Trăim într-un etern monden,
La fel ca-n timp de vodevil,
Model de viaţă exogen..
Pretinşi moderni, de stil labil.
Copii suntem de-antichitate,
Cu crez că-i suntem endogeni
Citând din antice citate..
Microbi, pretinşi drept antigeni.
Nici piramide nu mai facem,
Destinul ne e Nostradamus..
Petrecem timp, ca să ne placem,
Filozofând pe Albert Camus.
Suntem neîncetat surprinşi
Descoperind ce se ştia;
Genii pierdute în pretinşi..
Aflând că Soarele e-o stea.
Sperând să ştim mumificarea,
Putem să ne lăsăm un semn
De viitor, după plecarea..
De proşti.. cu aerul de demn!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, oscilând între trecut și viitor, modernitate și tradiție. Versurile ironizează pretențiile de noutate și erudiție, sugerând că, în esență, repetăm greșelile trecutului, păstrând doar o aparență de demnitate.