Admiration – Versuri.pro

Dante Alighieri - Din Vita Nuova

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Așa gentilă și onestă-mi pare
stăpâna mea pe alții când salută,
că limba, tremurând, rămâne mută
și nu cutează ochii s-o măsoare.
De-i lăudată, trece gânditoare,
smerit purtându-și grația-nnăscută;
și pare că, din ceruri coborâtă,
e pe pământ minunii-ntruchipare.
Așa desfată-a ochilor lumină,
că iscă-n piept o dulce fericire,
de ne-nțeles cuiva ce n-o încearcă.
iar de pe buze îi adie parcă
zefir suav, cu izuri de iubire,
ce lin șoptește inimii: “Suspină! ”.

Veronica Micle - Să Pot Întinde Mâna…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta,
Încetul la o parte şuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.
Dar tu ca un luceafăr departe strălucești,
Abia câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Veronica Micle - Doamnei Aristita Manolescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În cadrul vieții tale, plină
De-atâta artă și lumină,
Ca prototipul genial,
Creat de-acele minți mărețe,
Plină de foc și frumusețe,
De cel mai gingaș ideal.
Te-aud, te văd și nu pot spune
Ești interpretul sau anume
Ființa care a trăit
În mintea geniului care
Visat-a fară de asemănare
Un tip ce-n lume n-a găsit?

Valeria Peter Predescu - Bine Zice Cetera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bine zice cetera,
Țucu-i la badea gura,
Țucu-i la badea gura
Numai dac-a însera.
Țucu-i gura și ochii
Și-apoi fie-al cui a fi,
Țucu-i ochii amândoi
Și e ginere la noi.
Când mă uit la fața lui
Dragu-mi-i că frumos îi,
Când pășește badea-n tindă
Struțul lui bate în grindă,
Și-a pune clopul pe masă
Și m-a lua că-s frumoasă.

Luis Vaz De Camoes - Se-Os Capitães Antigos Colocados

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dacă acelor căpitani de altădat’
Aflați, în plin triumf, pe culmi victorioase,
Le-ar fi ajuns pe la urechi faptele Voastre,
Cu teamă și rușine ei V-ar fi admirat.
Căci doborâte la pământ le sunt de de’ndată
Trofee, faimă și zile glorioase,
Lăsând loc liber doar Domniei Voastre
De laudă, ca singur în lume celebrat.
Antichitatea avantaje nu Vă-aduce
Căci de erori e plină-n mare parte,
Așa cum se și vede, de altfel, cu prisos.
În tot ceea ce faceți, pe linia de sânge,
În arta militară, sunteți una cu Marte
Iar de virtuți Vă leagă doar legea lui Hristos.

Radu Gyr - Frumusețea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu vis de piatră-n nemișcare pură,
nici rece sfinx în cremenea nevinii,
ci, vie, din azurul tău, și crinii
și lebăda-n zăpada lor te fură.
Prin tine, un cutremur cald de linii,
materia palpită și se-ndură,
și lutul prinde zâmbete pe gură
și lacrima ia aurul luminii.
Tu vii din marea Omului iubire,
ce toate le-nmlădie și ‘nfierbântă.
Dezmierzi, și piatra unduie subțire,
tresari, și bronzul freamătă și cântă,
voiești, și sfere noi pe cer se ‘ncheagă,
surâzi, și ochii mărilor se roagă.

Johann Wolfgang Von Goethe - Parcul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce dumnezeiască grădină din gol și pustie răsare,
Crește, e vie și-n fața-mi străluce-n lumină.
Asemeni creatorului sunteți, voi, zei ai pământului!
Stâncă, și lac, și tufiș, păsări, și pești, și vânat,
Spre-a fi tărâmul acesta al vostru, un rai, pe deplin,
Doar fericitul lipsește, de sabbath lipsește odihna.

James Weldon Johnson - În Fața Unui Tablou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Habar n-aveam cine fusese-n stare
Să facă ce vedeam; artist din fire
Crease viață, inimă, iubire,
Pe pânză, cu desene și culoare.
Am stat tăcut, în lungă nemișcare;
Desprins de grup, cuprins de o sfiire;
În membre nu aveam nicio zvâcnire,
Ci mut priveam la fața răpitoare.
Și de frumos simțeam inima plină,
Ca un acord ce în urechi vibrează
Când ies din orgă imnuri magistrale.
Sau ca un credincios ce se închină,
Și slava prin ferestre se filtrează
Colo-n penumbra vechii catedrale.

Michelangelo - 111

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, doamnă, dacă poți,
tu, care ești divină prin splendoare,
dar totuși muritoare,
mănânci, dormi, vorbești aici ca toți,
a nu te-urma socoti,
convinși că omu-n harul tău se-ncrede;
că-i un păcat demn de-o pedeapsă-amară?
Pe-un om din el nu-l scoți
și singur el nu vede
splendoarea ta decât spre-a vieții seară.
Schițează-n ‘năuntru-mi dară,
ca mine-n piatră-ori pe hârtii celeste,
în care nu-i nimic dar ce vreau este.

Michelangelo - 239

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum pot prin vreme, doamnă, să rămână
– şi ştiu că pot – fiinţe-n piatra dură
mai mult ca mâinile ce le făură
şi care s-or întoarce în ţărână?
Efectul stă sub cauza lui până
învinge arta tot ce e natură;
am proba cea mai bună în sculptură:
ea-i peste moarte, peste timp, stăpână.
Deci pot amândurora să dau viaţă,
deopotrivă-n piatră şi-n culoare,
făptura voastră astfel plăsmuind-o.
ca, după moarte mii de ani în faţă
văzând o lume marea-vă splendoare,
să afle că n-am fost nebun iubind-o.