bou – Versuri.pro

Duiliu Zamfirescu - Boul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei,
Voinicul bou privește înainte,
Cu ochii mari, cu sufletul cuminte,
Ca un simbol antic al poeziei.
Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte
Că a rămas el paznicul moșiei,
Căci toți s-au dus în lumea veciniciei,
Iar Lațiul e țară de morminte.
Trec norii, trec, spre asfințit de soare,
Înveșmântând senina lui tăcere
Într-un mister de umbre călătoare.
El pleacă trist să cate mângâiere
Urmând pe jos un lung șir de cucoare
Ce cântă-n zbor o notă de durere.
1890.

Grigore Alexandrescu - Boul și Vițelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Și decât toți frații mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
Un bou în post mare? – Drept cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, știu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.
Așa d-a vieței veselă schimbare
Cum și de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toți cel mai mare.
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.
Vițelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi suma și livezi o mie:
„Mă duc, zise-ndată, nițel fân să-i cer”.
Far-a pierde vreme, vițelul pornește.
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:
„Acum doarme, zice, nu-l poți supăra”.
„Acuma doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După-prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu șază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, și o să i-o spui.”
„Ba să-ți cauți treaba, că mănânci trânteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fii.”
La o mojicie atâta de mare,
Vițelul răspunde că va aștepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece far-a se uita.
Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socotește că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna sa rudă să-l fi ocolit.
A doua zi iarăși prea de dimineață,
Să-i găsească vreme la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheață,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.
„Boierule, zise, așteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
„Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, și nici voi să-l știu.”

George Topârceanu - Întrebare și Răspuns

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:
-Doamne, pe când alții huzuresc mereu,
Pentru ce eu să muncesc din greu?..
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă:
-Pentru că ești bou.

Federico Garcia Lorca - Preludiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aleile de plopi se duc,
rămâne imaginea lor.
Aleile de plopi se duc,
dar ne rămâne vântul.
Vântul stă-mbălsămat
de-a lungul sub cer.
Dar a lăsat plutind
ecoul său peste râuri.
Lumea licuricilor
mi-a invadat amintirile.
Și o minusculă inimă
mi-a înmugurit în degete.

Ion Luca Caragiale - Boul și Vițelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Boul și vițelul.
Un bou, ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Învață la școală cartea de citire
Și-ajunse boul un bou învățat.
Mare lucru-n lume e și-nvățătura!
Ține loc de multe, chiar și de talent,
Printr-o bună școală, rafinezi natura:
Din vițel poți scoate un bou eminent.
Nu încape vorbă, între animale,
Un așa specimen greu să mai găsești
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea știri politicești.
Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a și resolvit”.

Ioan Alexandru - Boul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Încet se mișcă boul pe pământ
Abia născut azi-noapte în poiată
Coarnele de aur în cap i-au și mijit
Și sub picioare țara-i închegată.

Trei ani păscând pământul a deprins
Întocmai rânduielile din fire
De când e lumea boul e cu noi
Cel mai bătrân de zile la privire.

Când iese el cu plugu-n univers
Să spânzure pământul peste apă
Nu mai rămâne-n țară decât urciorul gol
În cimitirele fără de groapă.

Și când se-ntoarce seara pe pământ
Cu cerul după el în rotocoale
Se umple satul de căldura lui
Și pruncii dănțuie în osanale.

Și când se-așează boul rumegând
Sub cerul înstelat a priveghere
Se-aud pe dealuri holdele plecând
Cu munți cu tot spre zorii de-nviere

Nina Cassian - Când Se Lasă Seara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe-un drum de care mă-ntorceam spre seară.
Era o primăvară uscată, nemirositoare,
și pașii mei, prin pulberi, abia se auzeau.
Ciudat decor! spuneam, privind
la ramurile nemișcate, la pământul
pe care presimțirea ierbii nu-l durea.
Lumina era caldă.
Deodată, -n zare, apăru nedeslușit
o formă dolofană, greoaie și tenace.
Să fie-un nor cu-nfățișare de cămilă?
interogam pe-un nevăzut Polonius.
Când s-a apropiat –
era un bou.
Era un bou tăcut,
muind în praf copite liniștite,
cu pielea de culoarea pietrei,
cu albicioase coarne simetrice, cu fruntea
pătrată.
O clipă am sperat – o clipă doar –
să mă înșel, și să-i descopăr dedesubt
pateticele ugere materne, fecunde clopote, sau dacă nu,
pe la grumaz, virila încordare mușchiulară
a taurului. În zadar.
Era un bou neutru, fără patimi.
Și s-a oprit în fața mea și m-a privit
el, boul alb și înțelept.
O ramă înserată înconjura ținutul.
L-am ocolit pe solul singurătății, și
am mers, prin pulberi dese, mai departe.
Din spate, cu-o privire întoarsă și egală
mă urmărea senina moarte.

