Versuri corectate și adnotate
Păsări ce-au fost vreodată călătoare,fac toamna încercări ca de plecare.Se-ntrec bătând din aripi fără rost;joc amintit dintr-o poveste care-a fost.Zări largi și mari purtau în eleaceste păsări cari călătoreau cândva.Un orizont purtau cât toate apeletălăzuind din Ocean la Marmara.Cunoscătoarele, mai ieri, de glorii auriipe drumurile vântului,întraripatele, printre ciulini și bălării,țin umbră azi pământului.Subt echinox de … Citește mai mult
Sub cât scrum de lumină gânditoareSub câtă monedă a morțiiLezată glorie, lavă senzuală în realitateEl va fi devoratorul, viscerele muziciiVeneau din țări îndepărtate și cumpărauCărți și nimeniNu mai citea în stele și-n păsări.Firimituri de furie aburesc abisuriȘi nimeni, nimeniN-auzea strigătele, semnificațiaDispariției semnificațiilor
Nebunul cetății spre turn privește, călcând pe coturn.Ce spornic e timpul, ce lin prin noi strecuratul venin!Bang-bang!Cât de bine ar fi cetatea să uite o zi că ceasul îi este stăpân!Dar ornicul bate bătrân.Izbânzile cui n-au căzut?Și inima cui n-a tăcut?Ah, luntrele toate spre apus un val aherontic le-a dus!
N-am grădină, însă am râme și plinămi-i neliniștea cu bile de cucutăstruțul e clopot și dimineața o să putăcad frunzele la dumneavoastră pe planetă. Ruginăde lux. Ore care se-aruncă-n latrinădin mie în mie, din sută în sutăca niște coji de lămâie, ca niște îngeri de făină.Vreți să vă dau râmele de la mine din grădină?
Merge iute, zău nu-i șagă,Spre pieire, lumea-ntreagă.Merge, merge, se tot duce,Spre pieire au pornit,Zi ce merge, rău ne-aduceRău, tot rău, fără sfârșit.Astfel în mizantropieUn bondar se căina,Stând pe-o creangă de scumpieCe la vânt se legăna.Și zicea el: „Zău, nu-i șagă,Se tot schimbă lumea-ntreagă.Când gândesc la vremi trecute,Când tot vesel eu umblam,Cu albine mult plăcutePrin văzduh … Citește mai mult
Vedem cu fața îmbătrânităUmblând prin stradă niște copii!Generațiune de tot slăbităCare trăiește numa-n orgii!București, 1872 August 4
Cu arborii, cu păsările tale,care sorb roua dimineții, cu toate inimile tale,de îndoială pustiite,te-agăți de viață, tu, planeta mea.Muri-va cel din urmă dintre oameni.Pe sfârtecatul munte s-a instalat disprețulimensității. În zadar te schingiuiescîn fiecare zi, mai e un colțde cald neant, care mai ține mintearborii tăi, și păsările tale,și toate inimile tale, ce niciodată n-au … Citește mai mult
Notre-Dame locuia la Camera de Comerț.Scriai versuri în taxiuri de piață.Descopereai în fundul pivnițelor serulîmpotriva deznădejdii și a tristeții.Poet, te spânzurai: era o veselie!Pictor, pictai cu propriul tău sânge:era mai cald.Și-acum ești, Paris, domiciliulunui cer mincinos,unui fluviu ce nu mai păstrează accentul statuilor tale.Paris ce-ți urmezi propriul cortegiu funebru,fără măcar să verși o lacrimă în … Citește mai mult
Era tânără, rotundă,și se rostogolea în voiede la un capăt pân-la altulal spațiului, lovea cu cotulorfanii sateliți,izbind estropiate goluri.A fost închisă-ntr-un colegiude curcubeu, dar s-a purtatacolo-atât de rău, încâtau fost, se vede, nevoițisă-o înfășoare-n nouri groși,și oamenii, ca paraziții,numaidecât să-o năpădească.Ce-a mai rămas? Un craniu, două,care se clatină-n azurulpe unde tineri meteorise plimbă, deseori, râzând.
Odă.IVă iubesc, răsipuri sfinte, semn măririi strămoșești,Zid vechi ce de pe-al tău munte, încă patria-mi slăvești.A cărora-nfățișare orişicui sameni a zice:„M-au părăsit cetățenii, m-au dărâmat cruda vreme,Dar copii, strămoșii voștri odinioară aiceOcrotea patria voastră de vrăjmași făr-a se teme”.O, singure monument ce te aveam drept dovadăSlavei acei strămoșești! Vedeți-l cum e să cadă!O, ziduri din … Citește mai mult