Foaie verde de-un bujor,
Toată lumea are-un dor,
Leana mea, draga mea,
Toată lumea are-un dor
Și mai greu, și mai ușor,
Doamne, câte doruri sunt
Nici eu nu pot să le cânt!.
Numai eu am mai puțin
Nu mi-l poate duce-un trin,
Leana mea, draga mea,
Nici un tren, nici un vapor,
Că-i dor de la puișor,
Fiindcă dorulețul meu
Îi ca pământul de greu.
Colo-n vale-ntr-o vâlcea
Frumos cânt-o turturea,
Leana mea, draga mea,
Taci, pasăre, nu cânta
Că eu rău te-oi blestema
Când o fi puii să-i scoți
Să-i mănânce corbii toți.
Și pe tine lângă pui
Să nu-i mai cânți nimănui,
Leana mea, draga mea,
Că tu-ți cânți cântarea ta,
Dar îmi frigi inimioara,
Că tu-ți cânți cântecul tău,
Dar îmi frigi sufletul meu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul universal al dorului, dar și o durere personală profundă. Persoana din cântec este atât de copleșită de propriul dor încât ajunge să blesteme o turturea care cântă, simbol al unei bucurii pe care ea nu o mai poate simți.