Rătăceam printr-un pustiu.
Și am strigat disperat:
„Ah, Doamne Dumnezeule, scoate-mă de-aici!”.
Iar o voce a spus: „Dar nu e niciun deșert!”.
Am strigat: „Fie cum zici, dar, iată –
Nisip, arșiță, orizont pustiu”.
Vocea a spus: „Dar nu e niciun deșert!”.
Sensul versurilor
O persoană se simte pierdută și disperată, implorând ajutor într-un loc pe care îl percepe ca fiind un deșert. O voce îi spune că deșertul este doar o iluzie, sugerând o luptă internă cu percepția realității.