Cât îi Siretul de mare
Numai două valuri are,
Două valuri și-o cărare
Să treacă badea călare.
Siretule, apa ta
Poartă dorul meu cu ea,
Dorul meu îi ca pământul
Îl duc apele și vântul.
Siretule, valul tău
Potolește dorul meu,
Căci pe valurile tale
Și-a tăiat bădița cale.
De-ar veni badea pe ape
De dorul meu să mă scape
Și să-l poarte plutele
Să-l sărute mândrele.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei fete față de bădița ei, folosind râul Siret ca metaforă a sentimentelor puternice și a căilor pe care iubirea le poate croi. Natura personificată participă la trăirile fetei, amplificând emoția.