Boemă – Versuri.pro

Rappa - Birtul Înțelepților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa Întâi:
Pe „Strada Nebotezată, la numărul opt culcat”,
Imediat după „Drumul Craniilor”,
Unde starea de spirit se împletește cu starea de fapt,
E așezat Birtul Înțelepților.
Neintegrat în lumea reală, căci lumea reală
Crede că o lume inegală este ideală…
…Lume nesocotită, să nu ne ceri socoteală,
O fi lumea reală mare, dar nu-i mare scofală.
Pentru ea, fericirea parcurge trasee stomacale:
Foame, bale, carne și fecale…
…”Fericirea trece prin stomac, nu-i altă cale!? ”
Așa grăit-a botoxul din buzele gurii sale.
Ne-a pus la zid și ne-a convenit
Căci am devenit cărămizile zidite-n acest birt clădit,
Suntem chit, lume, căci te-am poziționat și noi
La colțul birtului, în coșul de gunoi.
Suntem copiii tăi din flori, nu ne recunoști
Ori de câte ori facem memoriu la memorie,
Îți amintești de cei cu care nu te lăsau părinții să te joci când erai mică?
De ce ți-e frică de istorie?.
Că n-am fost vânători de diplome și-n consecință
N-am ajuns recuperatori de confirmări de la pseudolideri,
(Lume!) N-avem aceeași dorință,
Tu vrei să fii cineva, noi vrem să fim doar liberi…
…Suntem altcineva….

Refren:
Tâlharii conformismului și ai compromisului,
Răufăcătorii răului, hoții destinului,
Violatorii normelor, asasinii timpului
Și spărgătorii dogmelor sunt temelia Birtului. (X2)

Strofa Doi:
Spectacolul „Boema Trubadurilor” se toarnă
În pahare licori bahice, nu ceainice cu zeamă,
Ce-ai zice de o bătrână de prună cu efecte magice,
Interpretări semantice în universuri tainice,.
Din timpuri antice, sălbatice, dar și romantice,
Au rămas trainice practicări de tehnici arhaice,
Sunt tragice doar viața și moartea, fiind nostalgice
Una după alta, aceste îndumnezeiri satanice….
…Logodite și troglodite de același Maestru Timp
Nu s-au odihnit, n-au obosit și nu s-au dezlipit,
Sunt necinstite, nu le facem mendrele,
Dacă n-avem drumuri comune, noi mergem pe încredere!.
Noi, șprițarii diagnosticați cu tulburări de boemie,
Inspirăm fantezie și expirăm poezie,
Nu contează culoarea pielii, ci ființa vie,
Cum nu contează culoarea vinului; Șpriț să fie!.
Nu îndemnăm la anarhie, nici la inchiziție,
Birtul Înțelepților, sfârșit de interdicție!
Lume, de te deranjăm trimite-ne o petiție,
Ne-ai calomniat? Depunem râdere la miliție!.
Imediat după „Drumul Craniilor”,
Care ne amintește că suntem muritori,
Starea de spirit se-mpletește cu starea de fapt,
Lumea se-nvârte-n jurul nostru ca un țap la proporc!
Ăăă (pardon) … Ca un porc la proțap!.

Refren:
Tâlharii conformismului și ai compromisului,
Răufăcătorii răului, hoții destinului,
Violatorii normelor, asasinii timpului
Și spărgătorii dogmelor sunt temelia Birtului. (X2)

George Mărgărit - Rugăciune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu și-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârțâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naștere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă pășește groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.

George Bacovia - Boemă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se așeza să ningă –
Ningea.
Doream,
Sunt ani de-atunci,
Să te-ntâlnesc
La sfârșit de stradă
Ce dă în câmp.
Îmi părea
Că tu ești mai frumoasă
Iarna.
Doar corbii spuneau
Că stai acasă
Cu vreun prieten.
Reintram în târg.
Zăpada licărea
Electric
Pe fereastra ta.
Se ducea o noapte.
Citeam
Ca în nopți de iarnă.

George Bacovia - De Arta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cafeneaua
Cu visători damnați.
Trecut-au ani,
Simbolism,
Curentul decadent.
Broșuri,
Bijuterii rare.
Paradoxe
Bizarul,
Seri,
Nopți,
Efuzii de parfumuri
Și nuanțe.
Orașul dominant.

