Dezolarea urbană – Versuri.pro

Salvatore Quasimodo - Oraș Străin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O altă oră cade:
deschisă în stea o coajă de banană
trăiește pe fluviu. Tunetul
unui concasor care macină pietriș
în cală, lângă barcazuri inerte,
nisipul galben dând pe dinafară;
și în valul steril chinul
de a-mi închipui dinadins ușoară
oricare zi ce nu-i a mea.
Morți coboară din înalte vagoane
de sânge în ceață,
lămpile ating pavajul.
Printre lungi bulevarde
negre foi îngrămădite
într-o presimțire de vânt.

Christian W Schenk - Limba Ornicului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Incomestibile ore țâșnesc din răni pe stradă
iar trompete asurzitoare adie note în vântul
decupat din cerul plumburiu-albastru și
aerul se lasă sub greaua povară la pământ.
Găuri ozonate și pline de plumb
apără pământul atât de aproape de sus
încât nu-ncape foiță de țigară.
Încă n-a fost niciodată aerul atât de strivit;
cine mai poate pășește pe el
și se scurg cu el prin jgheaburile bordurilor
în străfundul incomestibilelor ore.
Limba ornicului arată-nspre stânga
arată-nspre dreapta și arată deseori în jos.
Un bun sfat s-a înălțat între jos și sus:
s-a uitat înspre stânga
s-a uitat înspre dreapta
și câteodată
mai rar dar mult prea rar
și în sus…
Doar cizme pe piatra pe bordură!
Ochi de maici pe străzi
tălpi de copii în spatele casei
pipăie pașii caută temeiuri ascunse-n asfalt.
Câinii latră
pisicile se-ngheară stinghere în tufiș
fără vre-un foșnet.

Zgarie Nori - Orașul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce-i asta mă întrebi?!
E-un fel de lumea mea
Și o păstrez ascunsă-n debara
Orașul meu pustiu de buzunar în care nu prea vrea nimeni să stea
Așa că-mi fac de lucru cu o găleată de vopsea
Pe bulevard am pus un felinar să-mi amintească cine sunt căci
Eu uit iar și iar ajung
Descult, un făurar la gât cu un fular
Strigând la păsări ce nu țin cont de calendar
Coroane de frunze galbene doresc să-mi fie pat
Și vântul câinele meu dresat
Latră printre castani că stăpânul lui s-a internat și
Ma iubește sincer cum îl iubesc și eu
Doi fluturi pe umerii mei să nu-ndrăznești să-i scuturi
Uite-i cum se preschimbă-n ghiocei și dorm și ei îmbrățișați într-un pahar de aspirină și
Așteptăm vara ce parcă întârzie să vina
Ce goi sunt toți pe dinăuntru, îngeri cu pământești nevoi, pământul îmi sprijină avântul
Și mâinile refuză să cedeze, mă mână gândul
Orașul meu e-un cimitir de inorogi cu leagăne înalte, cu poduri dărâmate are o singură intrare
Pavată cu poze și povestioare, orașul meu abia mai stă-n picioare,
Mușcă din soarele lipit de mine pe tavan, cheia-i la mine, de fapt încuietoare n-am
Te-aștept cu coate julite și croiala mea de biet golan… bine v-am găsit.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare.

Orașul e cam ciudat, aglomerat și poluat
Cu desene pe asfalt și terase mincinoase
Cu dimineți mătase și nopți furtunoase
Și tâlhari ce au furtul în oase…
Te fură priveliștea și aproape liniștea
Ne fură priveliștea și aproape liniștea
Cimitirul este zâmbet viu, aleile sunt scâncet, știu periferia cântec viu, centrul rânceziu și
Străzile se sparg, copacii se sparg
Aripile se sparg, încet se sparg, încet
Crede-mă când spun, primarul este un hoinar
Crede-mă când spun, este un poet vulgar
Nu-i mai cere cheia, el e mereu încuiat
Nu-i mai cere cheia și el o caută disperat
Bine v-am găsit, de când vă căutam
Bine ați sosit, de când vă regretam
Clădirile sunt pentru voi căci mirosiți a cărămidă, le priviți de sub pupilă, le știți de vis și silă
Pentru afiș de lună plină, luminătoare de duzină-n orașul meu ciudat.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare

Ion Minulescu - Pastel Mecanic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pastel mecanic.
Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.
Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei..
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!..
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul..
Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava –
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale..
Pastel mecanic –
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă –
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!…

Ion Caraion - Solitarul Obiect Cosmic VIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ne-am lăsat orașele spânzurate-n oroare / – și trenurile, acele trenuri prin neguri.. / și ... →

