cuptor – Versuri.pro

Simion Felix Martian - Patru Din Trei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ei bine, eu văd patru oameni umblând sprinteni în mijlocul focului… (Daniel 3:25).
Când strălucea vestitul Babilon
Încât, trufaş, nu-şi mai ştia măsura
Şi Nebucadneţar era pe tron,
Şi-au ridicat, după străvechi canon,
Un chip de aur jos în Valea Dura.
Şi prin poruncă de la împărat
S-a dat imperiului o sărbătoare
Ca să sfinţească chipul înălţat,
Poporul tot, în vale adunat,
Urmând să îi aducă închinare.
Iar cine la al flautului cânt,
Al alăutei tremurat de coardă
Şi-al corului nepotolit avânt
Nu va cădea cu faţa la pământ,
Să fie aruncat în foc, să ardă.
Nişte haldei cu gând neîmpăcat,
Care-şi alimentau cu fiere ciuda,
S-au dus atunci cu pâra la-mpărat
Să-i spună clar că nu s-au închinat
Trei tineri dintre cei aduşi din Iuda.
Mânia izbucni clocotitor
Mânată de porniri întunecate:
„Sunteţi între-nchinare şi cuptor,
Că nici un dumnezeu îndurător
Din mâna mea nu vă mai poate scoate!”.
„Noi, împărate, -avem un Dumnezeu
Care sfidează-a focului dogoare
Şi a ne scoate din cuptor nu-i greu,
Dar chiar dacă n-o face, nici un zeu
Nu va primi a noastră închinare.”.
Moment dramatic: împletind fiori,
Tăceri şi groază, se ţesea urgia,
Când în cuptoru-ncins de şapte ori
I-au aruncat pe cei trei muritori
Să experimenteze veşnicia.
Spaima-şi găsi, cu toţi fiorii ei,
În inima împărătească locul
Când el văzu-n cuptor patru, nu trei,
Şi unul, ca un fiu de dumnezei,
Părea să fi-mblânzit cu totul focul.
Dar când l-a stâmpărat ca şi un leac
Lumina evidenţei, orbitoare,
El a strigat: Ieşiţi acum, Şadrac
Şi Abed Nego! Hai şi tu, Meşac!
Da, Dumnezeul vostru este mare!
***
Când vine încercarea-n viaţa ta
Şi în cuptor dogoarea e prea mare,
Priveşte-n jurul tău, nu dispera,
Căci în cuptor mai este Cineva,
E Cel ce-ţi poate oferi salvare.
Şi prin credinţa ce-o vei dovedi,
Înfiripată din imbold cucernic,
Tu vei vesti şi vei mărturisi
Iar cei ce încă se-ndoiesc vor şti:
Avem un Dumnezeu Atotputernic!

Daniel Vişan-Dimitriu - Cuptorul cu Amintiri - Glosă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu mâinile ei tremurânde,
Punea trei surcele în foc,
Iar paiele-acelea arzânde …
Părea că se-ncepe un joc.
Punea-ntr-un ceaun înnegrit
Mălai și priviri surâzânde,
Apoi mesteca îndârjit
Cu mâinile ei tremurânde.
Pe plită, alături, în ciorbă,
Găina cea făr’ de noroc;
Bătrâna, gândind la o vorbă,
Punea trei surcele în foc.
Rotea mestecăul de zor
C-o mână din cele plăpânde,
Cânta, cred, un cântec de dor,
Iar paiele-acelea arzânde ….
Era doar un cântec din timpuri
Ce-au fost, iar cuptorul e-un loc
Trecut prin mai vechi anotimpuri;
Părea că se-ncepe un joc.
Părea că se-ncepe un joc,
Iar paiele-acelea arzânde…
Punea trei surcele în foc,
Cu mâinile ei tremurânde.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. ”Aripi de azur”)

George Bacovia - Cuptor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ți spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraș,
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mișcă și ei descompuși,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfumuri tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Și-ncet, cadavrele se descompun.

Petre Stoica - Pâinea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pâinea scoasă din cuptor
arde palmele ei
ca soarele obrajii
când aduna spicele.
Și-n pâine
poate mai stăruie
jeraticul verii.
Târziu
palmele sărută
boarea plăcută a serii.

Florența Albu - Cuptorul de Pâine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mai arde focul în cuptor,
sufletul focului biruiește afară
și mama-n pragul vetrei
și mama încercând cu obrazul ei subțirel,
de petală bătrână,
de floarea mărului înflorit încă o dată:
mama încercând cu fața,
cu sufletul,
puterea focului la coptul pâinii.
Cum mai miroase-a pâine călăvie,
a cozonaci, a primăvară-n vânt,
a toate bucuriile și-ntoarcerile
și neîntoarcerile..
„Te sărut, draga mamei,
și multă sănătate tuturor,
să ne vedem cu bine”..
Scrisori-le încheia
punând cenușă, spuză, azimă,
miros amar de nucă și vileag.
Vatra se întindea cât cerul,
dogorea de vânt și de stele;.
fiindu-i teamă totdeauna
să treacă de cuptor,
– prea-i întuneric- ne spunea.
Și a căzut acolo-n gura vetrei
și s-au aprins deodată toate focurile
s-o treacă dincolo -.
și au trecut-o dincolo.
vol.”Epitaf”, editura Cartea Românească, 1981

Ion Pillat - Cuptor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și-a pus, se vede, Domnul pământul în cuptor
De coace ca o piță sub un cer dogorâtor.
Prin iarbă arsă greieri cu țârâit prelung
Tăcerea nesfârșită a zilei o împung.
Iar apele luminii se joacă pe zăvoi.
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi.
Dorm oile în roată, cu umbră, sub stejar,
Ca pietrele de moară dorm boii lângă car.
Și pe sub car cosașii cu capul pe cojoc.
Pe cer, vulturul negru virează stând pe loc.
Fâșâituri de coasă se-aud în vreo poiană,
Dar tac înfricoșate de-a liniștei dojană.
În vânt – dar unde-i vântul? – se-ncearcă tocălia,
Dar tace și-ea de teamă să nu trezească via.
În casa răcoroasă și cu obloane trase,
În vechea mea odaie vrea visul să mă lase –
Încet îmi deschid ochii să nu mă-nșele parcă:
Trecutul și-amintirea tot gândul mi-l încarcă.
Pe valuri de lumină las vara să mă poarte –
Dă-mi tu, biblioteca din vremuri dragi, o carte.
Vrăjită cum e cartea ce o citești întâi,
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătâi.
Din rafturi iau volumul și Robinson Crusoe
Cu papagalu-i verde îmi intră iar în voie.
O, Doamne, ca tovarăș de viață ține-mi-l –
Păstrează-mi pân-la moarte un suflet de copil.

Anton Pann - Omul Nu Poate Să Facă Un Lucru la Toți Să Placă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin și-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ți de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ș-apucând iarăși, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată și-într-acolo-l întorcea.
Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.