cicoare – Versuri.pro

Alex de la Caracal - Frunzulița de Cicoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Frunzulița de cicoare,
Femeia-i șefa până moare,
Face tot ce își dorește,
Casa ea și-o ocrotește.

Refren:
Mi-am dorit, Doamne, mereu,
O femeie cum vreau eu,
Dar acuma tu mi-ai dat,
O femeie unicat.
(x2)

Frunzulița de măr roșu,
Bărbatu-n casă e cocoșu’,
Muncește și zi și noapte,
Nevasta să-și țină aproape.

Refren:
Mi-am dorit, Doamne, mereu,
O femeie cum vreau eu,
Dar acuma tu mi-ai dat,
O femeie unicat.
(x2)

Frunzulița de cicoare,
Cutare-i cutare până moare,
Că așa-i femeia făcută,
Te iubește, apoi te uită.

Maria Dragomiroiu - Mi-a Adus Ieri o Fetiță

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-a adus, mi-a adus ieri o fetiță mai mai
La poartă, la poartă o garofiță mai mai
Avea ochii plini de soare și albaștrii de cicoare-bis.
Am luat floarea, am luat floarea și fetița mai mai
Și i-am strâns, și i-am strâns la piept mânuța mai mai
Pe care fără să vadă am lăsat lacrimi să cadă
Pe care fără să vadă am lăsat lacrimi să cadă.
De m-ar iubi, de m-ar iubi lumea toată mai mai
Ca fetița, ca fetița de la poartă mai mai
Zilele mi-ar fi de tihna și nopțile de odihna-bis.
Aș fi doamne, aș fi doamne fericită mai mai
Ca așa, ca așa sunt răsplătită mai mai
Pentru câtă dragoste am pus eu în cântece mai
Ca să bucur inima celui ce m-ar asculta mai

Maria Ciobanu - Mă Dusei Printre Răzoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă dusei printre răzoare
Să-ntreb floarea de cicoare,
Să-ntreb toate florile
Ce fac cu dragostile,
Și-mi spuse floarea de mac
Că dragostea n-are leac.
Numa-n codru-i o fântână
Cu apă rece și bună,
Cu apă bună și rece,
Cine bea de dor îi trece,
Mă dusei să beau și eu
Să-mi potolesc dorul meu.
Șezui la umbră de fag,
Așteptai pe cin’ mi-e drag,
Așteptai cât așteptai,
Îmi luai gândul și plecai,
Când o luai pe potecea
Mă-ntâlnii cu neicuța.
– Neică, dacă nu veneai
Poate nu mă mai găseai,
Mă duceam cu doru-n lume
Să nu mai auzi de mine,
Mă duceam cu dragostea
Până îmi pierdeai urma.

Maria Ciobanu - Când Văd Floarea de Cicoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când văd floarea de cicoare,
Neică, inimă mă doare,
Că prin florile din văi
Văd, neicuță, ochii tăi,
Când aud vântul pe vale
Parc-aud vorbele tale,
Cât de frumos îmi vorbeai,
Cât de dulce sărutai!
Cicoarea iar a-nflorit,
Tu, neică, n-ai mai venit,
Doar parfumul florilor
Și albastrul ochilor
Doar atât am mai păstrat
Din ce-a fost frumos odat’,
Le-am iubit și le-oi cânta
C-așa e inima mea.
Le-am iubit și le-oi cânta
C-așa e inima mea,
Ce-am iubit nu pot uita,
Ce-am iubit nu pot uita,
Tot ce-i frumos pe pământ
Le iubesc și-am să le cânt
Să știe toată lumea
Cum a fost inima mea,
Eu știam că mă mințeai,
Știam că mă păcăleai,
Dar tu mă mințeai frumos,
Dar erai prea drăgăstos.

Maria Apostol - Gheorghiță Pup De Cicoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gheorghiță pup de cicoare
Vino deseară pe vale,
Jos în valea cea frumoasă
Unde doru-și face casă
Of, unde turturea-mi cântă
Și dragostea mi-o ascultă.
Când sfințește soarele
Și se-arată stelele
M-oi duce, te-oi aștepta
Gheorghiță cu dragostea
Of, sub cetina bradului
La gura izvorului.
Gheorghiță de n-ai să vii
La tin’ nu m-oi mai gândi
M-oi duce și te-oi lăsa
Ca să vezi ce-i dragostea
Of, ai să vezi și tu ce-i dorul
Când te lasă puișorul,
Of, ai să vezi și tu ce-i dorul
Când te lasă puișorul.

