Antichitate – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Trecuți Viitori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Trăim într-un etern monden,
La fel ca-n timp de vodevil,
Model de viaţă exogen..
Pretinşi moderni, de stil labil.
Copii suntem de-antichitate,
Cu crez că-i suntem endogeni
Citând din antice citate..
Microbi, pretinşi drept antigeni.
Nici piramide nu mai facem,
Destinul ne e Nostradamus..
Petrecem timp, ca să ne placem,
Filozofând pe Albert Camus.
Suntem neîncetat surprinşi
Descoperind ce se ştia;
Genii pierdute în pretinşi..
Aflând că Soarele e-o stea.
Sperând să ştim mumificarea,
Putem să ne lăsăm un semn
De viitor, după plecarea..
De proşti.. cu aerul de demn!

Dan Botta - O Amforă Sabină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O amforă sabină, de virginală galbă, e zona mea: arhaic și limpede pământ,
Septentrionul palid și
Orion, la vânt senină, liniștită de visuri floare albă.
Galere duc, e aur, heraldică fereastră,
Egee cu safirul de indolentă seară: e-Arhipelagul thracic?
Ori poate tu, o clară
Minerva cu
Ideea în flacăra albastră.

Marin Sorescu - Pitia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pitia șade-n antichitate
Și ne prezice viitorul.
Ca s-ajungi la ea
Pierzi o groază de timp.
Stând la o coadă interminabilă,
Căci viitorul are totdeauna căutare.
Până acum am auzit
Ce le-a spus curat
Tuturor celor dinaintea mea.
Mâine – zicea ea
Ori într-o altă zi,
Ți se va întâmpla ceva
Obișnuit,
Ori ceva extraordinar.

Mihai Eminescu - Egiptul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul de-Egipt desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.
Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări îmblânzite-n cuiburi disting penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvoară,
Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară
Către marea liniștită ce îneacă al lui dor.
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memfis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă, o cetate de giganți –
Sunt gândiri arhitehtonici de-o grozavă măreție!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț.
Și să pară răsărită din visările pustiei,
Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ș-aruncat în depărtare.. Colo se ridic’ trufașe
Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.
Se-nserează.. Nilul doarme și ies stelele din strungă,
Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat?
Este regele: în haină de-aur roș și pietre scumpe,
El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe
Al lui suflet când privește peste-al vremurilor vad.
În zadar guvernă regii lumea cu înțelepciune,
Se-nmulțesc semnele rele, se-mpuțin faptele bune;
În zadar caut-al vieții înțeles nedezlegat.
Iese-n noapte.. ș-a lui umbră lungă-ntins se desfășoară
Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoară
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat.
Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi sulițe de-argint,
Toat-a apei, a pustiei și a nopții măreție
Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăție,
Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint.
Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se-mbată-n visuri care-alunecă în zbor.
Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază,
Nalță zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile-nșiră nori.
Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe,
Noaptea zeii se preumblă în vestmintele lor dalbe,
Și al preoților cântec sună-n harfe de argint;
Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună,
Piramidele din creştet aiurind și jalnic sună
Și sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.
În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic privește-acolo căile lor tăinuite
Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite:
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun.
Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate,
Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;
Ș-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el orașe, ca gigantice sicriuri
Unei ginți ce fără viață-ngreuia pământul stors.
Uraganu-acum aleargă pân’ ce caii lui îi crapă
Și în Nil numai deșertul nisipişul și-l adapă,
Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți.
Memfis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viața lor de basme pe câmpie nisipiți.
Dar ș-acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roșu apa-ncet, încet pătrunde,
Ș-acum luna argintește tot Egiptul antic;
Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.
Ș-atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei..
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele
De orașul care iese din pustiile de jele;
Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc.
Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce
Sus în curțile din Memfis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori.

Cincinat Pavelescu - Lupercus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Văzându-mă, Lupercus îmi strigă de departe:
Poete, epigrama-ți cea nouă m-a uimit.
Ia spune-mi, vrei la tine pe sclavu-mi să trimit,
Să-mi împrumuți în file a ta măiastră carte?
Nu, sclavul tău tușește, e șchiop și prăpădit
Și scările-mi sunt repezi și casa mea-i departe,
De Palatin pe tine o vilă te desparte,
Librarul meu, Urectus, stă chiar în argilit.
E-acolo prăvălia-i, în forum, lângă porți,
Găsești la el volume de vii ca și de morți:
Virgil și Siliu, Pliniu, Terentius și Phedru.
Acolo, ros cu ponce, pe rafturile mari,
În haină purpurină legat și-n cuib de cedru
Volumul meu se vinde pe preț de cinci dinari.