Anonim - Poemul Vacii (Fabula)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.
Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belșugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.
Vaca, însă, ca o fată
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată:
„Cum să mă mărit c-un bou?”.
„E un cal prin curți vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge!”.
Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.
„Ah, ce şansă pe mireasă!”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”.
Dar curând, ce tragedie!
Vaca se certă cu calul,
Pân’ departe-n deal la vie
S-auzea întreg scandalul.
În zadar, când stingea lampa
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampă,
Cu ispitele-i de lapte.
Ba, mai mult, se întâmplase,
Că jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase
Două palme cu copita!.
Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.
Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.
Slabă, galbenă, uscată
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.
Dup-atâta chin şi jale
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale
Îl acceptă de bărbat.
Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită!
Vaca noastră şi cu boul.”.
Ea comandă, el ascultă.
El cu munca, ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.
Totuşi, vaca (ne şopteşte
un măgar), c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori, cu armăsarul.
Dar, eu cred că-i calomnie
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e că-n căsnicie
Treaba merge de minune.
Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne!.
Şi aşa, trec ani și ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani
Şi trăiesc în fericire.
În povestea mea de faţă
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orișicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU.

Anca Hanu, Bobo Burlacianu, Cristi Rigman Si Ada Milea - Iarba (Repetiție-n Natură)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Iubesc iarba
Iubesc iarba atât de tare,
Încât aș vrea să fiu bou,
Ca s-o pot primi de mâncare
Și apoi din bou aș vrea din nou să fiu om
Ca să mănânc boul care a mâncat o asemenea iarbă.
(Refren).
Simt un miros de iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață,
Simt cum îmi crește iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață.
Iubesc iarba,
Când mă uit la ea îmi zâmbește,
Am un gândac într-un colț de rulotă
Când mă uit la el îmi zâmbește.
Aud un ecou
Și aș vrea din nou să fiu bou
Ca să înțeleg boul care înțelege gândacul din fundul rulotei.
(Refren).
Simt un miros de iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață.
Iubesc iarba,
Iubirea asta mă liniștește
Iarba din mine,
Aude cum iarba de-afară crește.
În capul meu,
Un bou enorm paște mereuuuuuu
Și toate se rotesc în jurul meuu.
Casele zboară
Soare-n jurul meu o farfurioară
Oamenii zboară.
Oamenii zboară,
Trec prin pereți, înauntru și afară
Sticlele zboară,
Sticlele zboară,
Aerul cântă ca o vioară,
Orașele zboară,
Orașele zboară,
Orașele zboară,.
Iubesc boul,
Iubesc boul din omul care nu mai înțelege
Iarba,
Pe care omul din bou pentru bou o culege.
Am un simț al naturii
Din călcâi până-n cerul gurii
Ca să-nțeleg boul din omul care înțelege omul bou.
(Refren).
Simt un miros de iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață,
Simt cum îmi crește iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață. (bis)

Aurel Baranga - Fabula Demnității

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un bou, exasperat
Să tot fie evocat
Ca invectivă
Şi insultă,
– Într-o formă trivială
Sau cultă –,
Ieşi din coşar,
Şi scoase un muget.
Apoi,
Împăcat,
În propriul său cuget,
Încredinţat c-a făcut
Tot ce trebuia să facă,
Se întoarse în staul,
La iesle,
Şi la vacă.
Microfabula,
Infinitezimală,
Poartă în sine o micro-.
MORALĂ.
Pe care o însemn,
Aicea,
Solemn:
Când ştii că eşti bou,
Nu-ncerca să fii demn.