Păsări ce-au fost vreodată călătoare,
fac toamna încercări ca de plecare.
Se-ntrec bătând din aripi fără rost;
joc amintit dintr-o poveste care-a fost.
Zări largi și mari purtau în ele
aceste păsări cari călătoreau cândva.
Un orizont purtau cât toate apele
tălăzuind din Ocean la Marmara.
Cunoscătoarele, mai ieri, de glorii aurii
pe drumurile vântului,
întraripatele, printre ciulini și bălării,
țin umbră azi pământului.
Subt echinox de toamnă sinilie
bat păsările-a zbor și-a zădărnicie,
parc-ar simți în ele ca un har
ce le-nălța cândva prin basmul terțiar.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie față de vremurile trecute, când păsările călătoare se bucurau de libertate și glorie. Acum, ele sunt reduse la umbre ale trecutului, simbolizând pierderea și declinul.