Clopotele au bătut doisprezece. Strada Mare s-a arătat
Altfel decât suburbia ei de păduri: aprinsă
De-un nimb, dar deșartă, și-a adunat vitrinele
Cu torturi de nuntă,
Inele cu diamante, ghivece de trandafiri, blănuri de vulpe
Roșcate pe manechine de ceară
Într-un tablou sub sticlă al abundenței.
Și-atunci, din pivnițe adânc scufundate
Ce a stârnit-o pe bufnița palidă, răpitoare
Să se vaiete pe deasupra
Sârmelor străzii, cu aripile-ntinse
Dintr-un perete-n altul, controlând
Curenții du-te vino, pe pântece
Pene dese, înfricoșător de moi
La privit? Dinții șobolanilor sfredelesc orașul
Zguduit de țipătul bufniței.
Sensul versurilor
Poemul descrie o scenă nocturnă într-un oraș, unde abundența vitrinelor contrastează cu prezența misterioasă și amenințătoare a unei bufnițe. Aceasta pare să perturbe ordinea și liniștea, scoțând la iveală o lume subterană și neliniștitoare.