Romulus Vulpescu - Fidias la Picioarele Venerei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ochii tăi îi vreau, ochii- albaștri de khol;
Glezna să-ți mușc, glezna- când treci;
Sânul să-ți spurc, lilialul sân gol,
Cum cel de pe urmă din greci.
Să ți le prind la buric, pe pântece,
Ți-am târguit scut rotund, policroamele sticle..
De ce-mi scuipi obrazul de spân, de ce
Te-a răstignit robul bărbos al lui Pericle?.
Vâslașii din Nubia gem de eforturi pe rame,
Trirema ne-așteaptă de cedru și purpură.
Gladiatori, proxeneți, Roma au să ne-aclame:
Constelațiile, uite, se turbură!

Gheorghe Tomozei - Grecul și Uimirile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Grecul nu se uimește de nimic, nici de sine. Pentru Strabon
orașul Atena este o stâncă așezată pe un șes și locuită de
jur împrejur. Judecând astfel, Partenonul nu e decât
un dreptunghi de coloane dispuse cu imperceptibile
asimetrii de jur împrejurul unui alt dreptunghi, de aer.
Pentru grec, nu Frinœ vestala i-a pozat celui ce-a
sculptat Afrodita din Cos, ci păstori a unei turme de oi.
Mikena a fost zidită din aur, zestrea Clitemnestrei numără
podoabe de alabastru și sardonix, dar grecul nu le-a
cântat în vers. El și-a lăudat vinul, măslinele pietroase,
pastrama de capră și peștii.
Nimic nu-l poate uimi pe grec. El și-a tras peste suflet
cămașa simplicității și via a lui seamănă cu a lutu-
lui de amforă pe care îl spală uleiul, olarul îl scrie
cu nimfe trupeșe, apoi se năruie, oscior cu oscior,
la picioarele măslinului umil.
Dar nici moartea nu-l uimește pe grec.

Efrain Barquero - Antichitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Galben era calul,
Nepăsător – văzduhul;
Făpturile lucrau fără zgomot la esențe,
Erau bătrâni precum șofranul, precum soarele templelor
Trăiau la apogeu ca într-un fruct care strivea lumea
Cu blândețea unei mame.
N-am putut rupe pâinea sau lemnul
Și nici vărsa cenușa;
Totul era prea uman,
Corporal, aidoma celui ce doarme,
Am învățat țărâna să fie țărână,
Piatra să fie piatră,
Oamenii-nvățară să se odihnească
Pentru a fi carnea propriilor zei.
Treziți-vă surâzând
În pura lâncezeală,
În ceara veșniciei!
Treziți-vă-n amiază, când totul se-ntinde și se ramifică,
Întunecând lumea cu plinătatea voastră,
Trăiți în răsucirea carnalității toamnei!

Leo Butnaru - Așa Amuțit-a Zarathustra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din resemnare
nu din orgoliu
ar fi necesar să se decreteze o eternitate de doliu
pentru gurile închise
pentru cărțile nescrise din varii motive
bineînțeles că cele mai multe injuste tragice. Eternă zi de doliu
pentru Odiseele și Iliadele nescrise din cauza decimării antichităților
sau pur și simplu – poeților care neavând vocație de mahăr sau caporal
n-au subordonat decât propoziții – fapt ce
nu prea interesează lumea trăitoare în legea lupului
bolborosind ca și inconștiență pseudopsalmul despre paradisul în care
leul se va culca alături de miel (acesta cică
rămânând întreg..) – mitologie.. că
de b o r d o l o g i e – absurdul trecând peste marginile plauzibilului
ceva de dincolo de lumină și (de) întuneric (ca
să spun și eu un început de basm pentru-adormit discipolii – adică
Mitzurile – celui cu Așa amuțit-a Zarathustra (antichitățile poeții..)
pe deasupra mai și orbind ca Homer Milton Borges.. (pentru că
bucuriile nu se nasc odată cu omul dar
tristețile – probabil da..).
7/11. IV. 2003

Konstantinos Kavafis - Într-o Cetate din Osroene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ne-a fost adus aseară, cam pe la miezul nopții,
Remon, amicul nostru, rănit într-o bătaie iscată în tavernă.
Prin geamul larg deschis, lumina blândă-a lunii
cădea pe trupu-i splendid, cum era-ntins pe pat.
Aici suntem cu toții amestec: sirieni, armeni, mezi.
La fel este și Remon. Totuși azi-noapte parcă
privind chipu-i erotic, scăldat de raza lunii,
gândul ne zbură la Charmide-al lui Platon.