Cu mâinile ei tremurânde,
Punea trei surcele în foc,
Iar paiele-acelea arzânde …
Părea că se-ncepe un joc.
Punea-ntr-un ceaun înnegrit
Mălai și priviri surâzânde,
Apoi mesteca îndârjit
Cu mâinile ei tremurânde.
Pe plită, alături, în ciorbă,
Găina cea făr’ de noroc;
Bătrâna, gândind la o vorbă,
Punea trei surcele în foc.
Rotea mestecăul de zor
C-o mână din cele plăpânde,
Cânta, cred, un cântec de dor,
Iar paiele-acelea arzânde ….
Era doar un cântec din timpuri
Ce-au fost, iar cuptorul e-un loc
Trecut prin mai vechi anotimpuri;
Părea că se-ncepe un joc.
Părea că se-ncepe un joc,
Iar paiele-acelea arzânde…
Punea trei surcele în foc,
Cu mâinile ei tremurânde.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. ”Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice legate de viața la țară și de căldura cuptorului, simbol al trecutului. Imaginea centrală este cea a unei bătrâne care gătește, iar gesturile ei simple declanșează un vârtej de amintiri și emoții.