Mioara Pitulice - Mamă, Inima Mă Doare!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Foaie verde de cicoare,
Mamă, inima mă doare
C-am avut un puișor
Și m-a lăsat cu mult dor.
Cântă cucul și mierla
De răsună pădurea,
Cântă sus pe-o rămurea
Și mă cheamă cu neica.
Cântă, mierlă, nu-nceta,
Să te-audă neicuța,
Să vină și el s-asculte,
Eu să-i dau guriță dulce,
Să rămână lângă mine,
Inimioara să-mi aline.

George Coșbuc - Cicoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe câmpia-nrourată
Dintr-al zilei revărsat
Aduna frumoasa fată
Rouă-n galbene ulcioare,
Lia cea cu trup de floare,
Fată de-mpărat.
Iată-n mâni cu suliți crunte
Când ieși cu roibii săi
Soarele de peste munte,
El încremeni-n teleagă
Și-ntorcându-și fața-ntreagă
S-a plecat spre văi.
Măsurând prin zări hotarul,
El cânta pe gânduri dus,
Și lăsând în voie carul
Îngropase-n palme fruntea,
Și cânta trecând pe puntea
Roșului Apus —.
Mari minuni au fost acestea,
Dar mai mari am să vă spui,
Că de-acum încep povestea.
Oameni buni, vă fie-aminte
Ce-a făcut de-acu-nainte
Pentru Lia lui.
A trimes la ea, s-o ceară,
Dintre frați pe cel mai mic,
El venind în fapt de seară
Pe pământ, și-a dat solia.
«N-o să-l iau», răspunse Lia
Mândrului voinic.
«El e vecinic călătorul
Nesfârșitelor cărări —
Cum să-i duc eu vecinic dorul
Ziua zboară peste sate;
Peste ape-ntunecate
Noaptea, peste mări.
«Poate-n car el nu mă lasă,
Mă și tem, așa pe sus.
Iar la mine-aici acasă
N-o să stea! Și cum să fie
Fată de-mpărat soție
Celui vecinic dus»?.
Soarele din umeri dete
Și-a zâmbit de-acest cuvânt
Al nepriceputei fete,
Și-a trimes alt sol copilei
Frate-al său din faptul zilei,
Stea din cerul sfânt.
«N-o să-l iau, că-l știe țara
Și fricos și și-nrăit.
Iese-n zări de vreme vara
Hoinărind și-aprinde lunca,
Iar prin văi ucide munca
Plugului trudit.
«Iarna însă-ș înspăimântă
Negura și mutul Ger.
Când pe dealuri Crivăț cântă
Și cu glas de lup aleargă,
Ca să prindă-n zarea largă
Soarele din cer,.
El, în goana-nspăimântării
Galben și necutezând
Să se nalțe-n largul zării,
Tot pe lângă munți se pleacă
Peste munți în mări să-și treacă
Roibii mai curând. ».
Înnorat de gânduri stete
Soarele, că l-au durut
Vorbele-ngâmfatei fete —
Ș-a trimes pe Doamna-Bună,
Soră-n cer, tăcuta lună,
Sol mai priceput.
«Dar mi-e teama mai amară:
El urându-mă-n tr-o zi
Și-obosit să mai răsară
Își va părăsi nevasta,
Și la noi pe lumea asta
Nu va mai veni.
«Cui va rămânea-ngropată
Lumea-n noapte și eu cui?
N-o să fie nici odată
Soare-n zările senine —
Să-și păzească-n cer mai bine
Drumurile lui».
Soarele-a gemut de-amarul
Vorbelor sărind în car,
Și-i trăsni pe osii carul;
Nor îi sta pe creștet ceața,
Negre plete-umplură fața
Albă ca de var.
Fulgerau nebuni în zare
Roibii-nspăimântați acum
Și de bici, și de mirare
Că simțeați pe sub copite
Alte zări, mai șovăite,
Altă lume-n drum.
Flăcări vâlvăiau pe drumul
Carului, și-adânc din văi
Se-nora-n văzduhuri fumul
Alb de pe păduri cărunte,
Iar pe munți pe cât un munte
Se-nălțați văpăi.
Ar fi ars topita iarbă
De pe lunci, iar apa-n mări
Poate ar fi-nceput să fiarbă:
Dar ieși-nspăimântătorul
Domn al lumilor din norul
Zbuciumatei zări.
Iată-l, scuturându-și râul
Pletelor. Venind mâhnit
Prinse cu putere frâul —
Și cu gurile-ncruntate
Nechezând, întorși pe spate,
Roibii s-au oprit.
«Nu-nțelegi tu nici din gura
Tatălui! Și-ți spun mereu!
Eu te-am pus să fii măsura
Vremilor rătăcitoare —
Ce ți-e păsul? Spune-l, Soare,
Ca să-l știu și eu.
«Tu ți-ai pus păcatu-n minte,
Și pe-un drum al nopții pleci!
Pui alături, Soare sfinte,
Biata pulbere-a cărării
Cu lumina-nflăcărării
Soarelui de veci!.
«Mergi-ți drumul tău spre seară
Iar mândriei ști-vom noi
Ce să-i facem ca să piară! »
Și plecând Stăpânitorii,
Începură-n vuiet norii
Să reverse ploi.
Iar în ziua ceealaltă
Soarele pe Lia-n lunci
N-o văzu din zare-naltă;
Dar zări, plângând tăcută,
Floare-albastră neștiută
Lumii pân-atunci.
Știm așa, c-așa cu toții
Din strămoși am apucat,
Ca s-o știe-așa nepoții,
Cum s-a fapt din Lia floare,
Cea cu trupul rupt din soare,
Fata de-mpărat.
E a de-atunci ca o sihastră
Crește-n margini de poteci,
Ziua vezi că-i floare-albastră
Și te uiți la ea cu milă,
Știi că-ntrânsa-i o copilă
Și-un blestem de veci,.
Că-n amurg închide floarea
Și, schimbată-n porumbel
Zboară cătr-Apus cicoarea,
Și mereu strigând pe nume
Soarele, printr-altă lume
Umblă după el.
Într-o goană ne-ntreruptă
Printr-al morților hotar,
Ea e martor cum se luptă,
Negre Duhuri cum omoară,
Și-amărâtă, biata, zboară
Tot pe lângă car.
Și cu soarele de-odată
Ea se-ntoarce iară-n văi,
Iar e floare biata fată
Pe câmpiile tăcerii,
Dar când vine-amurgul serii
Iarăș e pe căi.
Însă-n ziua când cicoarea
N-o fi plânsă-n zori de zi,
Va scăpa de blestem floarea —
Soare însă-n zare-albastră
Veac de veac pe lumea noastră
Nu va mai veni.

