Versuri corectate și adnotate
Singur și alb, la după miezul-nopții,făcând să scape asfaltul, scuturândprintr-un singur prelung nechezatîntunericul din arborii de pe trotuare,astfel l-am văzut, singur și alb.Singur și alb, înaintând fără grabăprin mijlocul orașului, păscând nedumerittrifoiul putred de pe tarabele norocului;cu șaua înflorată, singur și alb.Singur și alb, cu frâul liber,luminând tăcerea-ngenunchiată la colțul străzilor,bătând din copite în stațiile … Citește mai mult
Alba de mesteacănSub fereastra meaCu omăt se-mbracă-nArgintiu de stea.Din voal subțirePrintre timpii groșiÎși răsfiră fireCiucurii pufoși.Stă cuprinsă-n viseȘi-n tăceri târziiStrălucesc aprinseStele aurii.Iară zarea-nceatăRotind cercuri moiÎi presoară-n pleatăFulgii noi și noi.
Gerul iar trage cu tunul,Dârdâie-al pământului cățel,Adevarul se-mparte la unuȘi rămâne la el.Mișună albul pe câmp,Furnicarul acesta de fulgi!Saltul iepurelui plăpândCu un țipăt îl frângi.
În zorii zileipești albi licărire albălungă de-un deget.
Ieși omul negrudin negru bordei,luă secure neagrăcu negru temei.Merse la pădure,tăie negru lemn,neagra lui secureare-un negru semn.Făcu un plug negrucu negru brăzdar,din copacul negruegre păsări sar.Luă jugul negru,îl pune pe boi,boii înnegrirăde tot amândoi.Trase brazdă neagrăîn pământul greu,lumea era neagrăși-nnegrea mereu.Brazda el o-ntoarseși negrul se sparse.O femeie albăatunci se sculăși pletele albeși le pieptănă.Luă o … Citește mai mult
De umerii tăi albi,Îmi amintescȘi de tremurul lor când râdeai –Râsul stins,Tremurul dulceAl albilor tăi umeri.
O pană plutește-n jos din cer,Minciunile dense peste focul conflictelor lumii,Astfel încât să le suprime.Acest sânge circulă prin corpul tremurând,Indiferent în ce culoare este vopsită inima.Dacă este permis, arătând-o cu ambele mâini nu va fi urâtă,Chiar și oamenii sunt sufocați,Împovărați de greșeli,Căutând modul de a trăi.Ca zăpada reflectată în ochii tăi,O imagine perfect albă,Chiar și … Citește mai mult
Orchestra începu cu-o indignare grațioasă.Salonul alb visa cu roze albe –Un vals de voaluri albe..Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă..În aurora plină de vioare,Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –Cântau clare sărutări..Larg, miniatură de vremuri viitoare..
Indiferent dacă-i amurgsau prima lumină-a zorilor,iasomia rămâneîntotdeauna albă.
A nins bogat și totu-n jurul meue alb ca dinții ei. Mai suflete al meu, ce vrei?Voi, ochi ai mei,voi ce vedeți în albul de zăpadă,ce, viscolit, continuă să cadăși vă îngheață lacrimi în bărbie? Noi nu vedem nimic;dar din stihiene-nțeapă-atâta alb, că vedem negru.