Acesta e ultimul trandafir al verii
Care a mai rămas înflorit;
Încântătorii lui tovarăși
S-au veștejit și au murit.
Nu mai există nicio altă floare,
Niciun tufiș înflorit,
Care să-i reflecte frumusețea
Sau să-i răspundă la oftat!
Nu am să te las, sărmană floare,
Să te veștejești și tu pe tulpină,
De vreme ce cei dragi ție au adormit,
Du-te și tu la culcare.
Îți voi rupe petalele
Și le voi lăsa să cadă
Pe patul de moarte
Al tovarășilor tăi din grădină.
Cât de curând, te voi urma,
Când prieteniile se vor veșteji,
Și când nestematele Iubirii
Se vor risipi prin iarbă!
Când inimile unite se ofilesc,
Când cei dragi dispar,
Vai! Cine mai dorește
Să locuiască singur în această lume?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și pierdere, folosind metafora ultimului trandafir al verii pentru a simboliza sfârșitul frumuseții și al prieteniei. Naratorul anticipează propria moarte și dispariția legăturilor afective, reflectând asupra singurătății și efemerității vieții.