Simion Felix Martian – Patru Din Trei

Ei bine, eu văd patru oameni umblând sprinteni în mijlocul focului… (Daniel 3:25).
Când strălucea vestitul Babilon
Încât, trufaş, nu-şi mai ştia măsura
Şi Nebucadneţar era pe tron,
Şi-au ridicat, după străvechi canon,
Un chip de aur jos în Valea Dura.
Şi prin poruncă de la împărat
S-a dat imperiului o sărbătoare
Ca să sfinţească chipul înălţat,
Poporul tot, în vale adunat,
Urmând să îi aducă închinare.
Iar cine la al flautului cânt,
Al alăutei tremurat de coardă
Şi-al corului nepotolit avânt
Nu va cădea cu faţa la pământ,
Să fie aruncat în foc, să ardă.
Nişte haldei cu gând neîmpăcat,
Care-şi alimentau cu fiere ciuda,
S-au dus atunci cu pâra la-mpărat
Să-i spună clar că nu s-au închinat
Trei tineri dintre cei aduşi din Iuda.
Mânia izbucni clocotitor
Mânată de porniri întunecate:
„Sunteţi între-nchinare şi cuptor,
Că nici un dumnezeu îndurător
Din mâna mea nu vă mai poate scoate!”.
„Noi, împărate, -avem un Dumnezeu
Care sfidează-a focului dogoare
Şi a ne scoate din cuptor nu-i greu,
Dar chiar dacă n-o face, nici un zeu
Nu va primi a noastră închinare.”.
Moment dramatic: împletind fiori,
Tăceri şi groază, se ţesea urgia,
Când în cuptoru-ncins de şapte ori
I-au aruncat pe cei trei muritori
Să experimenteze veşnicia.
Spaima-şi găsi, cu toţi fiorii ei,
În inima împărătească locul
Când el văzu-n cuptor patru, nu trei,
Şi unul, ca un fiu de dumnezei,
Părea să fi-mblânzit cu totul focul.
Dar când l-a stâmpărat ca şi un leac
Lumina evidenţei, orbitoare,
El a strigat: Ieşiţi acum, Şadrac
Şi Abed Nego! Hai şi tu, Meşac!
Da, Dumnezeul vostru este mare!
***
Când vine încercarea-n viaţa ta
Şi în cuptor dogoarea e prea mare,
Priveşte-n jurul tău, nu dispera,
Căci în cuptor mai este Cineva,
E Cel ce-ţi poate oferi salvare.
Şi prin credinţa ce-o vei dovedi,
Înfiripată din imbold cucernic,
Tu vei vesti şi vei mărturisi
Iar cei ce încă se-ndoiesc vor şti:
Avem un Dumnezeu Atotputernic!