Azi sunt bine indispus
Deranjez, dar nu mă scuz
Sunt tristo-vesel, nu știu cum
Și dau iar adevărul cu parfum.
Fericirea-i un truc magic, n-aștept să mi-l facă soarta
Dau paharul peste cap și rostesc: Abracadabra.
Toarnă, toarnă, să-mi dai
De fapt, toarnă tot ce ai
Toarnă, toarnă mai mult
Pe toate am să le duc.
Simt că parcă am uitat
Unde mă-ndreptam, de fapt
Calea-i dreaptă-n urma mea
Inima, ea doar înainte vrea.
Toate felinarele acum ard doar pentru mine
Mă întreb oare cât mi-o veni factura la lumină.
Toarnă, toarnă, să-mi dai
De fapt, toarnă tot ce ai
Toarnă, toarnă mai mult
Pe toate am să le duc.
Trecutul nu era trecut în calendar
Pe ziua de azi aveam alte chestii în program
Da, știu, știu, știu că sunt bine indispus
Dar rămân pe drumul meu cu pasul drept și capul sus.
Așa că
Toarnă, toarnă, să-mi dai
Încă un pic
De fapt, toarnă tot ce ai
Toarnă, toarnă mai mult
Pe toate am să le duc
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și confuzie, dar și determinarea de a merge mai departe, cu optimism și încredere. Vorbitorul recunoaște că nu se simte bine, dar alege să rămână pe drumul său, cu capul sus.