Grigore Alexandrescu – Boul și Vițelul

Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Și decât toți frații mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
Un bou în post mare? – Drept cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, știu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.
Așa d-a vieței veselă schimbare
Cum și de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toți cel mai mare.
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.
Vițelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi suma și livezi o mie:
„Mă duc, zise-ndată, nițel fân să-i cer”.
Far-a pierde vreme, vițelul pornește.
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:
„Acum doarme, zice, nu-l poți supăra”.
„Acuma doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După-prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu șază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, și o să i-o spui.”
„Ba să-ți cauți treaba, că mănânci trânteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fii.”
La o mojicie atâta de mare,
Vițelul răspunde că va aștepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece far-a se uita.
Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socotește că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna sa rudă să-l fi ocolit.
A doua zi iarăși prea de dimineață,
Să-i găsească vreme la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheață,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.
„Boierule, zise, așteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
„Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, și nici voi să-l știu.”