Paul Verlaine - Laeti et Errabundi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Voiajurile-ntrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere şi cu rapide.
(La ce-mi slujeşte-at home-ul gras?).
Mergeam haihui – mai ţii tu minte,
Tu, călător pierit în cale –
Sorbiţi de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!.
Cu pasiunile hrănite –
Cu obrăznicie – peste poate,
Cinsteam vacanţe înmiite.
Iar simţurile, ponderate,.
Dau tinereţe, înfrăţire,
Şi inimile sclave
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,.
Lăsându-i teama de orgie
Şi scrupulele vagi sihastrului,
Că patima de-o laşi să-nvie
Prinzi dulcele gust al pârleazului.
Excese-o mie, printre ele,
Am dat o duşcă mai din tot,
Franceze vinuri, vinuri grele,
Şi-acel faro, şi-acel stout,.
Vinaţuri iuţi şi tescovine,
Dăunătoare, e vădit,
Cu duhurile-n înălţime,
Sub mese, trupul, mai smerit.
Cu peisaje şi cetăţi
Pozau privirii nesătule!
Ambele-ne curiozităţi
Ar fi luat hărţi cum iei pilule.
Şi fluvii, munţi şi bronzuri, marmuri,
Azur de aur, zori vrăjite,
Şi Anglia, maică între arbori,
De turnuri Belgia dădăcită,.
Cumplită marea şi domoală –
Ţeseau pe-acest roman drag care
Nu contenea, sufletu-n fală –
Et quid despre a noastră carne? … –.
Romanul vieţii-n doi bărbaţi,
Cum n-au perechile model,
Ce-adună-n inimi, cu nesaţ,
Un sentiment dur şi fidel.
Invidia, vasilisc rival,
Nu-ngăduia acest regim:
Ne da la prânz doar blam social,
La cină-aşijderea să-nghiţim.
Mizeria şi ea trona
În falanster, din când în când;
Voioşi îi răspundeam aşa:
Cu barabule şi avânt.
Nod de pricini, fără pricină,
(Să fi fost prea frumos se poate),
La câte sunt puneam surdină,
Ca doi stegari ce-n simplitate.
Sunt mândri liberi că se simt,
Mai liberi decât tot ce-i slobod,
Şi surzi la-njurături fiind
Şi la al hohotelor clopot.
Lăsarea grijii în Paris,
Şi piedică, şi-amor şi lesă:
El – câţiva proşti de care-a râs;
A chiţcăielilor prinţesă –.
Ea, proasta fără de egal…
Deodată gloria ne trânti
Cu mareşalii imperiali
Căzuţi pe Loara-n tâlhării,.
Dar noi căzurăm voluntar!
E vorba doar de o permisie,
Cum sună-n termeni militari,
Atâta-i doar acea demisie,.
Permisie pe termen scurt,
Dar după lupte fără număr!
Rămas-ai la femele surd?
Eu mai că n-am zărit nici umăr,.
Deşi, cât fu-mi dădu fiori.
Ce fire slabă-i a mea fire!
Mai bine oftezi decât să mori,
Să mori, adică, de tânjire.
Te dau drept mort pe tine. Să
Îi ia toţi dracii p-ăi de poartă
Această ştire groaznică
Ce vine să îmi bată-n poartă!.
Nu pot s-o cred. Cum, mort să fii,
Mort, tu, zeu între semizei!
Nebuni ce scuipă nebunii!
Mort, tu, păcatu-mi de scântei,.
Trecutul ce îmi fierbe-ntr-una
În vine şi-n gândirea toată,
Ce străluceşte şi ce tună
Peste credinţa-mi ne-ncetată!.
Mort, el, triumf uluitor,
Neînfrânt şi nesfârşit,
A toate binefăcător,
În inimă-ndumnezeit!.
Miraculoasa mea poemă,
Filosofii deplin cereşti,
Şi patria mea, şi-a mea boemă,
Sunt moarte? Viaţă, tu trăieşti!