Ionela Prodan - În Poiana Cea Rotată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În poiana cea rotată
Să mai fiu ce-am fost odată
La poalele munților,
În poiana codrilor
Unde-i casa cucilor
Și-a privighetorilor,
La trezitul stelelor
Când e cerul fără nor
Pe mine mă ia un dor.
Toată lunca e în floare,
Otava s-a făcut mare,
N-am cu cine-o tăvăli,
Dorul cine-l potoli,
Hai neicuță-n ulicioară
C-am un foc la inimioară,
Ochi albaștri de cicoare
Când îi vede daica moare
Că dragostea margini n-are.
Frunză verde peliniță,
Drag îmi ești tu, neiculiță,
Când port mărgelele tăle
Parcă sunt cerul cu stele,
Gâtul cu mărgelele
Mi-e cerul cu stelele,
Numai luna, dușmana,
Ea mi-a spus că n-ar jura,
Ea mi-a spus că n-ar jura
Că ne-a văzut seara stând,
La mine gardul sărind
Și de dragoste vorbind.

Tudor Gheorghe - Pedeapsa Macului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Arde macul, să se-nsoare
Macul, roșcovanul.
C-a pus ochii pe-o cicoare,
Nu-i ca ea o altă floare,
Mândră, în tot lanul.

Însă floarea mult iubită,
Floare mai aleasă,
Nu-i cu macul potrivită
Ci-i cu flutur logodită
Și-i va fi mireasă.

Crăiul flutur, domnul mare,
Mânios pe dată,
S-aruncă pe vânt călare,
Și-ajungând la mac în zare,
A-nceput a-l bate!

Cu aripile-aurite
Strașnic mi-l lovește,
Jos cad foile izbite,
Și din urmă risipite,
Vântul le gonește.

Rad, cicorile și lanul,
Crește veselia,
Că din macul roșcovanul,
A rămas acum sărmanul
Numai măciulia..

Tudor Ghorghe - Pedeapsa Macului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Arde macul, să se-nsoare
Macul, roșcovanul.
C-a pus ochii pe-o cicoare,
Nu-i ca ea o altă floare,
Mândră, în tot lanul.

Însă floarea mult iubită,
Floare mai aleasă,
Nu-i cu macul potrivită
Ci-i cu flutur logodită
Și-i va fi mireasă.

Crăiul flutur, domnul mare,
Mânios pe dată,
S-aruncă pe vânt călare,
Și-ajungând la mac în zare,
A-nceput a-l bate!

Cu aripile-aurite
Strașnic mi-l lovește,
Jos cad foile izbite,
Și din urmă risipite,
Vântul le gonește.

Rad, cicorile și lanul,
Crește veselia,
Că din macul roșcovanul,
A rămas acum sărmanul
Numai măciulia..