Subcarpati – Balada Lui Gruia

Bean: În pădurea Pinului, La cerdacu Lui Novacu, La masă de solzi de pește Beau voinicii boierește. Beau, glumesc, se veselesc Și la Dumnezeu gândesc. Beau, glumesc, se veselesc Și la Dumnezeu gândesc. Dar Gruiță, Novaciță, Nici nu bea, nici nu mânca, Nici voie bună n-avea, Ci sta gata de-a pleca. – Măi Gruiță, fiul meu, Să-ți ajute Dumnezeu! De ce șezi tu supărat, Nebăut și nemâncat? Or banii ți i-ai gătat, Or ți-i gândul la-nsurat, Or ți-i dor de Țarigrad? Or ți-i dor de Țarigrad? – Nici banii nu i-am gătat, Nici mi-i gândul la-nsurat, Ci mi-i dor de Țarigrad! Novac din cap clătina De vei merge-n Țarigrad, Să rămâi tu lângă gard, În oraș să nu te bagi Și la vin să nu te tragi, Gruiță, copil zburdat, De mic la rele-nvățat, El în seamă nu băga Ce tatăl său îi spunea, MAI!
Madalina Pavăl: – Înălțate împărate, Să trăiești cu sănătate! Nimerit-au, nimerit, La mine-n birt o venit Un voinicel tinerel, De toți se miră de el; Că-n trei zile și-n trei nopți A băut sute de zloți, A băut trei buți de vin, Vin bătrân și cu pelin Ș-a mâncat trei vaci belite Și trei cuptoare de pite. Nu bea vinul cum se bea, Cu sălicu și halba, Ci mi-l bea el cu vadra, Se miră toată lumea! Cum pune vadra la gură, Varsă-n gură ca-ntr-o șură; Și pita cât e de lată, El o-mbucă totodată; Tot vinul cât am avut, Tot dânsul mi l-a băut Tot mâncă și tot sorbi, Dar nimica nu-mi plăti. – Înălțate împărate, Eu îți spun cu direptate De trei palme-i lat în frunte Și vreo 20 in spate Apoi căutarea lui Seamănă cu-a lupului; Când se uită pe sub gene, Și măria-ta te-ai teme.
VALI UMBRA: Tu, Aniță, Birtășiță, Rogu-te la Dumnezeu Și te jur pe capul tău Să nu-i spui unde șed eu, Ăsta-i Gruia lui Novac, Care țara ne-a prădat, A prădat-o-n lung și-n lat, De trei ori turcii-au tăiat Și acum iar o venit Cu gând rău de prăpădit. Bată-mi-l-ar Dumnezeu Pe el și pe tatăl său, Dar, Aniță, Birtășiță, Ia’ mi-l pune tu la masă Și dă-i vin cu rozolie, Ca să-l tragă la beție; Dă-i vin cât el poate bea, De plată nu întreba Și dă-i vin cât va pofti, De plată nu pomeni. Și când vinul vei găta, Vin-la mine, că ți-oi da, Numai să-l poți tu-mbăta, Că bun preț îi căpăta!
AFO: Și Novac tot aștepta Ca să-i vină Gruița; Dar în zadar aștepta, Că Gruia nu mai venea. Atunci el ce mi-și făcea? La un corb el poruncea Și așa că mi-i zicea Sa-l caute pe Gruia Apoi afară ieșea, La temniță se ducea, Lăcatele le rupea Și pe Gruia îl scotea Apoi amândoi se lua Și pe dusmani se întorceau Și pe toți că mi-i tăiau. Pe unde Novac mergeau Ș-apoi scăpat îl făcea. Iară Gruia cu Novac Se lua de după cap Și se imbratisau Și Novacu, cât trăia, Tot mereu se veselea La dusmani nu se gândea! Si de nimeni n-asculta!