O pană plutește-n jos din cer,
Minciunile dense peste focul conflictelor lumii,
Astfel încât să le suprime.
Acest sânge circulă prin corpul tremurând,
Indiferent în ce culoare este vopsită inima.
Dacă este permis, arătând-o cu ambele mâini nu va fi urâtă,
Chiar și oamenii sunt sufocați,
Împovărați de greșeli,
Căutând modul de a trăi.
Ca zăpada reflectată în ochii tăi,
O imagine perfect albă,
Chiar și păcatul poate să dispară,
Vreau să-ți dau lacrimile care într-o zi vor fi pure ca Albă ca Zăpada.
Tu transmiți o mică cantitate de căldură din mâinile tale,
M-am născut ca să te întâlnesc pe tine într-o zi.
Acum pare că un impuls de moarte este chemat,
Particulele sunt răspândite din abundență
Și ating fiecare lucru.
Durerea este dovada că ești în viață,
Toată lumea și oricine o poartă,
Este un lucru care se petrece de mult timp,
Nimeni nu știe sfârșitul zilelor Albei ca Zăpada.
Ca zăpada reflectată în ochii tăi,
O imagine perfect albă,
Chiar și păcatul poate să dispară,
Vreau să-ți dau lacrimile care într-o zi vor fi pure ca Albă ca Zăpada.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de purificare și speranță în mijlocul suferinței și a greșelilor. Personajul caută o formă de eliberare și puritate, asemeni Albei ca Zăpada, dorind să transforme durerea în ceva frumos și curat.