Depărtare, depărtare,
Rău mă chinuiești,
Cu ce ți-am greșit eu, oare,
De mă pedepsești?
C-am lăsat o casă mică
Unde m-am născut
Și pe mama, și pe tata,
Și al meu iubit!
De mi-ai scrie o scrisoare
C-o vorbă măcar,
Tu mi-ai ușura, măicuță,
Sufletul de-amar,
Aș afla de tine, tată,
Și de casa mea,
Și de iubit depărtarea
Nu ar mai fi grea.
Am plecat să fac avere,
Să mă pricopsesc,
Nu știam ce mă așteaptă
Și ce-o să pățesc,
Că degeaba ai avere,
Când ești în străini
Plângi și te gândești acasă,
Viața e un chin.
Refren:
Of, ce n-aș da
Dacă aș putea,
Mi-aș da inima
Să mă-ntorc la casa mea!
C-am rămas singură-n lume
N-am o vorbă cui îi spune,
N-am pe nimenea
Să-i spun durerea!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de casă și regretul alegerii de a pleca în străinătate în căutarea unei vieți mai bune. Protagonistul se simte singur și chinuit de depărtare, tânjind după familie și locurile natale.