Stefan Vlad – Ciobănaș de la Miori

– Ciobănaș de la miori,
Un’ ți-a fost soarta să mori?..
C-ai plecat tânăr flăcău,
Departe de satul tău
– Înfloresc cu nuferii,
Jos, în lunca Dunării,
Sub lumina soarelui,
În bătaia vântului.
– De murit, cum ai murit?..
– Frații mei m-au osândit..
Oile mi le-au luat,
Câinii mi i-au alungat
– De scăldat, cin’ te-a scăldat?..
– Marea, când s-a revărsat,
Ploile când au plouat,
Mândra când a lăcrimat.
– Lumânare cin’ ți-a pus?..
– Stelele, când au fost sus
– De jelit, cin’ te-a jelit?..
– Păsărele-au ciripit
– De-mpânzit, cin te-a-mpânzit?..
– Luna, când a răsărit
– De-ngropat, cin’ te-a-ngropat?..
– Tei sălcii s-au dărâmat.
– Cin’ ți-a fost la mormântare?..
– Florile de pe cărare
– Fluierașu’ un’ l-ai dus?..
– Pe malu Dunării, sus
Vântu’ prin el a răzbate,
Mi-a cânta și zi, și noapte,
Oi și câini s-or aduna,
Pe mine m-or căuta.
– Vântule, măi vântule,
Înțețește-ți strunele
Să răsune luncile,
Să vină oițele
Să răsune-n dosul stânii,
Să vină la mine câinii
Să se-adune jos, în strungă
Și pe mine să mă plângă
Plânge-mă, maică, și tu
C-așa mi-a fost ursitu’:
Să petrec tânăr fecior,
Pe pământ rătăcitor