Visam deștept pe jumătate,
Era o liniște în casă,
Și ziua în amiaza mare
Părea că-i noapte luminoasă.
Și se făcea că am o mie
Monede-n aur… o comoară!
Trântit pe canapea alene,
Sorbeam cafea, fumam țigară.
Copiii mei, în loc de zdrențe,
Purtau veșminte noi, alese,
Nevasta mea era mai mândră
Ca cea dintâi dintre prințese.
Chiar eu schimbasem redingota
Cea roasă-n coate și cu pete;
Perdele scumpe-aveam la geamuri,
Și ce covoare, ce tapete!
Ba-i dădusem unui biet prieten,
Acuma chiar, un pumn de lire,
Și cum îmi mulțumea, săracul,
Plângând d-atâta fericire.
Tresar… Cine-a bătut în ușă?
Ma pipăi… Unde-s banii mei?
— Bărbate, scoală, uitasi de slujbă?
Hai, uite, că-i trecut de trei!
Sensul versurilor
Un slujbaș sărac visează la o viață îmbelșugată, dar este brusc trezit la realitate. Visul contrastează puternic cu viața sa modestă, accentuând dezamăgirea și frustrarea.