Aici pieptul îl desfaci și-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margaritelor sunt
iar pietrele tari trec desculțe gârlele.
Îți iubești, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz
noaptea în havuzuri schimbă ceasul în cleștare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
și la un pas lângă tine, excursioniștii cu frânghii
cad fără niciun folos în prăpăstii.
Câmpul înnoptează în botul cu pluș ud al vitelor
cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
și pădurea se întoarce zornăindu-și plopii în amurg.
Dealurile ne-au primit
cu reverența umbrelor până la pământ
e albă, e rotundă colina lunei pe umerii tăi
vocea trenului farmecă munții, și controlorul
ne salută de pe scară
Armăsarul aerului verde se înspumează în frunzare.
Ca în peșteră gândul te adună, te arde, te întunecă
în catifea sângele, inima, învelește-le
luna rotundă cu plopii de gât alunecă
pădurea-și pipăie în muselină coastele, deștele;
pe aici cântau dorul și flinta pasărea haiducului
se prelungea în cer cu viscole foamea lupilor
zimbrii se decapitau pentru stemele Moldovei
ardea în pământ jarul fragilor, comorilor
iar la hanurile, neluminate, de carpen
mureau ca păpuși viorile.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de vară, plină de imagini ale naturii și de o melancolie dulce. Se evocă un sentiment de iubire și de trecere a timpului, cu referire la elemente istorice și folclorice.