Strofa I
Un fum negru se înalță
Deasupra mea
Plini de răni amândoi
Mă uit către ea
O privesc cum din mintea mea
Ușor parcă pleacă
O privesc și ceva din ea
Se înalță
Deasupra mea
Se oprește și mă privește
Inima abia îmi bate
Și parcă-i rece
O prind de mână
Mă uit la ea
Și tot ce a rămas
E să mor și eu lângă ea
Iar o privesc
Și nu știu încă ce se întâmplă
Pielea parcă îmi ia foc
și-n jurul meu totul se-nvârte
Mă simt amețit
Închid ochii și respir
Și dintr-o dată mă trezesc
Plin de amintiri
(nu pleca.. stai cu mine te rog..
mi-e rece.. e întuneric.. mi-e frig
iubirea mea.. nu pleca.. te rog mai rămâi cu mine..
mi-e atât de rece..).
Strofa II
Acum este-n pat
Aud aparatele
Cineva lângă mine
Strigă-n gura mare
„Îl pierdem”
Speriat privesc spre o luminiță albă
O iau la fugă
Sperând că ea mă așteaptă
Dar ușa se-nchide
Încerc ca să o prind
Disperat dau cu pumnii în ea
Și-ncep să-mi revin
Ceva mă trage-n jos
Fără scăpare aud
Cum inima-mi bate
Și sunt trezit la realitate
(doctore spune-mi că trăiește.. te rog
spune-mi că trăiește.. spune-mi că nu a pățit nimic
te rog.. fără ea o să mor)
Sensul versurilor
Piesa descrie agonia unui bărbat care își pierde persoana iubită. El oscilează între realitate și halucinații, fiind cuprins de disperare și teama de a rămâne singur.