Incomestibile ore țâșnesc din răni pe stradă
iar trompete asurzitoare adie note în vântul
decupat din cerul plumburiu-albastru și
aerul se lasă sub greaua povară la pământ.
Găuri ozonate și pline de plumb
apără pământul atât de aproape de sus
încât nu-ncape foiță de țigară.
Încă n-a fost niciodată aerul atât de strivit;
cine mai poate pășește pe el
și se scurg cu el prin jgheaburile bordurilor
în străfundul incomestibilelor ore.
Limba ornicului arată-nspre stânga
arată-nspre dreapta și arată deseori în jos.
Un bun sfat s-a înălțat între jos și sus:
s-a uitat înspre stânga
s-a uitat înspre dreapta
și câteodată
mai rar dar mult prea rar
și în sus…
Doar cizme pe piatra pe bordură!
Ochi de maici pe străzi
tălpi de copii în spatele casei
pipăie pașii caută temeiuri ascunse-n asfalt.
Câinii latră
pisicile se-ngheară stinghere în tufiș
fără vre-un foșnet.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban dezolant, sufocant, unde timpul pare să se scurgă greu și fără direcție. În mijlocul acestei realități apăsătoare, se întrevede o licărire de speranță, un îndemn timid de a privi și în sus, dincolo de orizontul imediat.