Mai arde focul în cuptor,
sufletul focului biruiește afară
și mama-n pragul vetrei
și mama încercând cu obrazul ei subțirel,
de petală bătrână,
de floarea mărului înflorit încă o dată:
mama încercând cu fața,
cu sufletul,
puterea focului la coptul pâinii.
Cum mai miroase-a pâine călăvie,
a cozonaci, a primăvară-n vânt,
a toate bucuriile și-ntoarcerile
și neîntoarcerile..
„Te sărut, draga mamei,
și multă sănătate tuturor,
să ne vedem cu bine”..
Scrisori-le încheia
punând cenușă, spuză, azimă,
miros amar de nucă și vileag.
Vatra se întindea cât cerul,
dogorea de vânt și de stele;.
fiindu-i teamă totdeauna
să treacă de cuptor,
– prea-i întuneric- ne spunea.
Și a căzut acolo-n gura vetrei
și s-au aprins deodată toate focurile
s-o treacă dincolo -.
și au trecut-o dincolo.
vol.”Epitaf”, editura Cartea Românească, 1981
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri despre mamă și căldura vetrei, asociate cu mirosul pâinii și bucuriile simple. Finalul tragic sugerează moartea mamei și trecerea ei dincolo, lăsând un sentiment de pierdere și dor.