Fumatul dăunează grav divinității!
Îmi aranjez fracul, azi ce zi e? Și zâmbesc cu sete a anacuzie, aprind și o țigară între lumi, aștept, poate trece timpul mai repede și pot să plec.
Prinde-mi un taifun din fumul ce zboară, cu oda mea odată cu pletele!
De ce moare? Din ce boală? Mă scutură, mă ustură, prin ce coală mă auzi tu, mă? Când mă amuz confuz că mă cam culc obtuz, pe un zid de dimensiuni difuze. Scuze, prinde țigarea între buze, ce tușe se duse, că vând un pastel de fum, vrei? Un pictor de versuri, cu scrum pe buze, muze vor să mă acuze că-mi vând opera pe doi lei,
și încep să mă amuze, hei.
Sunt pe ultimul meu drum, doar o fracțiune. La sfârșit decolez în frac de univers, prin lume! Dumnezeu spune: „Știu cât vrei să fumezi!” Zâmbesc spre zenit, tușind ultimul vers, un vis, ce vin din valul ce vorbesc, un vortex invers, de desene gri, de trag fumuri pe drumuri și mă-nconjoară jocuri și mă trec călduri, sub paturi de marmuri, prin păduri și guri ce spun că o să-mi crească pe mormântul meu de gând, numai tutun?
Și râd acum văzând raze de soare în fum, visând zale ce cad din soarele meu de scrum
și voci ce-mi zic simte-mă, ascultă, atinge, dar cu frică! Pentru că te mint!
Mă simți din fum ca o funie ce te ridică. Și-mi spune, mergi cu regi reci, pe lumea plină și o să treci prin irisi seci de nicotină, să nu-i privești! Și vești ce vin cu fum pe foi, să nu le citești! Și cești de semne în cafele de la zei, să nu le bei!
Fumez privind numai un cer în ochi, ce plânge cu timpul, ce-mi arde așa de dulce când ajunge la filtru. Și-mi tremură și dinții, de-mi ia și suflul fumul dar, rămâne pe cerul gurii un gust ce îl ador, amar.
Devine viciu ceva vag, precum un măr de var, în valea verde de eden ce încolțește-n pieptul meu atunci când Dumnezeu nu mă iubește, mă trezește!
Și-ntr-un exces de un deces sublim, plecăm. Teribil el, cât e de mare-mi aprinde o țigare și, fumăm.
Îmi aranjez fracul, azi ce zi e? Și zâmbesc cu sete a anacuzie, aprind și o țigară între lumi, aștept, poate trece timpul mai repede și pot să plec.
Îmi aranjez fracul, azi ce zi e? Și zâmbesc cu sete a anacuzie, aprind și o țigară între lumi, aștept, poate trece timpul mai repede și pot să plec.
Îmi aranjez fracul, azi ce zi e? Și zâmbesc cu sete a anacuzie, aprind și o țigară între lumi, aștept, poate trece timpul mai repede și pot să plec.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema fumatului ca metaforă pentru efemeritatea vieții și căutarea unui sens într-o lume confuză. Naratorul se confruntă cu gânduri despre moarte, vicii și spiritualitate, găsind un refugiu temporar în actul de a fuma.