Jacota Emanuel – Camera Plângerii
S-a stins culoarea sub dulapși-am râs, plângând în univers,văzând lumina ce s-a ștersde pe icoana de bazalt.Peste pereți curge furtunaiar lângă pat plânge un tunetcă azi s-a stins tăcutul sunetde atâtea cuie-nfipte-n mână.Și parcă geamul nu e geamcă bezna și-a făcut coroanade atâția spini, cojită ranape frunte ne-a umplut de sânge!