiseală, pentru neliniște,pentru nemișcare.Sentințe scrise în limba sâmburilor.Acte de … Citește mai mult

Lucian Blaga – Elegie

de

Tremură aceeași apă și frunzăla bătăile aceluiași ceas. În ce tărâmși-n ce somn te-ai oprit?Cerească subt ce iarbă-ai rămas?Se revarsă în mine drumuriletoate pe cari ai umblat.Oglinda-ți mai păstrează chipulși după ce-ai plecat. Fără gând,fără-ndemn, fără glas,cu mâneca șterg ochiuri ude.Un vecin prin zidul meu auderăbdarea neagră a aceluiași pas.

Nicoleta Iftodi – Elegia Lui A

de

La început a fost Aprins în travaliul catharsis-uluica un şoim întemniţatîn nebunia înaltuluiA-şi înhămă curcubeulla trăsura luminiişi prinse a-şi şuieraamazoaneledar nu i se aruncă în braţe decâtUndinacelelalte rătăceauîn dezmăţul artelordin coasta lui Aîncepu a se voalatizadincolo de meridianeultima fecioară de după apocalipsă –Nirvanaiar din celelate coasteA-şi ascuţi nişte săbiica să lupte cu gladiatoriiNirvana însă-şi goni … Citește mai mult