Subcarpati – Atât de Personal

Scriu la persoana întâia, a doua, a treia,
Paparuda scrie pentru toată România.
E-atât de personal despre persoane,
Despre bani și frustrare, despre foame,
Da’ transformate-n chestii minunate,
Ceva ce te transformă-n altcineva,
Îmi pare rău să zic brother, n-o lua personal,
Mi-ar plăcea să ne conectăm cu toții în astral.
Fiecare pasăre pe limba ei piere,
Pe limba ei trăiește, pe limba ei face avere.
Scriu despre mine mult, probabil egotism,
Da sapă în mucegai, c-o să găsești optimism.
Îl ascultai pe Ses când erai mic, e carismatic,
Ce-a înțeles românu’ din curentu’ transatlantic,
Așa-nțeleg, MC-ii ăștia treaba,
Își scriu viața în versuri,
Unii au remediu, alții au otravă.
Sunt Bean!
Am avut boala poeților,
Ca să moară rapperii și băieții lor.
Sunt Bean!
Cânt și versuri de-a lui Junkyard,
Nu o fac pentru că-mi place
Și pentru fondu’ sapard
Sunt Bean!
Când încă pot s-o fac,
Când e pe post de-observator de stele,
În urcare sau-n cădere, emit,
Se știe,
Au fost mc ce arătau cum se scuipă fără furie, Pe beat.
Muzica și poezie nu uita asta,
Nu ignora nici una nici alta,
Că sunt interdependente,
Te cizelează ca dalta.
Și un rol am dacă tot vorbim de artă,
M-am întors să fac ce îmi plăcea odată.
Acum că am niște ani, acum că sunt tată.
Vad hip-hopu’ românesc chiar aici în ogradă.
Sunt mai relaxat, mă bat cu ..(ce?)
Mai chem vreo 3, 4, 5 MC s-o punem ad-hoc,
Să vorbim despre roboți și despre tot,
Nu suntem ignoranți vorbim și despre vot.
Nu te minte nimeni, mă jur pe sfânta vineri,
O mare parte din voi se folosesc de rap, tineri
Călători, țepari, gata să cadă
S-au afiliat în joc pentru bravadă
De ce mă-mbrac ca negrii?.. auzeam seara
Fiindcă nu-s rasist, gata se-ncingea cafteala
E din america, noi suntem in rusia
Noroc ca-i in sange versu’ si fute confuzia
E hip-hop românesc, dacă-i rezistat,
Pe parcurs, înseamnă că-i renunțat la c***.
E hip-hop românesc puțin tras de păr,
D-aia te respect mai mult dacă rămâi rapper.

Sensul versurilor

Piesa este o introspecție asupra vieții artistului, a rolului său în hip-hop-ul românesc și a autenticității. Artistul reflectă asupra evoluției sale, a influențelor și a mesajului pe care îl transmite, subliniind importanța versurilor și a poeziei.

Lasă un comentariu