A rămas pădurea mută
Ciocârlia nu mai cântă
A rămas pădurea mută
Ciocârlia nu mai cântă
Plânge mierlița în crâng
Că nu te-aude cântând
Plâng și florile-n câmpie
Că nu le mai cânți, Marie.
Multe doruri ai mai strâns
Și multe lacrimi ți-au curs, mai
Multe doruri ai mai strâns
Și multe lacrimi ți-au curs, mai
Pe toate le-ai adunat
Și la lume le-ai cântat
Chiar și-un firicel de iarbă
L-ai cântat, Marie, dragă.
Marie, draga Marie,
Cum să-ți mulțumesc eu ție?
Marie, draga Marie,
Cum să-ți mulțumesc eu ție?
M-ai luat din satul meu
Să cânt la lume și eu
Vorbele ce mi le-ai spus
La inimoara le-am pus
Azi cu drag îmi amintesc
Din suflet îți mulțumesc, mai
În cântece te-oi cânta
Și lumea nu te-o uita
Rămâi a noastră, Marie,
Cu glasul de ciocârlie.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă recunoștința profundă față de o persoană numită Marie, care a avut un impact pozitiv asupra vieții naratorului. Natura personificată plânge în absența lui Marie, subliniind importanța ei, iar naratorul promite să-i păstreze amintirea vie prin cântecele sale.