Ion Caraion - Viziunea de la No. 7

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Închiși în camere pătrate, presimțim
din geam în geam, văpaie cu văpaie,
orașul grav cu heleșteie negre
cum urcă-n pat, cum bâjbâie-n odaie.
Meridianul nu ne mai ajunge…
Plutim pe zona lâncedă de febre
castanii goi ne cheamă la fereastră
cu silueta lor de cocs și de vertebre.
Și zace-mbolnăvită depărtarea…
ca-n mascarada tristului bufon,
chemăm copoii dorului la masă
dar ne-mbătăm cu stele de carton.
Convinși de-ntreg balastul inutil,
interiorul zace peisagii –
la ce să descompunem jucăria
și-acestui înger, care-și minte magii?.
Dimineața vine lângă ușă
palida și-n liniștea rebelă
dar pașii noștri mai trezesc asfaltul
contaminat de-o boală paralelă.
Să deschidem degetul și geamul,
trotuarul a trecut prin casă,
rana frunții – cancer – se dezbracă
pe dreptunghiul fețelor de masă.
O tăcere limpede, stilată
mi se plimbă noaptea prin odaie
și-și întinde mâna după mine
luna, ca o rufă, din copaie.
Nu, iubito, munții se destramă,
emigrăm pe rând în câte-un fel –
trotuarul a trecut prin casă
ca un domn cu strada după el.
Într-o seară galbenă pe garduri
s-au văzut inscripții de la Pol,
dispărând prin gangurile arse –
niște arbori mici cu capul gol.
Renii mari cu sângele pe arbori
despica perdelele-nghețate,
traversând taigaua și oceanul
către-o piață publică din State.
Nu, iubito, munții au fugit
mâinile ne ard în sus – tunel;
emigrăm pe rând în câte-un fel
din ținutul morții rătăcit.
Și ne-ngroapă zilele bețive
sub leșia inimii jumate,
toamna zugrăvește-n câmp șopârle,
noi visăm în camere pătrate.

Adrian Păunescu - Incursiune În Evul Mediu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cetățile dau semne de oboseală,
turnurile lor abia mai bat ora,
grănicerii nebărbieriți au și plecat
în muncile agricole,
administrațiile corupte vând vederi
despre vechea prosperitate a cetăților,
maternitățile s-au unit cu grajdurile,
pentru a fi mai cald,
pentru a mai veni cineva din iesle,
cetățile dau semne de oboseală,
nu se mai găsește antichitatea,
nu se mai găsește animal viu,
degeaba s-au unit maternitățile cu grajdurile,
locurile în cimitire sunt perfect numărate,
nu se mai moare întâmplător,
se moare în timpul liber,
stabilit
anterior,
cetățile europene dau semne de oboseală,
statuile sunt date la topit și recuperat,
multă grijă pentru materia primă,
inutil ar fi să mai păstrăm
monumentele,
când și așa ele n-ar putea cuprinde
tot ce a fost cu adevărat monumental,
planuri de viitor,
vulcani care se descarcă întâmplător,
cetățile dau semne de oboseală,
populația iese veselă
să amenajeze paraginile.

Alternosfera - Krivoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La apusul ars de soare
Rochetele mergând
În subsol, la parter
Și pe cer mi-e strâmt.
Cum apa curgătoare
Stă amortită-n dig
Neîmplinit, sunt stabilit
Adresă, lipsă, rid.
Am patul fără somn
Tavan naucitor
Vreau zgomoton, vreau extrafon
S-aud în dormitor.
O lume la picioare
Vreau în eter să strig!
Vreau în eter să strig!
Pământ sudat la poli
Rotește-ne prin mare
Tristețea-n cromozomi
Și-n rest tot ce mai doare.
Fatada amețitoare
Bidoane puse strâmb
În subsol, la parter
Și pe cer mi-e strâmt.
Cu filtrul de culoare
Vad pastilat domol,
Prea mult minor, prea mult be’ ma
Și suflu etanol.
Am suflete de somn
Tavan naucitor
Vreau zgomoton, vreau extrafon
S-aud în dormitor.
O lume la picioare
Vreau în eter să strig!
Vreau în eter să strig!
Pământ sudat la poli
Rotește-ne prin mare
Tristețea-n cromozomi
Și-n rest tot ce mai doare.
Rotește-ne ‘pre poli
Rotește-ne mai tare
Rotește-ne între nori
Vânt rece tot mai doare

Bertolt Brecht - Contemplarea Iadului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Contemplarea Iadului, de care auzisem odată
fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc
asemănător oraşului Londra. Eu,
care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,
aflu, contemplând Iadul, că el
trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.
De asemenea în Iad,
nu mă îndoiesc de asta, există acolo bogate grădini
cu flori mai mari decât copacii, ofilindu-se, desigur,
foarte repede, dacă ele nu sunt udate cu o apă foarte scumpă. Şi piaţa de sus
cu grozavele-i rânduri de fructe, pe care nimeni
nu le posedă şi nici gustă. Şi nesfârşitele trenuri de maşini,
mai luminoase decât propria-le umbră, mai iuţi decât
nebunaticele gânduri, strălucitoare vehicole, în care
oameni roz, vin de nicăieri, mergând spre nicăieri.
Şi casele, destinate pentru fericire, stând goale,
chiar şi când sunt locuite.
Dar casele în Iad nu sunt tocmai urâte.
Doar îngrijorate de a nu fi aruncate în stradă
ele îşi consumă locuitorii vilelor
la fel de mult ca pe cei care locuiesc o baracă.