Nu-i vorba că plouă, e frig sau vreo vină
a zilei, a toamnei, a visului meu;
E numai dorinţa, e dorul cel greu,
sau vrea să îmi facă, din suflet, grădină?.
E-o roză ce-mi schimbă privirea albastră
în rozul ei palid sau roşu de jar
atunci când îmi vine, de-afară, în dar,
prin spaţiul creat într-o veche fereastră.
E splendidă roza ce râde spre mine
cu joaca-n petale şi-un verde frumos
în frunzele vii ce se-alintă duios!.
Mi-atrage privirea, în joacă -o reţine,
îmi caută-n suflet un colţ luminos,
dar locul e plin pentr-un joc de prisos.
Sensul versurilor
Poezia exprimă un sentiment profund de dor și melancolie, asociat cu trecerea timpului și cu amintirea unei iubiri pierdute sau idealizate. Metafora rozei sugerează o prezență feminină care aduce atât bucurie, cât și o ușoară tristețe.