Eugenio Montale - Două Proze Venețiene - II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Farfarella, gureșul portar supus la porunci
spuse că e interzis să-l deranjez
pe omul corridelor și-al safari-urilor.
Îl rog să-ncerce, sunt un prieten al lui Pound
(exageram întrucâtva) și merit un tratament
deosebit. Cine știe ce… Celălalt ia cornetul,
vorbește, ascultă, răsvorbește și iată că
ursul Hemingwai a mușcat momeala.
E încă-n pat, în păr fac gaură
doar ochii și eczemele.
Două sau trei sticle golite de Merlot,
avangarda grosului care va urma.
Jos în restaurant stau toți deja la masă.
Adrienne Monnier cea scumpă, din rue de l′Odéon,
de Sylvia Beach, de Larbaud, despre anii treizeci cei fierbinți
și despre fleșcăiții cincizeci. Paris, Londra o porcărie,
New York stinking, împuțit. Nici urmă de vânători prin mlaștini,
sau de gâște sălbatice, sau fete
și nici măcar ideea vreunei cărți de-acest fel.
Alcătuim o listă cu prietenii comuni al căror
nume-l ignor. Totul e rotten, putred.
Aproape plângând îmi impune să nu-i mai trimit oameni
de soiul meu, ba chiar mai rău dacă-s inteligenți.
Apoi se scoală, se-nfășoară-ntr-un halat,
mă dă afară cu o-mbrățișare.
Mai trăi câțiva ani și murind de două ori
avu timpul să-și vadă necrologurile.

Konstantinos Kavafis - Pe Strada

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Chipu-i atrăgător – cam palid;
ochii căprui – încercănați;
la douăzeci și cinci cât are, nu-i dai mai mult de douăzeci;
în hainele ce poartă se simte ceva de boem
– nuanțele cravatei sau gulerul cum cade –
pe stradă pare-n transă că se mișcă, rătăcind la-ntâmplare,
amețit de plăcerea proscrisă,
de prea multă plăcere proscrisă robit.

Ion Pribeagu - Sonet Boem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tovarășului meu întru mansardă.
Aseară mi-a venit proprietara,
Madame Ecaterine Bobnăut,
Punându-mi în vedere să mă mut,
Că n-am plătit chiria toată vara.
Am opinat că timpul nu-i trecut,
Că dacă scriu romanul „Donna Clara”,
O să mă proslăvească toată țara
Din Dorohoi și până la Sascut.
I-am spus, apoi, că noaptea-i aurită,
Că m-a trădat o damă din elită
Și a fugit c-un prinț din S*****a.
Și-am plâns pe-altarul dragostei defuncte,
Și m-a îmbrățișat și… puncte… puncte…
Și m-a convins că mi-am plătit chiria.

Ady Endre - Aș Dori Să Fiu Iubit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nici urmaș, nici străbunic,
Nici rudă, nici bun amic
Nu sunt cu nimeni,
Nu sunt cu nimeni.
Sunt ca tot omul: măreție,
Îngheț, taină, pribegie,
Lumină fantomă,
Lumină fantomă.
Oh, dar, nu pot rămâne așa,
Aș dori a mă înfățișa,
Să mă vadă privind,
Să mă vadă privind.
De asta-i: tortură, poem:
Aș dori să fiu un boem,
I-aș fi cuiva,
I-aș fi cuiva.

Aleksandr Blok - Poeții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu bălți și cu smârcuri, aproape de-oraș,
S-a-ntins mahalaua pustie.
Acolo-și găsiră poeții sălaș
Privind cu dispreț și trufie.

Zadarnic și ziua cu soarele ei
Lucea peste balta coclită,
Poeții, ascunși, o-necau cu temei
În vin și în muncă-ndârjită.

Adeseori, beți, își jurau că sunt frați,
Stăteau în palavre deșarte,
În zori amețeau, și în casă-ncuiați
Cu râvnă munceau mai departe.

Ieșeau ca dulăii din cuștile lor,
Cătau către marea-n văpaie,
Și aurul parcă-l sorbeau cu fior
Din orice cosiță bălaie.

La veacul de aur visau moleșiți
Și-n cor înjurau editorii,
Plângeau privind norii cu aur tiviți,
Petalele mici ale florii.

Acesta-i poetul! Iubit cititor!
Gândești tu că viața-i săracă,
Mai rea decât viața ta fără de spor,
Decât nesfârșita-ți băltoacă?.

O, nu, critic orb! Cititorule drag,
El are-ncalte o lege :
Cosițele, norii, râvnitul său veac –
Dar tu, o, nu le poți înțelege..

Tu ai o nevastă, ți-e bine cu ea,
Ți-e bine cu legile-ți toate,
Poetul ciocnește cu-o lume când bea,
Ce-i pasă de legi ne-nsemnate!.

Sub gard, ca un câine, sfârșitul să-mi văd,
Zdrobească-mă viață nebună..
Și ce-i? Dumnezeu m-a-ngropat sub omăt
Și-am fost sărutat de furtună!.