Pură? Ce vrea să însemne asta?
Limbile Gheenei
Sunt plicticoase aidoma celor trei limbi.
Ale plicticosului, pântecosului Cerber
Care șuieră-n poartă. Incapabil
Să lingă fără prihană.
Tendonul în febră, păcatul, păcatul.
Plânge mucul de iască.
Miros de neuitat.
Al unei candele stinse!
Iubire, iubire, din mine se desprind lungi trâmbe de fum
Ca eșarfele Isadorei, mi-e teamă.
Că una din ele se va răsuci și rămâne-ntr-o roată.
Sunt galbene fumuri, opace
Care-și creează elementul propriu. Nu vor să se ridice.
Preferă să se-nvârtă în jurul globului
Sufocându-i pe vârstnici, umilind pe umili
Și pe plăpândul.
Prunc de seră în pătucul lui,
Sinistră orhidee
Spânzurându-și grădina spânzurată-n văzduh.
Drăcesc leopard!
Radiația l-a făcut alb de tot
Și-ntr-un ceas l-a ucis.
Îngrășând trupurile celor vinovați de-adulter
Asemenea cenușilor Hiroșimei, devorându-le apoi
Păcatul. Păcatul.
Dragul meu, toată noaptea
Am pâlpâit sus, jos, sus, jos,
Cearșafurile sunt grele ca săruturile unui bătrân libidinos.
Trei zile, trei nopți,
Zeamă de lămâie, zeamă de pui
Zeamă care-ți revine în gât.
Mă simt prea pură pentru tine sau pentru oricare.
Trupul tău
Mă rănește cum îl rănește lumea pe Dumnezeu. Sunt un opaiț.
Capul mei e o lună
Croită din hârtie japoneză, pielea mea-i bătută în aur,
Neprihănită și scumpă.
Să nu te sperie această febră. Și nici lumina mea.
Când rămân singură mă transform într-o uriașă camelie
Dogorind, venind și plecând, călduri peste călduri.
Cred că mă ridic,
Cred că pot să mă-nalt
Bobițele de metal fierbinți suie și eu, iubitule, eu.
Sunt doar acetilenă pură
Virgină
Privegheată de roze.
De săruturi și slavă,
De tot ce-nseamnă aceste lucruri roz.
Nu tu, nici el,
Nu el, nici el
(Eu-rile mele se destramă, jupoane de târfă bătrână)
Spre Paradis
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de febră spirituală și fizică, o dorință de purificare și transformare. Eul se simte prins între păcat și aspirația către o formă superioară, sacrificând aspecte ale sinelui pentru a atinge o stare de grație.